Your browser doesn’t support HTML5
Între folclor penitenciar şi realitate
În memoriile unor foşti deţinuţi politici şi în diferite scrieri dedicate trecutului comunist din România se vorbeşte despre o torţionară sadică care lucra în anii 1950 la Securitatea din Timişoara. În „Lexiconul negru”, publicat la Editura Humanitas, chiar se afirmă că „era vestită pentru neverosimila ei cruzime și pentru metoda ei de tortură preferată: bătaia cu creionul peste testicule.” Nu există, însă nicio mărturie directă a vreunui deţinut care să afirme c-ar fi fost schingiut de către temuta torţionară.
În toate aceste relatări se vorbeşte despre Vidoşa (Vida) Nedici. Dintr-o declaraţie, din 4 iulie 1950 (ACNSAS, P 001143, ff.376-381), rezultă că Nedici, născută într-o familie de sîrbi bănăţeni, în anul 1924, a sprijinit, în 1943, mişcarea antifascistă a partizanilor iugoslavi ai lui Iosip Broz Tito, că în 1946 a devenit membră de partid, că a terminat liceul şi a urmat o şcoală de cadre, devenind funcţionară la regionala PCR din Timişoara. În această perioadă a fost interzis Frontul Antifascist Slav (ca de-altfel şi Organizaţia Antihitleristă a Germanilor – DAO). Ulterior s-a înfiinţat Uniunea Culturală Democratică Slavă din România, considerată drept o instituţie a minorităţii sîrbe şi croate. În iulie 1947, Vida Nedici este transferată ca dactilografă la Direcţia Regională a Siguranţei (transformată mai tîrziu în Securitate), iar în decembrie 1948 la centrala din Bucureşti.
Odată cu izbucnirea conflictului cu Tito şi publicarea Rezoluţiei Biroului informativ al partidelor comuniste şi muncitoreşti cu privire la situaţia din Partidul Comunist din Iugoslavia, din 28 iunie 1948, Securitatea a declanşat o vînătoare de prezumtivi şi reali agenţi. Au fost arestaţi numeroşi sîrbi din Banat, confruntaţi cu acuzaţii de cele mai multe ori fanteziste. Între cei arestaţi se afla şi Vida Nedici, care împreună cu alte 11 persoane a fost deferită justiţiei, fiind acuzată de spionaj.
„Ca o etapă în acţiunea pentru cotropirea ţării nostre, bandiţii titoişti se pregăteau să smulgă Banatul, în care scop au început să lanseze prin agenţii lor lozinca ‚unirii Banatului cu Iugoslavia’”, scria organul central al Partidului Muncitoresc Român, ziarul „Scînteia”, din 2 august 1950, într-un articol intitulat: „Procesul grupului de spioni şi trădători în slujba serviciului de spionaj al clicii fasciste a lui Tito”. Insinuările din acest articol cu „însemnări”, chipurile, culese din sala tribunalului de către jurnalistul care semna cu numele Zamfir Brumaru, nu era altceva decît o sinteză a rechizitoriului prezentat de procurorul militar. Faptul că Vidoşa Nedici a fost locotenent al Securităţii este trecut sub tăcere în materialul propagandistic din presa vremii. Acolo se vorbeşte foarte vag despre o funcţionară. Chiar şi în cele 25 de volume ale inculpaţilor, păstrate în arhiva CNSAS de la Bucureşti, se vorbeşte foarte puţin despre activitatea propriu zisă a Vidoşei Nedici în cadrul structurilor aparatului represiv. Această reţinere s-ar putea explica prin faptul că pînă şi anchetatorii, procurorii şi judecătorii militari ştiau că ea joacă doar un rol într-o farsă juridică. Se pare, că şi Nedici şi-a asumat acest rol, recunoscînd fapte care corespundeau schemei prestabilite. A fost condamnată la moarte, alături de alţi doi inculpaţi, Basler Djuro şi Nicola Milutinovici (executaţi). În octombrie 1950, pedeapsa i-a fost comutată la muncă silnică pe viaţă. În 1955 a fost graţiată. La un moment dat, a emigrat în Iugoslavia, la Belgrad, unde, în anul 2009 a acordat un interviu unui ziar din Bucureşti în care afirmă că nu a torturat pe nimeni, fiind doar o simplă funcţionară.
Bibliografie:
ACNSAS, P [Fond Penal] 001143, 25 volume.
Ljubivoje Cerović, Sârbii din România. Din evul mediu timpuriu până în zilele noastre. Traducere din limba sârbă: Ivo Muncian, Ediţie îngrijită de: Ljubomir Stepanov, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2005.
Miodrag Milin / Liubomir Stepanov, Golgota Bărăganului pentru sârbii din România 1951-1956, Uniunea Democrată a Sârbilor şi Craşovenilor din România, Timişoara, 1996.
Ionuţ Nistor, Procesul titoismului în România (1950), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2015.
Ilustraţie:
Colaj (William Totok)