Operațiunea de eliberare a celor doi piloți moldoveni, aflați peste trei ani în prizonieratul talibanilor în Afganistan, nu numai că a declanșat un violent război verbal între două tabere politice, între Președinție și guvernarea democrată, care-și pretind contribuția decisivă la salvarea celor doi piloți, dar pare să otrăvească și mai mult relațiile moldo-ruse. Sunt cele întâmplate doar rodul unei specule cu scop electoral? Sau dezvăluie lucruri și mai grave? În dialog cu analistul politic Corneliu Ciurea:
Your browser doesn’t support HTML5
Corneliu Ciurea: „Nu pot să știu mai mult decât știți și Dvs. și radioascultătorii despre acest caz, pentru că foarte multe detalii sunt cunoscute doar de serviciile speciale, însă în principiu putem constata că acest lucru, după cum au făcut-o și politicienii de la Partidul Democrat, această eliberare a piloților pică într-un context electoral și este evidentă intenția Moscovei, în primul rând, prin intermediul agenților săi de influență, prin intermediul președintelui Republicii Moldova să modeleze un rezultat electoral pe placul Kremlinului și în acest scop sunt folosiți acești piloți care au fost eliberați din prizonieratul talibanilor. Acest lucru, care s-a întâmplat și în mai multe cazuri, și în SUA, și în Europa, este intolerabil și în acest context pică reacția destul de fermă a autorităților noastre.”
Europa Liberă: Dar este firesc să se știe atât de puțin, cum spuneți, despre acest caz acum, când s-ar părea că totul ca și cum s-a rezolvat?
Corneliu Ciurea: „Noi știm doar că diverse autorități ale țării au încercat să rezolve acest caz. În cele din urmă, acest caz a fost rezolvat în favoarea piloților noștri și ne bucurăm de acest lucru, deci, aceste lucruri le cunoaștem. Nu știm exact ponderea contribuției fiecărei autorități, dar acest lucru ar trebui să ne intereseze mai puțin, pentru că contează rezultatul acestor încercări. Rezultatul este bun și constatarea acestui lucru ar trebui să prilejuiască o anumită satisfacție. Ceea ce atrage reacția negativă a autorităților noastre este tocmai încercările autorităților ruse și a președintelui Dodon de a influența rezultatele alegerilor. Acest lucru stârnește reacții negative și cunoaștem suficiente detalii pentru a trage asemenea concluzii.”
Europa Liberă: „Autoritățile Republicii Moldova urmează /.../ să dea calificative legale modului în care Igor Dodon s-a folosit de pârghii cinice pentru a-i răpi din nou din drumul lor spre Moldova. Această acțiune este un act penal criminal”, a declarat speakerul Andrian Candu. O declarație care depășește, totuși, limitele retoricii politice. Ce se poate întâmpla, totuși, dacă autoritățile vor descoperi ceea ce dl Candu consideră că este „un act penal criminal...”?
Este foarte clar că există și un meci politic foarte serios între Partidul Democrat și președintele țării...
Corneliu Ciurea: „Da, asistăm la demolarea mitului despre existența unui binom Plahotniuc-Dodon. Este foarte clar că există și un meci politic foarte serios între Partidul Democrat și președintele țării care s-a produs în acest context. Meciul politic este determinat de comportamentul neadecvat, din punctul de vedere al Partidului Democrat, al președintelui țării, care devine un agent de influență al Kremlinului. În aceste condiții sunt convins că va exista o anchetă, nu doar politică, ci o anchetă orchestrată de autorități care va încerca să demonstreze că președintele Dodon încalcă legea. În cazul în care acest lucru va fi demonstrat, probabil vor exista și anumite sancțiuni, nu știu de care natură.”
Europa Liberă: S-a speculat, unde nu s-a spus pe șleau, că pentru eliberarea celor doi cetățeni moldoveni sau cheltuit bani grei... Despre președintele Dodon s-a spus că ar fi livrat cu acest scop circa două milioane de dolari dintr-o sumă mai mare de proveniență necunoscută, premierul Pavel Filip a spus: „Noi am oferit tot suportul financiar ca să ducem aceste negocieri până la capăt. Și e vorba de sume mari”... N-ar fi în drept cetățenii să afle mai mute despre cum s-a operat cu banii în acest caz, de unde au provenit și cum au fost contabilizați?
