În Germania şi Austria sezonul estival este însoţit de marile festivaluri muzicale. Amintim aici doar cel din Bayreuth, dedicat creaţiei lui Richard Wagner, şi cel din Salzburg. Despre şirul neîntrerupt de scandaluri de familie care a însoţit festivalul Wagner s-a tot scris. De asemenea, s-a tot scris despre prezenţa lui Hitler în oraşul dominat de cultul compozitorului controversat sau despre relaţiile speciale ale fostului dictator cu urmaşii lui Wagner.
De curînd, a fost descoperită o nouă mostră care completează subiectul Hitler-Wagner. Este vorba despre un film inedit care aduce noi clarificări în ceea ce priveşte relaţia lui Hitler cu familia muzicianului. Filmul a fost realizat de nepotul compozitorului, Wolfgang Wagner, în vara anului 1936. Săptămînalul „Die Zeit” (Nr. 32, 2016) relatează că filmul este realizat în alb-negru şi fără sunet, deosebindu-se de filmele în culori, cu grijă montate şi cenzurate, în care dictatorul poate fi văzut alături de prietena sa, Eva Braun.
Filmul lui Wolfgang Wagner (atunci în vîrstă de 16 ani) durează 10 minute şi 40 de secunde. Dictatorul prezentat în filmele de propagandă ca om de acţiune, capătă în pelicula lui Wolfgang Wagner trăsăturile unui tip servil, a unui mic burghez, îmbrăcat corect, plasat în peisajul idilic al familiei compozitorului.
Filmul se află în prezent în custodia Arhivei centrale de Stat din Bavaria şi a fost digitalizat, urmînd ca în viitorul apropiat să fie pus la dispoziţia cercetătorilor.
Descoperirea acestui film se datorează regizorului Hans-Jürgen Syberberg şi Sylviei Krauss, care administrează arhiva Wagner. Syberberg văzuse deja în anii 70 filmele realizate de Wolfgang Wagner, a şi fotografiat cîteva clişee. Filmul dispăruse şi a fost găsit într-o cutie metalică ruginită, depusă într-o încăpere a clădirii în care are loc tradiţionalul festival.
S-ar putea spune, scrie „Die Zeit”, că pelicula, privită din perspectivă contemporană, „are ceva subversiv”, pentru că personajul Hitler ignoră faptul că este filmat. Se vede că este satisfăcut că se află în cercul unor persoane apropiate. Dar filmul mai cuprinde şi alte cîteva scene filmate în afara cercului intim. Sosirea cu un avion, plecarea coloanei oficiale, prezenţa la un spectacol şi Hitler pe scenă, între interpreţii lui „Lohengrin”, împreună cu dirijorul Wilhelm Furtwängler şi regizorul operei, Heinz Tietjen.
Una din scenele cheie, notează hebdomadarul, care ilustrează într-un chip aproape simbolic relaţia specială a dictatorului nazist cu familia compozitorului admirat, este cea în care Hitler şi Wieland Wagner (nepotul lui Richard) discută. La un un moment dat Hitler desenează ceva, folosind spatele aplecat al lui Wienfried ca un soi de masă de scris.
Hitler a folosit Festivalul de la Bayreuth ca scenă pentru propaganda propriului său regim. „Die Zeit” se întreabă, în final, ce s-ar fi întîmplat „dacă artistul plastic ratat Hitler ar fi avut o influenţă şi mai puternică asupra esteticii de la Bayreuth decît se ştie?” Reconsiderarea şi interpretarea critică a materialelor - cum este şi filmul redescoperit din 1936 – vor oferi un răspuns.
