Moldoveanul Dumitru Vicol este analist investițional la o bancă americană din Londra, Marea Britanie. Este plecat de 15 ani. A ales străinătatea deoarece spune că statul nu i-a oferit oportunitățile dezvoltării profesionale. Tânărul crede că la aceste alegeri numărul votanților din diaspora ar putea fi mai mic în comparație cu 2016.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Până la 1 noiembrie au mai rămas mai puțin de trei săptămâni de campanie electorală prezidențială. Să vorbim despre diasporă și realitățile politice din Republica Moldova. Cât interes există din partea celor plecați pentru a participa la aceste alegeri pe timp de pandemie?
Dumitru Vicol: „Dacă comparăm cu alegerile din 2016, interesul este puțin mai scăzut; dacă comparăm cu alegerile din circumscripția nr. 50 care au fost anul trecut, interesul cu siguranță este mai mare, dar mă îndoiesc că participarea la vot va fi ca acea din 2016. Singurul lucru care ar putea fi catalizatorul ca participarea să fie mai înaltă ar fi autoritățile, în special președintele Igor Dodon, cumva să alimenteze „focul”, fiindcă situația de vot e mai mult împotriva președintelui Igor Dodon decât pentru un candidat sau altul, adică se repetă situația din 2016.”
Europa Liberă: Autoritățile de la Chișinău spun că depun eforturi să deschidă toate cele 139 de secții preconizate peste hotare și pe moment se arată încrezătoare că vor reuși poate numai cu mici excepții. În Marea Britanie cunoști cum se prezintă situația?
În anumite orașe ar putea să fie cazuri ca să nu fie deschise secții de votare...
Dumitru Vicol: „În Marea Britanie, deocamdată, ambasada este cumva încrezătoare că vor reuși să deschidă toate secțiile de votare pe care le-au promis, dar situația e destul de volatilă. Spre exemplu, dacă lunea trecută noi nu ne gândeam la restricții de mobilitate, iată, astăzi guvernul britanic a înaintat câteva restricții de mobilitate în anumite orașe mari, respectiv ar putea să fie o problemă. Bunăoară, în Manchester există câteva restricții de mobilitate, iar acolo s-a anunțat că o să fie deschisă o secție de votare. Respectiv, dacă lucrurile se deteriorează într-o săptămână sau două, în anumite orașe ar putea să fie cazuri ca să nu fie deschise secții de votare, într-adevăr.”
Europa Liberă: Dar acolo, în Marea Britanie, restricțiile rămân a fi dure?
Dumitru Vicol: „În unele orașe, da, astăzi au fost anunțate restricții dure.”
Europa Liberă: Ce ar însemna măsuri mai drastice?
Dumitru Vicol: „În sensul că cei care pot lucra de acasă, lucrează doar de acasă; nu este permisă aflarea mai mult de trei persoane în grup în public; nu ai voie să mergi în vizită la vecini etc. Sunt trei niveluri de restricții, iar nivelul trei de restricții se aseamănă foarte mult cu restricțiile pe care le-am avut și noi în Republica Moldova în luna aprilie – se închid barurile și restaurantele, dar cumva sunt niște restricții locale, acolo unde se identifică unele focare. Respectiv, situația e atât de volatilă, încât dacă se identifică focar în orașele în care era planificat să fie deschise secții de votare, nu m-ar mira să nu se permită deschiderea lor.”
Europa Liberă: Numărul moldovenilor stabiliți în Regatul Marii Britanii e măricel și mai continuă încă să-și caute și să-și găsească bucata de pâine acolo mulți cetățeni ai Republicii Moldova. Ce așteptări trebuie să aibă diaspora de la cel care va fi următorul șef de stat?
