Bulgaria și forța NATO la Marea Neagră

Nave bulgare la aplicațiile NATO din iulie 2014

Mai mulți experți militari și deputați centriști au sprijinit propunerile pentru întărirea prezenței militare a Alianței în timp ce liderii opoziției de stânga au reacționat negativ.

Ex-generalul Săbi Săbev a declarat că, în momentul de față, balanța militară în regiune a fost puternic înclinată în favoarea Rusiei:

„Măsurile agresive ale acestei țări după 2014 au transformat Marea neagră într-un lac rusesc. În Crimeea au fost dislocate rachete de croazieră capabile de a transporta focoase nucleare la o distanță de 2 400 de km.”

„Măsurile de prevenție ale NATO urmăresc protecția țărilor membre”, a spus generalul Săbev.

Răspunzând unei întrebări din partea președintei PSB, Kornelia Ninova, ministrul adjunct al apărării Andrei Zaprianov a declarat că „nu există planuri pentru crearea unei prezențe permanente NATO în Marea Neagră. În zona însă vor sosi mai des pentru a participa la exerciții nave ale Alianței, respectând Convenția de la Montreaux.”.

Andrei Zaprianov a adăugat că formarea unei brigăzi multinaționale în România cu participarea de militari bulgari are la bază o decizie de la summitul NATO din Varșovia. Legat de aceasta unitate militară a fost menționată Marea Neagră, nu în sensul unei flote comune.

„Bulgaria va participa la toate exercițiile militare ale Alianței atât în cadrul brigăzii multinaționale cât și în Marea neagră”, a spus ministrul adjunct al apărării. El a menționat decizia de ieri a guvernului de a prelungi participarea unor avioane italiene „Eurofighter” la misiunea Air policing în spațiul aerian al Bulgariei.

Zaprianov a respins declarația viceministrului rus de externe Grigori Karasin care a denumit rezoluţia AP NATO privind securitatea în zona Mării Negre drept o „culme a provocării”, ce foloseşte un „limbaj absolut inacceptabil”.

Opoziția socialistă a cerut audierea în parlament a primului ministru Boiko Borisov pe tema forței multinaționale și a dislocării unui număr suplimentar de avioane și nave militare în zona.

Fostul ministru de externe Solomon Pasi a declarat că la restabilirea balanței de forțe în zona Mării Negre va putea contribui crearea unei baze NATO pe litoralul bulgăresc.