Ciomege în trecători. Cine protejează poliția după excese?

Fiecare societate are cultura ei polițienească, de la acel flegmatic Bobby britanic, ajutător de bătrâne, nepurtător de armă și cu coiful său anacronic, până la polițistul american a cărui caricatură a fost împinsă la extrem în franciza „Robocop".

Ciomege în trecători. Cine protejează poliția după excese?

Am „acoperit” jurnalistic atât de multe manifestații (majoritatea la Bruxelles, dar și in locuri mult mai neplăcute) de mai bine de doua decenii încoace, încât as putea scrie un ghid detaliat care ar folosi nu supraviețuirii jurnalistului, ci evitării pierderii de timp după aceea… Pierdere de timp înseamnă, de pilda, a depune plângere împotriva politiei…

Desigur, într-o lume perfectă ni se spune că nici n-ar trebui sa existe poliție… In schimb, în admirata Republica a lui Platon poliția e atotprezentă, ba chiar statul = poliție… Realitatea la care putem spera in mod ideal e undeva la mijloc.

În Belarus au ieșit la proteste împotriva fraudării alegerilor și angajații marilor întreprinderi de stat

Manifestantul neangelic (adică întreg la minte, care stie ce face) ar trebui să aibă permanent in minte următoarele:

— oricât de nobilă si reținută e o manifestație, exista riscul permanent ca niste exaltați -nu neaparat provocatori plătiți-, care sunt la prima lor manifestatie o vor lua razna, si atunci tu inocentul vei primi poate ciomege in cap de la politie;

— oricât de nobilă și reținută e o manifestație, unul -sau mai multi- politiști tineri nervoși, care sunt la prima lor manifestație o vor lua razna, și atunci tu, inocentul, vei primi poate ciomege în cap;

— oricât de altfel e manifestatia, vei asista la ceva care ti se va parea nedrept, unii vor supralicita indignați in fata derivei fortelor de ordine, si atunci vei primi poate ciomege.

Un bărbat din Minsk după confruntarea cu poliția, 14 august 2020

Rămâne de văzut cum vor fi protejați polițiștii înșiși de urmările propriilor lor excese. Sigur, pretutindeni, ierarhia polițienească își va proteja propriii subordonați. Dar cine protejează ierarhia?

De la centralizarea excesivă a forțelor de ordine în Franța, până la acel exemplu unic de autonomie polițienească întâlnit în Bruxelles, statutul forțelor de poliție cunoaște toate formele posibile în Europa. Nu există model european al poliției. În Bruxelles, oraș care e împărțit în 19 mini-orașe (numite "comune"), fiecare entitate are poliția ei, iar polițiștii nici măcar nu anchetează de la o comună la alta, nu trec frontiera entităților administrative. Este exemplul total opus centralizării franceze.

Și, desigur, că polițiștii care participă la controlul și eventual reprimarea manifestațiilor violente sunt protejați de ierarhie. ca în orice structură închisă, grup sau sindicat. Asta nu înseamnă protecție nedemocratică, în afara legilor, ci garantarea unei protecții elementare în caz de derivă care ar depăși simpla abatere individuală.

Ajunge să vedem, pentru a ilustra asta, rezistența ierarhiei polițiste și a sindicatelor, în Belgia și Germania, în fața unor reforme cum este introducerea obligatorie a camerelor de filmat individuale pe polițiștii în acțiune. Dincolo de argumentele tehnice, administrative și de eficacitate rămâne teama că civili din afară ar putea să se folosească de asta pentru a controla ceea ce face poliția.

Este eterna interogație, de la Platon încoace: cine îi va controla pe cei care controlează?

***

Solidaritate cu protestatarii din Belarus, la Chișinău

Protestele împotriva falsificării scrutinului prezidențial din Belarus şi intervențiile violente ale forţelor de ordine sunt comparate în R. Moldova de către politicieni şi activişti pentru drepturile omului cu altercațiile care au avut loc în aprilie 2009 la Chişinău. Proporţiile sunt pe departe incomparabile, dar în ambele situaţii, constată activiştii, forţele de ordine au intervenit violent şi disproporționat împotriva protestatarilor pașnici recurgând la tortură, represiuni și detenții arbitrare.

După precedentul 7 aprilie 2009, neelucidat până astăzi, organele de drept din R. Moldova sunt deseori acuzate că ar depăşi limitele prevăzute în legislaţia ce reglementează întrunirile publice. Consilierul juridic Ion Guzun de la Centrul de Resurse Juridice constată că autorităţile statului, în special poliţia, și-au însuşit însă doar parţial lecţia aprilie 2009.

„Avem încă probleme pe care le constatăm periodic, de exemplu poliţia aplică disproporționat instrumentele pe care le au la îndemână, de exemplu gazele lacrimogene sau nu au elementele de identificare. Ceea ce ne face să credem că totuşi nu au fost implementate mai multe recomandări pe care le-am formulat din 2009 încoace. Cu siguranţă poliţiştii nu mai aplică în masă aceste tratamente inumane şi degradante, dar izbucnesc anumite situaţii în care persoanele sunt supuse relelor tratamente.”

Ion Guzun invocă un exemplu recent, protestul paşnic organizat de veterani în faţa parlamentului la 16 iulie, când polițiștii au utilizat disproporționat şi nejustificat forța fizică, gazele lacrimogene și au reținut violent mai mulţi protestatari. Juristul precizează că legislația privind întrunirile publice stabileşte foarte clar că rolul forţelor de ordine este de a proteja participanţii la proteste, iar în caz de violenţe să asigure restabilirea ordinii publice dacă aceasta este încălcată. Atât timp cât întrunirea poartă un caracter paşnic şi nu este pusă în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea proprietăţii altor persoane, poliţia nu e în drept să intervină şi nici să folosească mijloace speciale, cum ar fi gaze lacrimogene, precizează juristul.

Ion Guzun

De ce uneori aceste reguli sunt ignorate de forţele de ordine? Ion Guzun invocă două cauze: „Prima – impunitatea pe care noi o vedem începând cu Gumeniţă, Papuc şi multe alte persoane care nu ar avea nici o vină potrivit justiţiei moldave în legătură că evenimentele din 7 aprilie 2009. A doua cauză ar fi posibil tolerarea anumitor devieri de la niște norme stricte în care sunt prescrise clar circumstanțele în care pot fi folosite mijloacele speciale. Nu am văzut nici o reacţie a poliţiei în raport cu poliţiştii care au folosit gaze lacrimogene la cel maai recent protest al veteranilor.”

În ultima vreme poliţiei i se mai reproşează că ar da dovadă de duble standarde. Mai mulţi apărători ai drepturilor omului susţin că ridică mari semne de întrebare comportamentul forţelor de ordine la două recente întruniri de solidarizare cu protestatarii din Belarus, care au avut loc în fața ambasadei acestei țări din Chișinău, unul organizat de Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, iar altul de mişcarea protestatara Occupy Guguţă.

Chiar dacă a fost mai puţin numeros, protestul mişcării Occupy Guguţă a fost tratat cu exces de zel de unii reprezentanți ai forțelor de ordine care i-au somat pe protestatari să se legitimeze şi să nu scrie mesaje cu creta pe asfalt, interdicţie neprevăzută în legislaţie. Asociaţia Promo-LEX a condamnat comportamentul poliţiştilor în acest caz. Iar un jurist al acestei Asociaţii Florin Gîscă constata, între altele, că problema nu ar fi atât necunoaşterea de către poliţişti a normelor legale privind întrunirile, ci mai curând faptul că polițistul nu e ocrotit prin lege de ordinele uneori poate excesive ale superiorilor.