Într-un nou dosar ce vizează victime ale evenimentelor din 7 aprilie 2009, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că autoritățile moldovene au fost prea indulgente cu polițiștii care au maltratat tineri în comisariate. De această dată, CEDO a decis în favoarea, surorilor Oxana și Ludmila Radu, care în urmă cu nouă ani au fost înjosite într-un comisariat de poliție din capitală, unde au fost obligate să se dezbrace. Decizia CEDO, spun apărătorii drepturilor omului cu care a stat de vorbă corespondenta noastră, ar arată că justiția moldoveană nu a luat în serios plângerile victimelor din aprilie 2009.
Your browser doesn’t support HTML5
Judecătorii Curții Europene pentru Drepturile Omului consideră că autoritățile moldovene au aplicat sancțiuni prea blânde polițiștilor care au umilit cele două surori. În noaptea de șapte spre opt aprilie, ele au fost duse la Comisariatul general de poliție din Chișinău, obligate să se dezbrace și să facă așezări fiind în pielea goală.
Iată ce declara postului nostru de radio în 2010, la un an de la acele evenimente, una dintre surorile Radu, Oxana: „Spuneau că nu este infracțiune ceea ce s-a întâmplat cu noi, după care tot același procuror ne-a recunoscut ca parte vătămată. Eu știam că există legi, dar nu știam că ele se încalcă în așa măsură”.
### Vezi și... ### Dosarul 7 aprilie: Prima condamnare pe un caz de torturăÎn cazul surorilor Radu, Curtea de la Strasbourg a constatat că investigația procurorilor nu a fost promptă, urmărirea penală începând cu o întârziere de nouă luni. De asemenea, se arată în decizia CEDO, sancțiunile aplicate în cele din urmă polițiștilor – cinci ani de închisoare cu suspendare pentru doi polițiști și exonerarea altuia - au fost considerate drept incompatibile cu obligația de a preveni maltratarea.
### Vezi și... ### Dosarul Oxana Radu: anchetarea angajaților izolatorului de detenție preventivă a Comisariatului de poliție ChișinăuÎn fața Curții Europene, cele două surori au fost reprezentate de avocatul Vladislav Gribincea, președintele Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova. Concluzia care ar trebui trasă de pe urma acestui caz, constată juristul, ar fi că indiferent de interese, respectarea drepturilor omului nu lasă loc de compromis:
„Acest caz a confirmat pentru prima dată în dosarele moldovenești că și maltratarea psihologică este interzisă de CEDO, iar autoritățile moldovenești au tratat oarecum această situație cu o indiscreție quasi-absolută. Argumentele care au fost aduse în fața CEDO, au fost aduse și în fața procurorilor și judecătorilor naționali, iar ei s-au făcut că nici nu le văd. Curtea Europeană a subscris fiecărui argument invocat de către reclamanți la CEDO. Cred că în acest caz ar fi binevenită o procedură disciplinară și în privința procurorului care a exonerat de răspundere un polițist și în privința judecătorilor care au aplicat sancțiuni ce nu trebuiau aplicate.”
În urmă cu nouă ani, Centrul pentru reabilitarea victimelor torturii „Memoria” a fost una dintre puținele organizații care a oferit sprijin tinerilor maltratați în Piața Marii Adunări Naționale sau în comisariatele de poliție. Experții centrului au oferit sprijin inclusiv surorilor Radu.
### Vezi și... ### Lentoarea justiției în dosarele victimelor din aprilie 2009În opinia directoarei executive a organizației, Ludmila Popovici, decizia Curții Europene ar demonstra că autoritățile moldovene au eșuat în încercarea de a face dreptate victimelor torturii. A fost învățată lecția evenimentelor de acum nouă ani? Puțin probabil, spune Ludmila Popovici:
„Noi, din păcate, acum ne dăm seama că lucrurile sunt și mai grave, ne-a dovedit acest lucru expulzarea cetățenilor turci, adică, autoritățile noastre nu respectă convenția împotriva torturii sub nicio formă, nici față de proprii cetățeni, inclusiv art. 14 în privința reabilitării, și nici față de alți cetățeni care se află în Republica Moldova. Este trist că avem o asemenea situație. Cazuri la CEDO încă vor mai fi, dar am impresia că autoritățile parcă au imunitate, le este absolut indiferent de deciziile CEDO și asta ar trebui să ne pună în gardă”.
Urmărind cum a evoluat examinarea dosarului „7 aprilie” în instanțele naționale, apărătorii drepturilor omului au constat în repetate rânduri că persoanele cu demnități publice care şi-au depășit atribuțiile de serviciu nu au fost pedepsite, iar persoanele anchetate au scăpat de puşcărie, inclusiv înalți demnitari de la acea vreme - fostul ministru de interne Gheorghe Papuc şi fostul comisar al capitalei Vladimir Botnari. Atunci, avocații victimelor încercaseră, fără succes, să obțină condamnarea unor judecători de instrucție, care au eliberat de-a valma mandate de arest pentru tineri reținuți de poliție.