Corneliu Ciurea: „Probabil, și evident că cetățenii sunt în drept să cunoască mai multe detalii, dar aceste detalii pot să fie cunoscute până la limita permisă de lege. Nu exclud că există anumite obstacole în acest sens, dictate de lege, de normele legale. Tot ce poate se secretizează în aceste condiții, și bănuiesc că există în cazul dat secretul de stat, nu poate fi divulgat. Dar sigur că am fi vrut mai multe detalii și în acest context poate autoritățile ar fi bine să fie ceva mai transparente în relația cu cetățenii, dar ținând cont evident și de restricțiile impuse de lege.”
### Vezi și... ### Politicienii își dispută „meritul” eliberării piloților moldoveni din captivitate în AfganistanEuropa Liberă: Cazul pare, cel puțin, să otrăvească și mai mult relațiile moldo-ruse. Ambasadorul rus, convocat la Externe, a fost în situația să audă o notă de protest că unei delegații de la Chișinău nu-i este îngăduit să-i vadă pe cetățenii respectivi și că o asemenea atitudine a autorităților ruse este „provocare deliberată, care prejudiciază serios relațiile bilaterale”... Până unde poate ajunge acest conflict?
Acest conflict este în desfășurare și vom mai vedea consecințe ale lui...
Corneliu Ciurea: „Eu cred că acest conflict este în desfășurare și vom mai vedea consecințe ale lui. A fost această convocare a ambasadorului rus, autoritățile noastre așteaptă anumite lămuriri cu privire la faptul că delegațiile noastre oficiale nu pot intra într-un contact direct cu piloții, ceea ce este foarte ciudat. Sunt date tot felul de explicații, deseori de ordin medical, dar ele nu sunt pe deplin convingătoare și din această cauză este firesc ca autoritățile noastre să fie deranjate de acest comportament.
Vedem că există și convocarea ambasadorului nostru la Moscova, la Ministerul de Externe. Bine, în cazul dat există un alt pretext - deschiderea unei reprezentanțe transnistrene la Moscova, dar putem intui că este vorba și de cazul piloților moldoveni. Deci, situația este în evoluție și cred că autoritățile noastre încearcă toate metodele pentru a influența comportamentul Kremlinului și a președintelui pentru a-i determina să intre în „țarcul” bunelor maniere.”
### Vezi și... ### Disputa ostaticilor: „Un exemplu de eșec atât politic, cât și uman” (Ludmila Popovici/ „Memoria”)Europa Liberă: Între timp, într-un interviu pentru presa rusă, cei doi piloți, Lionel Buruiană și Mihai Crihan, s-au declarat nedumeriți de scandalul care s-a declanșat în legătură cu împrejurările eliberării lor și au mulțumit exclusiv autorităților ruse, lui Igor Dodon și lui Egor Ceaika, fiului procurorului general al Rusiei... N-au pomenit nimic de eforturile autorităților moldovene pe parcursul a trei ani, despre care, bunăoară, a vorbit, fără concretizări, premierul Filip... Cum s-ar explica acest lucru?
Corneliu Ciurea: „Îmi vine foarte greu să comentez comportamentul piloților noștri pentru că nu cunosc multe detalii. Dar în condițiile în care se află este greu să ceri din partea lor echidistanță politică. Ei nu cunosc mare lucru despre procesul electoral de la noi. Eu zic că nu putem avea pretenții față de acești piloți și nu putem explica în condițiile în care ei au nimerit... declarațiile acestor piloți. E vorba de anumite pretenții ale autorităților noastre față de comportamentul Kremlinului și față de președintele Dodon, care se pare că utilizează soarta piloților noștri în context electoral și încercând să influențeze rezultatele.”
### Vezi și... ### Igor Dodon: eliberarea celor doi piloți din captivitate în Afganistan a fost posibilă datorită implicării MoscoveiEuropa Liberă: Dacă acest lucru contrazice coexistența reciproc avantajoasă, de bună vecinătate până nu demult dintre PDM și PSRM, contrazice faptul că actuala guvernare a contribuit, cel puțin, la așezarea dlui Dodon în fotoliul prezidențial, de ce acest lucru se întâmplă abia acum?
Corneliu Ciurea: „Niciodată n-am recunoscut acest lucru. Știu că unii comentatori politici, jurnaliști, politicieni vorbesc despre contribuția Partidului Democrat la instalarea în fotoliul prezidențial a domnului Dodon, dar acest lucru nu a fost demonstrat și nu văd cum ar putea fi demonstrat. Iar bătălia politică dintre Plahotniuc și Dodon n-a fost declanșată acum, ea a existat pe parcursul ultimilor ani și frecventele suspendări ale președintelui sunt o dovadă în acest sens. Ceea ce se întâmplă acum este o altă dovadă sau o mărturie a unei noi etape în confruntarea dintre președintele țării și Partidul Democrat.”