Un studiu realizat de Centrul de drept al Femeilor şi Expert-Grup arată că în R. Moldova rata de angajare în câmpul muncii a femeilor este cu aproape 10 la sută mai redusă decât a bărbaților. Decalajul este generat de ponderea semnificativ mai mare a femeilor pensionare, dar și de antrenarea lor în activitățile casnice. Femeile continuă să se confrunte cu atitudini discriminatorii determinate de convingeri ce țin de rolul lor în familie și societate. Astfel ele au posibilități mai limitate de a participa în condiții egale cu bărbații pe piața muncii, se constată în studiu. Autorii lui au analizat cât de eficiente sunt programele care sprijină, inclusiv financiar, implicarea femeilor în viaţa economică.
Your browser doesn’t support HTML5
Statisticile oficiale arată că în R. Moldova doar o afacere din trei este condusă de o femeie. Ponderea antreprenoarelor este într-o uşoară creştere în ultimii ani, dar ele în continuare îşi fac greu drum în lumea afacerilor fiind constrânse de mai mulţi factori, începând de la stereotipuri sexiste, până la acces redus la finanțare şi concurență neloială. Tocmai pentru a omite aceste obstacole, cu sprijinul partenerilor externi, au fost lansate câteva programe destinate femeilor care au o afacere sau planifică să lanseze una şi pot beneficia atât de consultanţă şi instruiri, cât şi de finanţări sub formă de granturi sau credite la condiţii avantajoase.
Cel mai mare program de acest fel este „Femei în afaceri” al Organizaţiei pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Prin intermediul lui au fost finanţate peste 460 de afaceri şi create aproape 2 mii de locuri de muncă. Analizând acest program şi altele similare de suport pentru femei experţii de la Centrul de drept al Femeilor şi de la Centrul Expert-Grup au ajuns la concluzia că ele sunt foarte utile şi în general au rezultate bune, dar numărul lor rămâne limitat şi ele nu răspund tuturor provocărilor.
### Vezi și... ### Trei din patru femei din R. Moldova suferă pe parcursul vieții de violență psihologică, fizică sau sexualăCe dificultăţi întâmpină femeile în business? Economistul Sergiu Gaibu de la Expert-Grup evidenţiază lipsa personalului calificat, accesul redus la finanţare, piaţa R. Moldova care este una mică şi puterea redusă de cumpărare, mai ales în mediul rural.
„Avem raioane unde numărul vânzărilor este foarte mic, capacitatea de cumpărare a populaţiei este foarte redusă şi aceasta este una din provocările cu care se confruntă beneficiarele. Doi, au nevoie de tehnici de loializare, de operare cu clienţii în diferite situaţii, în special cu clienţii dificili care de multe ori pun sub risc chiar continuarea afacerii. Al treilea punct important este birocraţia autorităţilor de stat şi aici trebuie să le învăţăm cum să lucreze cu organele de control. Cum abordăm FISC-ul, cum pregătim rapoartele? Ce facem când vine un control din partea FISC-ului sau a altor organe de stat?”
În ultimul an principala provocare este pandemia de Covid-19 care a afectat în măsură mai mare femeile, inclusiv cele care conduc afaceri preponderent în domeniile cele mai afectate de restricţiile sanitare, cum ar fi comerțul, serviciile, hotelurile și restaurantele.
### Vezi și... ### Pandemia a agravat inegalitățile de gen: trei lidere mondiale se adresează Parlamentului europeanExpertul Sergiu Gaibu constată totuşi că problema fundamentală cu care se confruntă femeile e echilibrul vieții de familie cu cea profesională. Or statisticile arată că până la apariția copiilor, femeile au o rată de angajare cu 20 la sută mai înaltă decât bărbații. Iar întreruperea carierei profesionale și antreprenoriale în rezultatul apariției copiilor în familie se răsfrânge inevitabil asupra veniturilor generate de femei ulterior.
Expertul spune că pentru a încuraja implicarea femeilor în afaceri e nevoie de politici eficiente de reconciliere a vieţii de familie cu cea profesională. Economistul recomandă între altele deblocarea deschiderii de grădinițe private de tip familial şi majorarea facilităților fiscale pentru copiii aflaţi la întreținere.