Stela Popescu a fost, este (chiar dacă astăzi nu mai este) și va fi una din cele mai bune, cele mai populare actrițe ale perioadei de final de secol și de început de veac nou. Fie pe scena Teatrului de Comedie (1969 -1993) din București sau pe cea a Teatrului Tănase, fie în roluri mari și grele de comedie sau dramă, fie în aparițiile ei revuistice, Stela a fost tot timpul în rândul din față. O adevărată vedetă, o perfectă interpretă, cu o excepțională ușurință de a trece de la Brecht la scheciul de revistă, de la Caragiale sau Rebreanu, la comedia americană. Stela ne lăsa în fiecare seară un gust de izbândă artistică, la finalul spectacolelor în care juca.
Era personajul de pe scenă ce-și schimba cu ușurință expresia scenică, în funcție de rolurile, de personajele interpretate. Avea darul de a rămâne Stela și în același timp eroina gândită de autor, apariția dorită de regizor. Despre Stela se pot, fără glumă, scrie volume, pentru că a avut o viață (azi am spune, nu destul de lungă) plină de lupte și victorii, unde chiar rarele înfrângeri deveneau biruințe.
Pentru noi, cei care am avut norocul să o cunoaștem îndeaproape, să lucrăm cu ea și să fim părtașii succeselor ei, plecarea Stelei e ceva greu de acceptat. Era atâta viață în tânăra octogenară încât ne este greu să admitem că nu mai este.
Lucian Giurchescu, regizor și director al Teatrului de Comedie, București, 1960 -1979/ 1990-1994. Lucian Giurchescu a pus în scenă, cu Stela Popescu: „Dispariția lui Galy Gay” de Bertolt Brecht, 1969; „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, 1972; „Trei surori” de Anton Cehov, 1975; „Plicul” de Liviu Rebreanu, 1977; și „Platonov” de Anton Cehov, 1977.
