Din 102 cauze penale inițiate în 2009, numai patru persoane s-au ales cu condamnări definitive, anunță Procuratura Generală. Avocata Natalia Moloșag, care apără mai multe victime ale violențelor de acum opt ani, își exprimă nedumerirea că PG a ajuns să comunice doar prin cifre.
Europa Liberă: După opt ani de la revoluţia din 7 aprilie 2009, lumea mai continuă să-şi pună întrebarea de ce atât de greu se află adevărul despre ceea ce s-a întâmplat? E greu, a fost multă manipulare, a fost multă injustiţie? Vă întreb pe dumneavoastră pentru că sunteţi avocatul victimelor, al celor care au avut să treacă prin aşa-zisul coridor al morţii. Ce vă este clar?
Pun semnul infinitului alături de dosarul „7 aprilie”...
Natalia Moloșag: „Dacă întoarcem invers, orizontal cifra opt, avem semnul infinitului. Semnul acesta al infinitului îl pun alături de dosarul „7 aprilie”, pentru că durează la infinit deja. Şi când vorbesc despre dosarul „7 aprilie” acum, peste opt ani de zile, eu vreau să vorbesc despre calitatea actului justiţiei care a fost făcut pe aceste dosare, despre calitatea anchetelor care au fost efectuate de către Procuratură, despre soarta victimelor, începând cu depunerea acelor plângeri şi terminând cu ducerea acestor dosare la nesfârşit, trimiterea la rejudecare de Curtea Supremă de Justiţie de trei-patru ori şi tot aşa. Vreau să vă spun că într-un dosar de al meu toate şase victime au fost declarate ca victime pe acelaşi dosar, toate sunt plecate din ţară, sunt plecate peste hotare demult.”
Europa Liberă: Sunt plecate peste hotare din teama ca să nu fie consideraţi şi mai pe departe un fel de duşmani?
Natalia Moloșag: „Eu nu aş spune doar de teamă, dar şi de lehamitea pe care deja au simţit-o. Din şase victime de pe acest dosar mai rezistenţi au fost doar doi. La moment, dosarul e reîntors la Curtea de Apel a treia sau a patra oară. Deja am pierdut numărul, vă spun sincer. Şi din toate victimele a rămas doar una şi aceea e prezentă în instanţă prin mine, adică prin prezenţa avocatului. Acest mecanism al justiţiei prin care ei au trecut a fost atât de dur faţă de ei şi atât de nedrept, că ei au lăsat mâinile în jos.”
Europa Liberă: Dar cum vă explicaţi că anume oamenii legii au procedat atât de urât în raport cu aceste victime nevinovate?
Natalia Moloșag: „Instanţele care au judecat nu au fost imparţiale, nu au fost independente şi libere în luarea deciziilor.”
Europa Liberă: Deci, totul a fost politizat?
Natalia Moloșag: „Eu cred că da. Şi eu nu exclud faptul că în unele decizii au avut loc chestiuni de corupere. Foarte multe dintre persoanele care figurau pe banca acuzaţilor au revenit bine mersi în funcţie.”
Europa Liberă: Vă referiţi la poliţişti, procurori, judecători?
Natalia Moloșag: „Judecători mai puţin. Dar arătaţi-mi mie un procuror care a fost condamnat pentru evenimentele din 7 aprilie. Nu este niciunul. Cu toate că dosarul despre care vorbesc, de şase victime, nu a fost pe tortură, a fost pe neglijenţa factorilor de decizie. Erau dosare pe maltratări, pe tortură, pe tratamente inumane şi degradante, pe debutul torturii sexuale am avut dosare legate de evenimentele din 7 aprilie. Dar dosarul acesta a fost pe neglijenţa factorilor de decizie. La anchetarea acestor cazuri însăşi Procuratura a procedat foarte incorect şi ilegal faţă de părţile vătămate. Eu cu colega mea Veronica Mihailov am sesizat Procuratura Generală, în care am descris: cu părţile vătămate s-a procedat greşit, le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, nu li s-a adus la cunoştinţă ancheta, rezultatul anchetei.
Arătaţi-mi mie un procuror care a fost condamnat pentru evenimentele din 7 aprilie. Nu este niciunul...
