Negocierile s-au încheiat pe 18 februarie fără o soluție viabilă. Casa Albă a declarat că pozițiile celor două părți rămân „foarte îndepărtate” în ciuda progreselor limitate înregistrate. Purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a declarat reporterilor că Iranul ar trebui să revină cu mai multe detalii „în următoarele două săptămâni”.
Înaintea reuniunii de la Geneva, Teheranul a efectuat exerciții cu foc real, lansând rachete către Strâmtoarea Hormuz, unul dintre cele mai importante coridoare de transport al petrolului din lume. Acestea au continuat pe 19 februarie cu exerciții navale comune cu Rusia.
Pentagonul a concentrat între timp o putere de foc substanțială în regiune. Portavionul USS Abraham Lincoln, echipat cu avioane de vânătoare F/A-18 și F-35, operează în apele din apropiere. Distrugătoare cu rachete ghidate, inclusiv USS Mitscher și USS Michael Murphy, sunt dislocate în Golful Persic.
Teheranul spune că nu se va pleca în fața presiunilor cu care se confruntă în legătură cu programul său nuclear și îmbogățirea uraniului, insistând că acesta are strict scopuri civile și negând orice efort de a construi arme nucleare. Nu se crede că Iranul are un program activ de arme nucleare, deși are un istoric de activități de cercetare în domeniul armelor atomice.
Experți: Șanse egale
Vorbind la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) pe 18 februarie, patru foști oficiali americani cu mulți ani de experiență în tematica Orientului Mijlociu au evaluat situația în termeni direcți.
Michael Ratney, fost trimis special al SUA pentru Siria și ambasador în Arabia Saudită (2023-2025), a declarat că perspectivele sunt echilibrate. Cred că șansele sunt 50-50”, a spus el, întrebat dacă regiunea se îndreaptă spre război sau pace. Ratney a sugerat că o eventuală înțelegere nu va fi neapărat un acord nuclear cuprinzător. În schimb, ar putea fi un cadru, un anunț sau un proces de consolidare a încrederii care să-i permită lui Trump să afirme că a adus stabilitate, chiar dacă problemele fundamentale rămân nerezolvate.
Joseph Farsakh, fost oficial al Departamentului Trezoreriei SUA care a lucrat la politica de sancțiuni din Orientul Mijlociu, a spus, la rândul lui, că fie și dacă negocierile vor da în cele din urmă rezultate, un acord cuprinzător pare puțin probabil în climatul actual de neîncredere.
Un rezultat mai probabil, a spus el, ar fi un acord parțial care să ofere o relaxare limitată a sancțiunilor, amânând în același timp problemele mai controversate.
Un astfel de acord ar putea crește semnificativ exporturile de petrol iraniene, potențial până la aproximativ 2,5 milioane de barili pe zi, și ar putea injecta pe piețele globale petrol în valoare de 50-90 de miliarde de dolari anual.
Într-un scenariu optimist, o mai mare stabilitate ar putea debloca ceea ce el a descris ca „un dividend al păcii”, încurajând investițiile externe și o integrare regională mai largă.
Discuții între oficiali iranieni și elvețieni la Geneva, pe 17 februarie 2026, în cadrul celei de-a doua runde de negocieri iraniano-americane pe tema programului nuclear al Teheranului.
Dar Farsakh a avertizat că un aflux rapid de țiței iranian ar putea determina scăderea prețurilor globale la petrol, punând presiune pe statele din Golf care se bazează pe prețuri mai mari pentru a-și finanța programele ambițioase de dezvoltare economică. Și chiar și cu un acord - a spus el - nu este deloc convins că riscul unor viitoare atacuri ale SUA - sau, eventual, ale Israelului - ar dispărea complet.
Vali Nasr, fost consilier principal la Departamentul de Stat al SUA, a descris, de asemenea, situația ca fiind „fifty-fifty”.
Nici Washingtonul, nici Teheranul nu doresc cu adevărat un război haotic, a argumentat el, având în vedere riscurile enorme implicate. Această reticență comună ar putea, în cele din urmă, să aducă ambele părți înapoi de la marginea prăpastiei.
În același timp, Nasr a subliniat că decisiv va fi calculul politic personal al lui Trump. Analiza tradițională a politicii externe – axată pe instituții și interese pe termen lung – ar putea fi mai puțin relevantă în acest caz.
Nasr a remarcat, de asemenea, că mai multe crize globale se desfășoară simultan, ceea ce înseamnă că evoluțiile din alte părți ar putea remodela rapid procesul decizional privind Iranul.
Marjă mică de eroare
Susan Ziadeh, fost secretar adjunct de stat SUA pentru afaceri din Orientul Apropiat, a avertizat că însăși „consolidarea militară” din regiune creează un impuls spre conflict. Având în vedere prezența deja semnificativă a forțelor navale și aeriene, a sugerat ea, nu va fi ușor să se renunțe pur și simplu la aceste acțiuni. Cu nave de război poziționate în apropierea apelor teritoriale iraniene, rachete lansate în timpul exercițiilor militare și lideri de ambele părți care lansează avertismente severe, marja de eroare este, de asemenea, foarte mică (sau: riscul foarte ridicat).
Discuțiile de la Geneva au urmat unei runde anterioare din Oman, din 6 februarie, lansată după ce actorii regionali au insistat pentru reducerea tensiunii, în contextul temerilor privind o destabilizare mai amplă.
Ziadeh a indicat, de asemenea, Israelul ca o variabilă cheie, menționând că liderii israelieni ar putea acționa pe baza unui calcul strategic diferit.
Secretarul de stat american Marco Rubio urmează să se deplaseze în Israel pentru a se întâlni cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu pe 28 februarie, potrivit presei americane.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te