Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că deocamdată nu va face nicio nominalizare de prim-ministru, deoarece aceasta ar amâna alegerile parlamentare anticipate, despre care a spus că sunt așteptate de cetățeni și dorite de partidele parlamentare. Calea cea mai simplă spre anticipate, a precizat președinta, este autodizolvarea legislativului, Curtea Constituțională urmând să se expună dacă e și o soluție legală. Acum, pe agenda Curții din luna ianuarie nu figurează o asemenea chestiune, dar fiind un subiect prioritar ar putea fi inclus suplimentar.
Your browser doesn’t support HTML5
Deja doi politicieni s-au autopropus candidați la funcția de prim-ministru ca să scoată din starea de impas în care au ajuns elitele politice căutând soluții salvatoare. Ex-președintele Vladimir Voronin și primarul de la Bălți Renato Usatîi consideră legislativul cu siguranță nu le-ar sprijini candidaturile și astfel ar deveni posibilă declanșarea anticipatelor. Or una dintre modalitățile legale de a dizolva parlamentul este respingerea a două guverne consecutiv.
Numai că s-ar putea întâmpla taman inversul, a admis deputatul PAS Sergiu Litvinenco, considerat a fi un apropiat al Maiei Sandu. În parlament sunt suficienți deputați traseiști care de frica de a-și pierde fotoliile ar putea vota pentru un premier ce doar simulează dorința de a prelua conducerea cabinetului de miniștri. Asta ar conveni inclusiv formațiunii lui Igor Dodon, perdantul cursei prezidențiale care susține că Maiei Sandu îi revine responsabilitatea pentru situația din țară chiar din prima zi de mandat, în ciuda faptului că el mai controlează un executiv în demisie și are cea mai numeroasă formațiune în parlament, notează Litvinenco.
### Vezi și... ### Maia Sandu, un mandat cu multiple provocăriÎn atare condiții, noua președintă Maia Sandu ar avea mâinile legate, susțin mai mulți constituționaliști. Revenită de la Kiev, președinta țării spune că deocamdată așteaptă verdictul Curții Constituționale în ceea ce privește autodizolvarea legislativului, la interpelarea făcută de fostul său partid.
„Cu toții înțelegem că R. Moldova are nevoie de un guvern serios și cu sprijin sănătos în parlament ca să pată să rezolve problemele mari cu care se confruntă societatea și cetățenii. Și problema cea mare este lipsa sprijinului sănătos din partea unei majorități în parlament pentru un asemenea guvern, iar orice nominalizare de prim-ministru acum ar conduce la amânarea alegerilor parlamentare. E nevoie de alegeri anticipate și noi vom merge pe calea cea mai scurtă care să declanșeze aceste alegeri anticipate. Și dacă Curtea va spune da, atunci vom vedea dacă sunt voturi. Am văzut că toată lumea în parlament spune că-și dorește alegeri anticipate”.
Orice nominalizare de prim-ministru acum ar conduce la amânarea alegerilor parlamentare...Maia Sandu
Socialiștii sunt de părere că autodizolvarea legislativului nu ar fi posibilă din punct de vedere legal. Chestiunea nu figurează până acum pe agenda Curții Constituționale, ce s-a pomenit cu o avalanșă de sesizări după ultimele două ședințe ale parlamentului, când PSRM și formațiunea lui Ilan Șor au votat inițiative discutabile din punct de vedere legal.
Judecătorul CC Nicolae Roșca a spus că membrii Curții nu s-au pronunțat în ceea ce privește includerea acestui subiect pe ordinea de zi, dar, după părerea lui și bazându-se pe experiența instituțională, Curtea dă prioritate subiectelor de importanță majoră.
După părerea profesorului universitar Boris Negru, specializat pe dreptul constituțional, acum președinta țării este sabotată de parlament și guvernul în demisie. El spune că în istoria R. Moldova autodizolvarea legislativului a avut loc. Parlamentul din 1990 ales pe cinci ani s-a autodizolvat cu un an mai devreme. Boris Negru este de părere că Înalta Curte ar trebui să accelereze procesul, cunoscând situația reală din țară, cu o pandemie pe care nu a anulat-o nimeni.
„Parlamentul ales pe care-l avem la moment nici pe departe nu corespunde configurației politice din februarie 2019. Noi știm ce masă de deputați au trecut dintr-o luntre în alta. Așa că nici pe departe parlamentul existent nu reflectă voința alegătorilor. Al doilea moment care se pronunță în favoare președintelui, avem un parlament care s-a compromis, a dat dovadă, eu chiar aș spune, de sabotaj politic. Nu e clar ca bună ziua, de pildă, acest parlament prin deciziile celea luate la o bucată de noapte, a făcut imposibil un compromis confortabil, care poate ar fi fost cazul?”
### Vezi și... ### Un guvern demisionar, o problemă constituționalăA două modalitate legală de declanșare a anticipatelor este ca forul legislativ să nu adopte timp de trei luni hotărâri. Nu e clar dacă actualii deputați ar fi gata să aplice acest scenariu.
Ambele soluții de forțare a anticipatelor ar urmă să producă efecte în a doua jumătate a lunii martie, după calculele deputatului PAS Sergiu Litvinenco.