Şi, când am ajuns în instanţa de judecată, pe banca acuzaţilor erau, cum la noi este moda acum, ţapii ispăşitori. Deci, nu erau acei factori de decizie, comisari, vicecomisari, procurori care au fost prezenţi în comisariate, au văzut persoanele acestea care erau bătute. Au fost procurori care verificau izolatoarele de detenţie preventivă care erau pline şi din care au dispărut persoane. Pentru că, fiind maltratate, au fost transportate la spital şi ele deja în registru nu mai figurau. Nu a fost întrebat procurorul de la Centru de ce, de exemplu, Sergiu Creţu nu este în izolator, unde este el, ce e cu viaţa lui, unde e copilul acesta?”
Europa Liberă: Ca avocat aţi putea dumneavoastră acum să ne faceţi portretul robot al protestatarului victimă?
Natalia Moloșag: „Eu îl văd pe clientul meu, Sergiu Creţu. Numai că el este victima evenimentelor din 7 aprilie, dar el nu a fost la proteste. Adică, el nu poate să întruchipeze şi protestatarul.”
Europa Liberă: Doar victima.
Nu a participat nici la protestul paşnic şi nici la dezordinile în masă... A fost urcat în maşină, brutalizat, bătut. L-au găsit la spital rudele...
Natalia Moloșag: „El este victima evenimentelor din 7 aprilie. El nu a participat nici la protestul paşnic şi nici la dezordinile în masă, dar a fost reţinut în următoarea zi, pentru că atunci a fost declanșată o vânătoare asupra tinerilor. El a fost ridicat de la staţie, unde stătea cu sora sa, pleca spre casă seara, la orele 20.00, lângă Teatrul Eminescu. Şi a fost urcat în maşină, brutalizat, bătut. L-au găsit la spital rudele.”
Europa Liberă: Lăsaţi să se înţeleagă că statul nu îşi poate apăra cetăţenii în dosarul „7 aprilie”?
Natalia Moloșag: „Statul nu numai că nu i-a apărat pe cetăţenii săi, dar şi a admis fărădelegi în ducerea anchetelor, în actele de justiţie care au fost pe aceste dosare. Şi eu sunt convinsă că nu există o victimă reabilitată. Nu este niciuna acum, peste opt ani de zile. Cu toate dosarele ne aflăm la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pe care le-am avut în gestiune şi doar cu unul am rămas în ping-pongul acesta între Curtea Supremă de Justiţie şi Curtea de Apel.”
Europa Liberă: Dumneavoastră spuneaţi că în dosarul „7 aprilie 2009” evoluţii nu pot fi, decât involuţii.
Natalia Moloșag: „Cum putem noi să punem evenimentul 7 aprilie lângă cuvântul „evoluţie”? Aceasta este imposibil. Eu vreau să vă spun că foarte multe dosare aşa şi nu au ajuns în instanţa de judecată, ele au fost suspendate încă la etapa incipientă. Pentru că regula anchetei pe cazuri de tortură plasează sarcina probei pe organele în custodia căreia s-a ţinut persoana. Procuratura, investigând aceste cauze, a plasat această sarcină pe umerii victimelor, pe umerii avocaţilor victimelor, adică au încălcat acest principiu. Cu toate că în multe cauze, chiar cele pe care le-am gestionat eu, probe am prezentat foarte multe, inclusiv certificatele de la Salvare, inclusiv registrele de intrare a persoanei în custodia comisariatelor, inclusiv semnătura persoanei care l-a ridicat sus şi a lucrat, cum zic ei, cu aceste persoane.”
Foarte multe dosare aşa şi nu au ajuns în instanţa de judecată, ele au fost suspendate încă la etapa incipientă...
Europa Liberă: Dacă Natalia Moloşag ar fi fost procurorul general al Republicii Moldova, finalitatea dosarului „7 aprilie 2009” ar fi fost alta?
Natalia Moloșag: „Dacă Parlamentul Republicii Moldova îmi dădea posibilitate, eu cred că da. Eu cred că da. Şi vreau să vă mai spun o situaţie. Noi, avocaţii, procurorii şi judecătorii, nu eram pregătiţi profesional pentru a reacţiona corect în aşa situaţii. Pentru că, în genere, tortura este exclusă total, nu se admite în nicio circumstanţă. Chiar dacă persoana care intră în custodia organului este criminal, tortura se exclude. Instanţele noastre şi Procuratura au plasat sarcina probei pe victime, cu toate că era clar că omul a fost ridicat din spital şi este confirmare că el a trecut prin poliţie, a fost reţinut şi nu există o finalitate a dosarului în baza căruia el a fost reţinut. Deci, a dispărut şi dosarul acela. Persoana de ce a fost reţinută? Pentru ce a fost reţinută? Pentru ce a fost transportată la inspectorat, comisariat atunci? De aceasta şi vă spun că nici avocaţii, nici judecătorii, nici procurorii nu erau pregătiţi din punct de vedere profesional pentru a reacţiona la aşa situaţii.”
