Interpretul moldovean Satoshi a deschis marți seara, la Viena, prima semifinală Eurovision și s-a calificat în finala din 16 mai. Concursul a debutat însă într-o atmosferă tensionată, după ce cinci țări au boicotat participarea Israelului pe fondul războiului din Gaza.
Dintre cei 15 concurenți care au luptat pe 12 mai pentru locuri în finală, s-au mai calificat cei din Grecia, Finlanda, Belgia, Suedia, Israel, Serbia, Croația, Lituania și Polonia. A doua semifinală va avea loc pe 14 mai.
Cântărețul grec Akylas Mytilinaios, cu numele de scenă Akylas, evoluând cu piesa „Ferto” în prima semifinală a Eurovision, pe 12 mai
O celebrare relaxată a muzicii pop și a spectaculosului kitsch, competiția ajunsă acum la cea de-a 70-a ediție și care a fost marcată mereu de politica momentului a intrat într-o criză pe fondul ofensivei militare israeliene din Gaza, lansată ca răspuns la atacul condus de Hamas din 7 octombrie 2023.
Posturile publice de televiziune din cinci țări - Spania, Olanda, Irlanda, Islanda și Slovenia - boicotează ediția din acest an, ceea ce face ca Eurovision 2026 să fie cea mai mică ediție din 2003 încoace, cu doar 35 de participanți, remarca Reuters.
Fani ai Israelului, sprijinindu-l pe reprezentantul țării lor, Noam Bettan, din centrul de presă de la Wiener Stadthalle din Viena, în timpul primei semifinale Eurovision, pe 12 mai
Boicotul celor cinci țări a fost însoțit și de proteste pe străzile Vienei contra Israelului. Protestele pro-palestiniene sunt însă de mică mică amploare, iar autoritățile austriece susțin ferm Israelul.
„Nu ne vom lăsa terorizați până la tăcere”, a declarat vineri primarul Vienei, Michael Ludwig, membru al Partidului Social-Democrat, într-o reacție furioasă la adresa unui mic grup de protestatari pro-palestinieni care au fluierat în timpul unui concert la care acesta lua cuvântul.
Co-președinta Amnesty International Austria, Shoura Hashemi, a declarat pe X că Ludwig ar trebui să-și ceară scuze pentru afirmațiile sale „insuportabile, false și care dezbină” la adresa unor protestatari pașnici.
Un activist, fluturând un steag palestinian alături de un banner cu mesajul „Nu abandonați Gaza”, în timpul unui protest la Viena, cu sloganul „Fără muzică pentru execuții. Fără poleială peste vărsare de sânge”
Interpretul Noam Bettan din Israel s-a numărat printre cele 10 țări care au acumulat suficiente puncte din partea juriilor naționale și a votului publicului pentru a se califica în finala de sâmbătă, dintre cele 15 participante în semifinala de marți.
Revenirea moldoveană
Republica Moldova a revenit la Eurovision după o pauză de un an. În 2025, postul public de televiziune a spus că nu participă, invocând interesul scăzut al publicului și „calitatea generală” a pieselor și prestațiilor.
Artista moldoveană Aliona Moon, pe numele real Aliona Munteanu, a atras atenția într-un moment solo pe scena de la Wiener Stadthalle, în timp ce îl acompania pe Satoshi, pe 12 mai
După ce a aflat că R. Moldova ajunge în finală, în urma evoluției sale din 12 mai, Satoshi a spus presei că a fost surprins de susținerea pe care a primit-o din partea publicului, descriind-o drept „peste așteptările noastre”.
„Vom continua să reprezentăm țara demn și în final nu ne vom da bătuți, vom lupta până la capăt. Avem nevoie de suportul vostru. Ne mobilizăm și mișcăm munții împreună”, a spus artistul.
Aliona Moon, care l-a acompaniat, a urcat pe scena Eurovision pentru a treia oară. În 2012, îl acompaniase pe Pasha Parfeni ca backing vocalistă pentru piesa „Lăutar”, iar un an mai târziu a reprezentat R. Moldova cu „O mie”, clasându-se pe locul 11 în finală.
Satoshi într-un tricou cu prefixul telefonic al Republicii Moldova, însoțit pe scena Eurovision de Aliona Moon (stânga) și coreografa Lana Carauș (dreapta)
R. Moldova participă la Eurovision din 2005. Cel mai bun rezultat a fost obținut în 2017 de trupa „SunStroke Project”, care s-a clasat pe locul 3 cu piesa „Hey Mamma”.
Anul acesta, în premieră, artistul care reprezintă R. Moldova a beneficiat de ajutor din partea statului - un milion de lei - pentru acoperirea parțială a cheltuielilor de pregătire pentru concurs și a fost consiliat de doi producători locali, Serghei Orlov și Roman Burlaca.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te