Construcții și reconstrucții de succes. Azi, nasul și biografiile

Matteo Politi a dovedit că școala de medicină românească gândește liber și are porți deschise oricui. Poate pentru că nu și-a făcut vaccinurile la timp. Italianul a primit, anul trecut, dreptul să profeseze în România conform unei diplome eliberate de Universitatea din Pristina. El pretinde că și-a făcut studiile la Facultatea de Medicină din Kosovo. Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală i-a studiat documentele, l-o fi chestionat dacă știe măcar cum se spune botox în românește și i-a dat cod de parafă. A profesat chirurgia estetică în cele mai intime amănunte și doar când rezultatele le-au nemulțumit pe paciente s-a săpat puțin la dosarul de cadre descoperindu-se implanturile cu silicon din CV.

Însă italianul nu și-a ales la întâmplare paradisul profesional. Aflase probabil de polițistul Augustin Călpânaș de la Poliția Rutieră care a folosit vreme de douăzeci de ani un permis fals pentru a conduce mașina de serviciu. Omul a fost nu doar instructor de educație rutieră, dar a făcut parte, cândva, și din escorta prezidențială. Sau poate că pe Politi l-a inspirat haosul din sectorul medical unde a avut de învățat de la alții mai talentați că nu-ți trebuie un șiș să operezi pentru a face un ban cinstit, e suficient un bisturiu.

La Spitalul Județean de Urgență Ilfov s-a descoperit că Raluca-Daniela Bârsan, o rezidentă care lucra la secția de ginecologie, s-a retras acum 16 ani din sistemul învățământ chiar dinainte de a începe clasa a IX-a la Grupul școlar industrial Unirea, unde fusese admisă cu media de 1,68, conform verificărilor făcute de Ministerul Educației la cererea jurnaliștilor.

E o poveste care combină incompetența și disfuncțiile educației românești cu impostura semigenerală care guvernează țara de la firul ierbii, la genunchiul broaștei și de la instalatorul sanitar, la șeful de Senat. Cu media asta probabil că nu ar fi intrat nici la Facultatea de Medicină din Kosovo. Raluca Bârsan nu și-a dat nici măcar examenul de capacitate, ca să nu mai vorbim despre cel de bacalaureat. Cum a ajuns ea să profeseze, cine i-a falsificat diplomele de bacalaureat și de facultate de a ajuns medic rezident și cum de au fost acceptate, deși ministra Sorina Pintea spune azi că sunt niște falsuri grosolane, sunt niște întrebări la care probabil că nu vom avea răspunsuri curând.

Ea a fost „mâna a doua” la operații mai complexe și, după spun unele paciente care au semne ale competenței doctoriței pe propria piele, i se încredința chiar închiderea operațiilor. Există clipuri video făcute în blocul operator, filme artistice în care Raluca joacă rolul dantelăresei. În zece ani o fi învățat să tivească o operație, că nu degeaba liceul pe care ar fi trebuit să-l urmeze acum 16 ani se numea Școala de Arte și Meserii.

Le rămâne psihanaliștilor să emită ipoteze de ce și-a ales Raluca Bârsan domeniul obstetricii și ginecologiei, care e atât de pretențios, și nu a optat pentru o diplomă de medic generalist ca așa-zisa doctoriță din Galați ale cărei diplome și acte de absolvență i-au făcut suspicioși pe traducătorii autorizați și pe notarii solicitați pentru legalizare. Aceștia au sesizat poliția, iar doctorița, care profesează cu nu se știe ce acreditive în Marea Britanie, trebuie să dea socoteală pentru creativitatea ei.

Colegiul medicilor a lansat, după acest ultim scandal, o operațiune de verificare generală a doctorilor din spitale, dar nu va putea verifica și doctorii din politică și administrație. Mai ales că sunt unii medici cu facultate de medicină făcută la zi care refuză consultul medical sau intervenția invocând clauze de conștiință. Deși avortul este legal până la 14 săptămâni de sarcină (fără a fi, desigur, moral), peste zece spitale din țară au anunțat că refuză să-l facă, indiferent dacă e o sarcină dorită sau nu, dacă cea care o poartă este responsabilă sau nu, dacă e sănătoasă sau nu. Desigur, avortul este o problemă controversată, dar ce ne facem cu medicii care refuză programat consultul gravidelor (pare-se, din motive de credință religioasă)?

