Cât au contribuit minciuna, tăcerea și dictatura din China la răspândirea noului coronavirus?

În Wuhan, gest de camaraderie între o polițistă și o asistentă medicală

Your browser doesn’t support HTML5

Cât au contribuit minciuna și dictatura chineză la răspândirea virusului?



Administrația americană este criticată pentru răspunsul considerat inadecvat la coronavirus, care înregistrează peste 1200 de cazuri în Statele Unite, în prezent. Între reproșuri se numără lentoarea cu care au fost puse la dispoziție teste, un efort insuficient coordonat și mesajele contradictorii ale președintelui Trump.

Donald Trump semnând o lege pentru alocarea a 8 miliarde de dolari în lupta cu coronavirusul, 6 martie 2020

În acest context, șeful consilierilor prezidențiali pentru securitate națională, Robert O’Brien da vină pe China, acuzând-o că inițial a încercat să acopere adevărul, în legătură cu epidemia, ceea ce a costat comunitatea internațională cel puțin două luni, în care ar fi putut să se pregătească și a făcut posibil răspândirea virusului, la scară globală. O’Brien a fost întrebat despre răspunsul inițial al Chinei, dar și în legătură cu ceea ce susțin anumite oficialități chineze și anume că virusul nu și-ar avea originea acolo.

### Vezi și... ### Ca să arate că situația se îmbunătățește, Xi Jinping vizitează Wuhan, epicentrul epidemiei de COVID 19

„Din nefericire în loc să se folosească de practici verificate și utile, izbucnirea afecțiunii la Wuhan a fost ascunsă” - a spus consilierul prezidențial, adăugând că virusul nu provine din America, ci de la Wuhan, în China. O’Brien crede că dacă Organizația Mondială pentru Sănătate și Centrul pentru Controlul Bolilor, din Statele Unite ar fi fost chemate imediat, ceea ce avea să urmeze putea fi redus că amploare. Într-o alocuțiune rostită la Fundația conservatoare Heritage, O’ Brien s-a făcut ecoul altor oficialități americane, elogiind curajul președintelui Trump, care a decis la sfârșitul lui ianuarie să blocheze traficul aerian cu China, ceea ce – în viziunea consilierului – a făcut că Statele Unite să aibă la dispoziție șase – opt săptămâni pentru a se pregăti.

Președintele chinez Xi Jinping le vorbește printr-o legătură video pacienților și medicilor din spitalul Huoshenshan din Wuhan, din provincia centrală Hubei, 10 martie 2020

Pe măsură ce criză din China, legată de coronavirus se stabilizează, autoritățile de acolo încearcă să rescrie istoria și să susțină că virusul nu provine din China. Secretarul de Stat Mike Pompeo și alții din administrația Trump au fost criticați pentru folosirea expresiei „virusul Wuhan”, unele voci susținind că asta învinuiește China pe nedrept și e de natură să creeze tensiuni.