În lunile aprilie-iunie descreșterea economică a fost cea mai dramatică din ultimii 20 de ani, precizează secretara de stat de la ministerul de profil, Lilia Palii. Dincolo de provocările financiare cu care se confruntă mediul de afaceri, mai mulți antreprenori sunt îngrijorați și de sănătatea „socială și emoțională” a propriilor angajați. Și asta pentru că pandemia a amplificat stările de anxietate și frică în rândul oamenilor. Dar ce soluții au la îndemână autoritățile pentru a sprijini mediul de afaceri?
Your browser doesn’t support HTML5
Olga Surugiu este responsabilă de operațiuni internaționale în cadrul unei companii IT. Are în subordonare aproape 500 de angajați. Spune că datorită specificului afacerii, imediat ce a fost impusă carantina, oamenii cu care lucrează s-au adaptat rapid la noile realități, astfel încât productivitatea muncii nu a avut de suferit. S-a produs însă o „ruptură” de comunicare. Și asta pentru că o bună parte dintre ei au trebuit să împartă aceeași masă de lucru cu copiii care învățau la distanță, iar noile reguli sanitare au amplificat stările de frică și depresie, constată Olga Surugiu. Atunci a înțeles că dacă nu se va îngriji de sănătatea emoțională a angajaților, riscă să nu mai aibă cu cine lucra după ce pandemia va fi depășită:
### Vezi și... ### Pandemia a încurajat pasivitatea tinerilor„În cadrul companiei noastre există un plan de monitorizare a bunăstării echipelor noastre. Noi avem și un public divers în cadrul companiei. Putem să avem situații de tineri izolați de familiile lor în apartament. Putem să avem situații de familii cu foarte mulți copii și atunci, după cum știți, este absolut important să încercăm să gestionăm individual toate aceste situații și impactul asupra angajaților. Știți ce am făcut noi? În primul rând am asigurat ateliere pentru copii, pentru a-i ține ocupați în anumite perioade, astfel încât părinții să poată să-și concentreze atenția spre activitatea profesională”.
Secretara de stat de la Ministerul Economiei, Lilia Palii, spunea într-o recentă conferință internațională că în trimestrul II al acestui an s-a înregistrat cea mai profundă scădere economică din ultimele două decenii. Cele mai afectate s-au dovedit a fi domeniile serviciilor, comerțului, transporturilor și domeniul construcțiilor.
Am avut o recuperare destul de lentă a economiei naționale
Lilia Palii se arată îngrijorată și de faptul că, din cauza secetei, în acest an se prognozează și o recoltă agricolă modestă, ceea ce va duce la pierderi și mai mari în economie: „Am avut o recuperare destul de lentă a economiei naționale. De aceea, cel mai probabil va fi realizat scenariul cel mai pesimist. Noi vom lua în calcul acum și ultimele date privind impactul secetei asupra sectorului agricol, care se dovedește a fi mai profundă decât s-a anticipat în luna iulie. De asemenea, în perioada pandemică, Guvernul a menținut continuitatea tuturor programelor de suport pentru mediul de afaceri”.
Fără a pune la îndoială importanța ajutoarelor pe care autoritățile le-au direcționat pentru susținerea antreprenorilor moldoveni, economistul Marcel Spatari, director Syndex România, spune că mediul de afaceri are nevoie, în paralel, de siguranță, predictibilitate și birocrație mai puțină. În caz contrar, șansele de redresare a economiei moldovenești ar fi minime: „Investitorii vin la costuri operaționale reduse și investitorii vin la stabilitate și transparență. La stabilitate, așa cum s-a spus, avem nevoie de reducerea barierelor administrative, reducerea birocrației, și transparență: să înțeleagă care sunt condițiile pentru investiții aici, da? Un stat este în primul rând un furnizor de servicii atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri. Statul trebuie să crească calitatea serviciilor pe care le furnizează și să ia o plată mai bună pentru aceste servicii”.
### Vezi și... ### Economia, contaminată de coronavirusEconomistul Marcel Spatari susține că autoritățile mai au timp să se reabiliteze în fața mediului de afaceri. Asta înseamnă însă să aplece urechea la necesitățile reale ale antreprenorilor, să le pună mai puține bețe-n roate pentru că, fără sprijin, businessul își va reveni mai greu și cu mari pierderi – inclusiv pentru bugetul țării.