S-a întâmplat la Dej unde un medic arab ar fi refuzat în mod repetat să consulte o femeie însărcinată și nici nu a vrut să-i facă cezariană, deși femeia se simțea rău. Aceasta pretinde că medicul a ignorat-o în mod deliberat și din motive religioase. S-a născut un copil care s-a asfixiat cu cordonul ombilical și a murit trei zile mai târziu. Colegiul medicilor ar trebui să verifice și ce studii au făcut angajații nenumăratelor spitale unde bântuie gândaci cu infecții nosocomiale în elitre. Sau cele unde personalul auxiliar se servește din mâncare și consumabile ca la mama acasă. Că poate de vină pentru incompetența/ cinismul lor e chiar educația primită acasă și nu contează cât de titrat ești, dacă indicele de inteligență emoțională este zero. Dar, până la urmă, într-o țară a oglinzilor profesionale strâmbe, e greu de distins o diplomă falsă de una obținută pe linie de partid, mai ales că multe universități au fost doar fațada unor mari spălătorii de bani și întinse pepiniere de cadre politice. Acolo diplomele s-au dat pe grade și funcții, unii primindu-și lucrările de licență și diplomele prin poștă, după ce au cotizat corespunzător.

De fapt, Matteo Politi putea să nu facă nimic, nicio facultate de specialitate, nici cursurile de vară de maseur prin corespondență, nici pe cel de instructor de dans pe Skype, nu trebuia nici măcar să știe unde este mușchiul sternocleidomastoidian sau ce e acela acid ribonucleic. Spaimele oamenilor (boala, sărăcia, singurătatea) pun o pâine albă pe masa impostorilor. Se putea face blogger de sănătate, să dea sfaturi antivaccinare („pentru că nici nu există virusurile, sunt o invenție propagandistică BigPharma”) și să le spună oamenilor în faze terminale că mai au o speranță în ceaiul de păducel. Să vândă aditivi alimentari, vitamina B17 și pastile împotriva grăsimii sau magneți pentru creșterea inteligenței... Să facă diverse campanii pe Facebook împotriva vaccinului anti-HPV sau anti-rujeolic.

Doar suntem o țară liberă. O țară unde un medic osteopat e liber să facă experimente pe copii folosind proceduri neacceptate (sau considerate criminale) de colegii de breaslă, o țară unde un cardiac poate fi ținut ore în șir în anticameră la Urgențe până cade pe jos și moare.

Incompetența este mult mai bine protejată decât competența. Se dau legi să fie discriminată pozitiv. Parlamentarii caută soluții să-i amendeze, eventual să-i închidă, pe cei care le caută nod în papură, invocând norme europene și principii morale, în realitate sau virtual. Însă nu găsesc niciun motiv să-i pedepsească pe nebunii agresivi care ne spun că știința este o chestiune de opțiune personală, că virusurile sunt inventate în laboratoarele armatei și că epidemiile fac parte dintr-un război civil orchestrat pentru a ține sub control populația civilă care, dacă face vaccin, e musai să se îmbolnăvească de supergripă sau măcar de autism. La urma-urmei, acest tip de discurs seamănă mult cu promisiunile electorale.

Și, mă rog, cu ce e mai periculos un antivaxer care pune panouri pe marginea șoselei avertizându-i pe oameni, în plină epidemie oficial declarată de gripă, să nu facă vaccinul pentru că trebuie să aleagă „rațional”, față de un medic care a trecut prin sistemul de învățământ, dar uită pansamente, bisturie sau cleme în operația făcută la rinichiul greșit? Problema este că aceste cazuri de care ne tot mirăm nu sunt de fel excepționale și că întâlnim tot mai des impostura însoțită de cele mai multe ori de incompetență la tot locul. Fapt e că incompetența politică este în relație direct proporțională cu cea profesională pentru că proasta guvernare duce la creșterea emigrației de competențe și la concentrarea de proaste deprinderi, imoralism și ignoranță. Proasta guvernare face ca prostia să devină virală și nu știu dacă avem vaccin pentru ea.

Este răzbunarea karmică a unei educații făcute pe picior, de generații de analfabeți. Simpla analiză a biografiilor profesionale ale aleșilor și numiților noștri în funcții-cheie ale statului demonstrează că oricine poate deveni orice, dacă ocupă fotoliul care trebuie în ierarhia de partid și de stat. Politicienii nu și-au cumpărat doar doctorate („Dacă au toți, eu de ce să nu am?”), ci biografii cu totul. A fost o ramură a construcțiilor care a prosperat mai abitir ca oricare alta, aceasta a construcției biografice. Mai ceva decât reconstrucția de sâni sau refacerea fosei nazale care nu-i prea reușeau doctorului Politi.