Europa Liberă: Ca avocat ce învăţăminte credeţi că trebuie să tragă întreg statul Republica Moldova în baza acestui dosar „7 aprilie 2009”?
Natalia Moloșag: „Noi am învăţat, am înţeles că legea nu este în corespundere cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Și se vorbeşte că nu există tortură. Au trecut prin foarte multe instruiri poliţiştii, ofiţerii de urmărire penală, ofiţerii speciali de investigaţie, procurorii, dar absolut niciun rost: problema persoanelor care au avut de suferit a rămas nerezolvată.”
Europa Liberă: Dar restanţa cea mai mare totuşi e plasată pe umerii Procuraturii Generale în dosarul „7 aprilie 2009”?
În spatele acestor cifre stau oameni, destine omeneşti. Care este finalitatea acestor cauze? Majoritatea se prăfuiesc în arhivele Procuraturii...
Natalia Moloșag: „Noi vorbim despre dosarul „7 aprilie”, dar dosare au fost mai multe. Au fost pornite şi de Procuratura Militară, şi de Procuratura Municipală, şi de Procuratura Generală. Adică, nu era o reglementare uniformă.”
Europa Liberă: Aşa cum a zis un fost procuror general, nici nu există dosarul „7 aprilie 2009”.
Natalia Moloșag: „Nu. Şi, de obicei, la întâlniri vin reprezentanţii Procuraturii Generale. Cel mai tare mă supără că ei vorbesc în cifre, în statistici: atâtea plângeri au fost depuse, atâtea urmăriri penale au fost pornite, atâtea cauze au fost expediate în instanţa de judecată. Pe mine mă supără pentru că în spatele acestor cifre stau oameni, destine omeneşti. O simplă întrebare: care este finalitatea acestor cauze? Majoritatea se prăfuiesc în arhivele Procuraturii. Şi foarte mult diferă anchetele care au fost conduse de procurorii de la Procuratura Militară de cele care au fost duse de Procuratura Municipală. La Procuratura Militară s-a observat totuşi un profesionalism şi o reacţie conformă standardelor de examinare a acestor cauze. A fost rapidă, imparţială şi amănunţită. Şi mai este încă o calificare: trebuie să fie protejată victima, trebuie să se ia măsuri de protecţie a victimei. Dar noi despre ce fel de protecţie putem vorbi, dacă persoanele care au maltratat, care au comis acte de tortură au rămas în funcţii? Procurorii au cerut de la Procuratura
Persoanele care au maltratat, care au comis acte de tortură au rămas în funcţii...
Militară suspendarea lor din funcţie, dar instanţele au anulat aceste suspendări şi ei au revenit în funcţii. Abia după sentinţele care au fost de condamnare, dar nu de achitare, aceste persoane au putut fi scoase din funcţii. Dar vă închipuiţi câte probe au fost distruse? Foarte multe probe au fost distruse şi noi nici nu le vom afla niciodată. De aceasta când mi se spune care e adevărul despre 7 aprilie... Noi toţi ştim ce s-a întâmplat. Noi ştim cine a fost acel care a pătimit. Noi ştim cine a condus. Noi ştim cine a stat la paza clădirilor. Noi ştim cine a lucrat în comisariate, au lucrat trei-patru nopţi la rând, arestând persoane, maltratând persoane. Doar avem listele, e clar cine sunt ei. Aici nu trebuie să descoperi America prin fereastră.”
Europa Liberă: Şi dacă e clar, de ce se mai pune această întrebare: când va fi cunoscut adevărul despre 7 aprilie 2009?
Natalia Moloșag: „Adevărul se ştie, numai că, calitatea anchetelor... Eu de multe ori zic că poate şi judecătorul de la prima instanţă, care a emis sentinţa de achitare, el nu poate fi învinuit de faptul că a fost părtinitor cu acuzatul. Pentru că dosarul care i s-a pus pe masă de către procuror nu conţinea acele probe care îl învinovăţeau pe el. Eu le spun dosare goale, dezbrăcate trimise în instanţa de judecată. Un procuror care se stimează, se respectă, se consideră un profesionist, niciodată nu va trimite în instanţa de judecată un dosar şi o persoană acuzată fără probe.”
