În Bayreuth-ul „oamenilor superiori din vila Wahnfried și din mediul festivalurilor, domnesc rapacitatea, frauda, minciuna, sperjurul, adulterul și „obsesia dinastică” - scria în iunie 1914 ziaristul german Maximilian Harden, într-un articol menit să aibă un efect devastator pentru urmașii celebrului Richard Wagner și, în mod special, pentru cel care conducea Festivalul în acel moment, fiul său, Siegfried Wagner (1869-1930).
Cum semnalează prof. Brigitte Hamann într-o remarcabilă monografie consacrată lui Winifred Wagner (soția lui Siegfried) și relațiilor între Hitler și Festivalul de la Bayreuth, Harden era un temut vînător de homosexuali, într-o vreme în care homosexualitatea era pedepsită sever de Codul Penal german. Într-o aluzie ce nu avea cum să scape vigilenților vremii, jurnalistul scria: „Domnul Siegfried Wagner, care nu și-ar putea dori să devină prea vizibil” este „un mîntuitor de altă tagmă”.
Your browser doesn’t support HTML5
Fiul lui Wagner nu avea să trăiască zilele persecuțiilor naziste, dar, în anii 1920, cei ai puciului tentat de Hitler și al susținerii lui de la Bayreuth de către Winnifred Wagner, viitorul ministru al propagandei, Joseph Goebbels, nota: „Siegfried este atît de drăguț... puțin decadent.”
Dirijorul, compozitorul, conducătorul Festivalului de la Bayreuth în anii ce au urmat Primului Război Mondial, este în aceste zile eroul unei importante expoziții deschise la Berlin, la Muzeul Homosexualității, cu titlul „Siegfried Wagner: prințul moștenitor «de poveste» al Bayreuth-ului”. O expoziție mult remarcată în presa germană și internațională, realizată în cooperare cu Societatea Internațională Siegfried Wagner și cu Muzeul Richard Wagner de la Bayreuth.
În ciuda înlăturării multora dintre tabuurile și implicit condamnările morale la care au fost supuși homosexualii, cazul lui Siegfried Wagner este departe încă de a fi perfect cunoscut de istorici. Corespondența compozitorului, de exemplu, rămîne încă ascunsă cercetătorilor prin grija lui Winifred Wagner, care a evitat să o cedeze Fundației Wagner...
Familia wagneriană a reușit să evite scandalul pe care fusese la un pas să-l declanșeze articolul amintit din 1914. Siegfried, care avea pe atunci 46 de ani, a fost repede căsătorit, în 1915, cu o tînără engleză de 18 ani, Winifred Williams Klindworth. Cuplul a avut patru copii, descendenții bărbați, Wieland (1917-1966) și Wolfgang (1919-2010) preluînd succesiv, după cel de-al Doilea Război Mondial, frîiele Festivalului.
Siegfried Wagner se născuse în 1869, la Tribschen, lîngă Lucerna, din legătura încă neoficializată dintre Richard și Cosima, fiica lui Liszt, căsătorită în acei ani cu dirijorul Hans von Büllow. Devenit compozitor și autor al libretelor a nu mai puțin de 18 opere, dirijor începînd din 1893 și trei ani mai tîrziu dirijor-asociat al Festivalului wagnerian, Siegfried și-a trăit relativ deschis homosexualitatea, acceptată de familie și pe fundalul nașterii mișcării internaționale de eliberare homosexuală la Berlin în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea.
Expoziția de astăzi de la Berlin evocă pe larg evoluția sa, o lungă călătorie de studii (de arhitectură) întreprinsă în Extremul Orient cu prietenul său și partenerul său de o viață, pianistul și compozitorul britanic Clement Harris, elev al Clarei Schumann.
În expoziție sînt expuse o serie de acquarele ce ilustrează momentele lor de fericire, ca și primul poem simfonic compus de Siegfried, Sehnsucht (Dorința), pe un text de Schiller, dedicat partenerului său.
Siegfried Wagner, “Sehnsucht”; Werner Andreas Albert (Conductor), Hamburg State Philharmonic Orchestra.
Harris avea să fie ucis la numai 25 de ani, în luptele dintre greci și turci; portretul lui avea să rămînă toată viața pe biroului lui Siegfried Wagner, ce îi închina și un alt poem simfonic, intitulat Glück (Fericirea).
Expoziția ilustrează și alte legături ale compozitorului, cu sculptorul Georg Kolbe, pictorii Otto Greiner și Ludwig von Hoffman și călătoriile întreprinse cu ei la Viena sau în Italia, ca și abonamentul avut întreaga viață la revista pentru homosexuali „Der Eigene”, fondată de Adolf Brand. Amintiți sînt și fiul său ilegitim din 1901, Karl Wilhelm Aign, homosexual și el, corepetitor la Festivalul de la Bayreut atîta timp cît a trăit tatăl său, ca și fiul său Wieland și înclinațiile lui homosexuale.
Criticii muzicali laudă zilele acestea o expoziție considerată absolut remarcabilă și care nu evită ilustrarea și dezbaterea convingerilor antisemite și pro-naziste ale lui Siegfried Wagner, cît mai ales ale soției sale Winifred, ce avea să transforme Bayreuth-ul într-o oficină a propagandei hitleriste. Winifred îl expulza practic pe Siegfried din panteonul wagnerian, interzicînd interpretarea operelor sale la Festival, muzica lui fiind calificată drept „insignifiantă” în comparație cu a lui Richard Wagner.
Claude Debussy - amintește zilele acestea Marie-Aude Roux de la Le Monde -, înclina spre aceeași opinie, atunci cînd scria în 1921 despre una din operele lui Siegfried: „muzică onorabilă și nimic mai mult: ceva de genul unei lecții a unui școlar ce a studiat la R. Wagner...”