În biografia mai tuturor boșilor de azi propriul trecut este anecdotic și încețoșat. Dacă ne uităm, de pildă, la biografia șefului Academiei Române, nu vom găsi prea multe cărți și studii dinainte de 1989 și, în orice caz, nu acele cercetări publicate în Germania pentru care, susține el, Securitatea l-ar fi trecut pe o listă de colaboratori, el nefăcându-și decât meseria. Nici despre ministrul Justiției, procurorul general, președintele CCR sau cel al Înaltei Curți nu știm prea multe în legătură cu activitatea de dinainte de 1989, cum nu știm despre mulți dintre judecătorii și procurorii care se bat azi pentru victoria justiției. Probabil că nu e și victoria adevărului. Biografiile lor încep din 1989 albe ca niște aripi de elf.

Pentru aparatul represiv comunist, procuratura și justiția au fost mănușa de fier cu care era manipulată Miliția, ele însele fiind la rându-le manipulate de Securitate. Cine stătea la căpătâiul femeilor muribunde așteptând ca acestea să le spună cine le-a provocat avortul? Nu doctorul, cu certitudine. Cine semna pentru arestarea jurnaliștilor de România liberă a căror vină era că voiau să distribuie un manifest anticomunist de ziua lui Ceaușescu, în ianuarie 1989? Știm cine sunt cei care ne vor binele cu forța? Știm cine a girat agresarea, torturarea, arestarea, judecarea și condamnarea unei întregi armate de oameni incomozi pe baza unor fapte penale trucate ca să nu se spună că „în societatea socialistă există deținuți politici”? Și, ca să revenim în zilele noastre, știm cine girează investigarea și fabricarea de probe în cazul magistraților incomozi? Ce competențe au cei care se joacă cu noi de-a dreptatea?

N-ar fi rău să se răspundă respectului pe care-l acordăm legii cu un gest de reciprocă deferență prin publicarea listelor cu cei implicați în represiunea comunistă și postcomunistă. Să aflăm biografiile reale ale celor care fac parte din Inspecția judiciară, dar și pe ale celor care au girat prescrierea unor făptași de top din dosare importante (Microsoft, de pildă, se pregătește Colectiv). Altminteri vom identifica mereu justiția doar cu cei care strigă mai abitir „Hoțul!” și se pretind magistrați cinstiți. Și adevărul e că biografiile oamenilor cărora le-am cedat direct sau indirect puterea de a face ce vor din noi sunt pline de hățișuri și râpe profesionale și vocaționale. Vrem sau nu să aflăm ce se ascunde în văgăunile astea? Asta e altă întrebare care presupune ceva efort arhivistic în camerele din spate ale bibliotecilor.

Dar chiar și-așa, citindu-le biografiile oficiale, aflăm că unul, de pildă, a făcut Școala de Arte și Meserii la seral (admis tot cu o medie de repetent), dar a descoperit cândva, în abisul înnoroiat al anilor 1990, înțelegerea unor facultăți efemere. Acestea au titrat, au masterat și apoi au doftoricit cohorte de politicieni care au urcat tot mai sus în copac cu pantofii aceștia de lac. Un inginer de pompe a ajuns azi în comisia de cultură unde-l califică nu știu ce masterat susținut la nu știu ce facultate de studii de dans și bune maniere. Un deputat, fost șofer vreme de 13 ani la Protecția copilului ajunge ministru al Muncii.

Cei mai mulți au plagiat și s-au autoplagiat, iar comisiile de etică au ajuns, poate pentru a încetini puhoiul de contestații, să stabilească o normă legitimă de plagiat care devine punibilă doar dacă e depășită. Citiți biografiile de pe paginile celor două camere parlamentare sau ale instituțiilor statului. Chiar dacă agită cauze generoase (majorarea alocațiilor pentru copii sau programe naționale de sănătate), se folosesc doar de copii și bolnavi ca de scuturi umane. Adevărata luptă bugetară se dă pe deturnarea de fonduri în buzunarele interlopilor de partid, pe salariile supratitraților politruci de la județeană sau pe stipendiile șefilor de regii autonome și companii cu capital de stat de care politicienii au nevoie ca de ochii din cap, căci sistemul național de irigare a subsolurilor politice este întreținut de la buget și din fonduri europene.

Impostura a devenit politică de stat și ne servește doctoral și de la tribune principii dospite în subsolurile partidului. Unii spun că e șampanie, deși are gust de drojdie. Probabil că, dacă cei șapte ani de-acasă n-ar fi fost făcuți la fără frecvență sau absolviți cu diplome false, dacă interesul național nu ar fi fost absolvit de la distanță și dacă la examenele de conștiință nu s-ar fi folosit fițuici și copiuțe, dacă examinatorii înșiși nu ar fi fost nepăsători sau ignoranți, lucrurile ar fi stat altfel. Altfel, nu știu de ce ne mirăm de existența lui Matteo Politi și Raluca Bîrsan și nu le găsim loc pe liste la europarlamentare?