Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie vor fi constituite 150 secții de votare în afara țării. în top sunt Federaţia Rusă unde vor fi deschise 17 secţii, Statele Unite ale Americii cu 13 şi România cu 12. Despre alegerile parlamentare anticipate și votul din diaspora am discutat cu Constantin Ciobanu care după o activitate îndelungată în cadrul ministerului de externe, fiind director de departament, consul la Bucureşti şi Paris, ulterior s-a stabilit cu familia în România unde este reprezentant al mediului de afaceri.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Au mai rămas zile numărate până la scrutinul parlamentar din 11 iulie. Care este miza acestor alegeri anticipate?
Constantin Ciobanu: „Trebuie să câștige cei care luptă împotriva corupției, să-și dea seama că anume corupția distruge o națiune, plus lăcomia și frauda, care au dus țara la cădere. Atunci vor câștiga forțele progresiste, care în programul lor electoral promit să lupte împotriva acestor metehne. Lupta cu hoția trebuie să devină o prioritate națională. Asta cred eu că trebuie să fie miza alegerilor.”
### Vezi și... ### Platforma DA cere în justiție reducerea numărului de secții de votare din regiunea transnistreanăEuropa Liberă: În această campanie electorală se vorbește foarte mult despre votul celor plecați peste hotare în căutarea unui trai mai bun și votul cetățenilor din stânga Nistrului. Ce poate decide acest vot când e vorba de votul din diasporă și votul din regiunea transnistreană?
Constantin Ciobanu: „Bineînțeles că votul din diasporă o să fie dat anume pentru ceea ce numim noi progresul de astăzi, ceea ce își dorește fiecare om, să schimbe situația din țară. Dar, este și un dar, cei din diasporă vor susține diferitele partide proeuropene, ceea ce poate duce la „risipirea” voturilor. Peste hotare se va vota pentru PAS, PPDA, Partidul Schimbării, AUR etc. În ceea ce privește votul din regiunea transnistreană, deunăzi așa-numitul conducător al lor, Krasnoselski a spus o chestiune simplă, că este recunoscător președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu pentru vaccin. De la începutul pandemiei, Chişinăul a transmis regiunii transnistrene 10 la sută din vaccinurile și echipamentele medicale primite ca donație. Eu cred că oamenii de peste Nistru care au auzit asta, o să aleagă corect ”
Europa Liberă: 23 de concurenți electorali vin și cer votul cetățenilor, sondajele arată cam cine dintre ei au șanse să acceadă în viitorul parlament. Cine cu cine ar trebui să creeze o coaliție, cine cu cine ar trebui să creeze o majoritate în următorul legislativ?
Constantin Ciobanu: „De 30 de ani se dorește un stat de drept, cât de cât puternic. Până acuma, ca atare, stat n-a fost, pentru că s-a supus când la unu, când la altul, și eu aș compara chestiunea asta cu o corabie. Noi avem căpitanul, am ales căpitanul corabiei, președintele țării. Dacă acest căpitan nu va avea un parlament care să-l susțină, un parlament care să poată să muncească pentru corabia asta, învăluită de valuri puternice, va fi foarte greu., eu cred că trebuie să câștige politicienii care vor forma o majoritate pro europeană. Și majoritatea alegătorilor sunt, totuși, pentru PAS, DA, Partidul Schimbării și AUR. Ne dorim mult ca președintele, căpitanul acestei corăbii, care trebuie să ajute statul, ea trebuie să aibă o echipă bună, dacă o să fie împotriva ei parlamentul viitor, degeaba am muncit.”
### Vezi și... ### Angela Grămadă: Diaspora contează și ar putea face diferența la alegeriEuropa Liberă: În acești aproape 30 de ani de independență, la guvernare au fost forțe politice cu viziuni diferite. Ce viitor ar avea statul guvernat de politicieni cu viziuni pro-estice și ce viitor va avea R. Moldova cu o guvernare desemnată de forțele politice pro-occidentale?
Constantin Ciobanu: „Păi, cam majoritatea acestor 30 de ani la putere au fost partidele pro-estice, și nu de atâta că au vrut, ci pentru că au fost impuși. În primul rând, și conducătorii au fost educați în stilul acela, mulți dintre ei, îi vedeți și astăzi cum apar la suprafață. Dar lumea trebuie să înțeleagă că e nevoie de schimbare, în Vest sunt multe lucruri pozitive, vorbim de democrație, prosperitate, dreptate. Un asemenea viitor al Moldovei ne dorim, european.”
Europa Liberă: Și ce priorități ar trebui să includă agenda celor 101 deputați care vor fi aleși pe data de 11 iulie? Ce agendă trebuie să aibă viitorul legislativ?
Constantin Ciobanu: „În primul rând încrederea. Dacă parlamentarii o să aibă încrederea oamenilor în tot ceea ce au de făcut, va fi bine. Pe plan extern, Moldova trebuie sa fie credibilă, nu e suficient ca demnitarii să aibă doar întrevederi, așa cum era pană nu demult, dar trebuie rezultate. Nu va fi ușor, probleme sunt cu duiumul, în educație, în sănătate, în justiție. Dar primul lucru ar fi încrederea în ceea ce fac. Și să nu redevină și cei aleși la 11 iulie corupți, fiindcă eu urmăresc, acuma presa scoate la iveală multe cazuri, și chiar între candidații care sunt pe lista partidelor care luptă împotriva corupției, se regăsesc persoane nu tocmai integre, adică sunt unii cu musca pe căciulă. Și sper ca cei care vor fi în opoziție, să fie o opoziție constructivă.”
### Vezi și... ### Steven Fisher: Sper că poporul moldovean va lua decizii înțelepteEuropa Liberă: Dar Moldova din 2025 se va deosebi mult de Moldova din 2021?
Constantin Ciobanu: „Asta înseamnă rezultatul alegerilor din 11 iulie. Eu sper și toată lumea speră că va fi o deosebire, fiindcă lumea deja s-a saturat de minciună și nedreptate. Uitați-vă ce se face în jur. Eu observ, că statele de la Est au probleme. Dar dacă tu ești prieten cu o țară care are probleme, înseamnă că nu ai cum să scapi de necazuri. Trebuie să fim siguri că 11 iulie va schimba situația, noi putem aduce schimbarea.”