Dumitru Vicol: „Cred că, în primul rând, să nu mă umilească, să nu mă jignească prin declarațiile sale, în sensul că să fie un președinte al tuturor, dar nu un președinte doar al unor categorii, de exemplu, vorbitori de o limbă sau de o singură confesiune religioasă, sau de o singură categorie de persoane care au anumite idei, fiindcă m-am simțit umilit de câteva ori în ultimii ani de către actualul președinte, Igor Dodon.
### Vezi și... ### Boicotul nu este un votÎn al doilea rând, eu nu văd cum autoritățile din țară și nici cum președintele poate să-mi schimbe cumva mie viața în străinătate, întrucât majoritatea suntem totuși cetățeni străini aici, avem cetățenia altui stat, dar faptul că ai un președinte care să fie primit cât de cât bine la Bruxelles, Londra, Paris, Berlin cumva îți arată o imagine mult mai bună comparativ cu dl președinte Igor Dodon, care practic nu este foarte bine în partea asta.
Și trei, mi-aș dori totuși un președinte care să calmeze lucrurile, mereu să fie acel echilibru între multele forțe pe care le avem noi. Pentru că cel mai mare inamic al moldovenilor suntem tot noi, moldovenii, și am speranța că viitorul președinte sau președintă să fie acea persoană care să echilibreze toate forțele acestea antagoniste pe care le avem.”
### Vezi și... ### Aliona Mihăilă-Brînză: Ne trebuie un președinte responsabil
Europa Liberă: Toți cei opt candidați promit să fie, dacă câștigă mandatul, președintele tuturor cetățenilor și aceste promisiuni se fac într-o societate profund divizată. Cum să consolidezi o asemenea societate divizată și, mai ales, care ar putea să fie acea idee la nivel național care ar coagula cetățenii întregului stat?
Programele electorale seamănă mai mult a programe guvernamentale decât prezidențiale...
Dumitru Vicol: „Marea parte a promisiunilor din majoritatea programelor electorale nu le poate îndeplini un președinte. Programele electorale seamănă mai mult a programe guvernamentale decât prezidențiale, doar Tudor Deliu probabil este singurul candidat care are un program care pur și simplu se încadrează în limitele legii referitor la ceea ce poate să facă un președinte. Sunt foarte dezamăgit că acei candidați care cheamă la unitate, de fapt, nu pot arăta unitate între dânșii.
Bunăoară, dreapta e total răzlețită, adică de ce eu să am încredere că un candidat de dreapta va reuși să unească o țară dacă ei între dânșii, fiind cinci candidați de dreapta, nu se pot uni? Iar ca idee națională, fiind economist, eu vreau să transmit mesajul că lucrurile vor deveni mai dificile în viitor, fiindcă creșterea economică va fi și mai mică, ceea ce îmi spune că și locuri de muncă vor fi mai puține, și o parte din diaspora va trebui să revină acasă.
Cred că o idee națională ar fi ca investițiile publice majore să fie făcute, înainte de toate, în infrastructură, în educație, școală, medicină, încât cumva să impulsionăm economia, creșterea economică. Mi-aș dori totuși ca o idee națională să fie ca fiecare să aibă un loc de muncă, indiferent de confesiunea pe care o împărtășește, simpatiile sale politice, etnie sau sex. Cred că asta e totuși, fiindcă pe noi toți ne doare lipsa locurilor de muncă, indiferent care este orientarea noastră geopolitică, și vreau să zic că următoarea decadă sau chiar două decade le vom petrece cumva într-o restructurare globală în care statul va deveni mai mare, statul va deveni mai puternic, în sensul că va deveni un actor mai activ în economie și astfel mi-aș dori ca statul și orișicare funcționar să se axeze mai mult pe crearea locurilor de muncă.”
Europa Liberă: Ai o ședere de câți ani acolo, în Marea Britanie?
Dumitru Vicol: „În Marea Britanie sunt de șase ani, dar înainte de asta am fost cinci ani în Franța. Deci sunt plecat de 11 ani.”
Europa Liberă: Și ar exista totuși anumite condiții ca să revii în Republica Moldova?
Dumitru Vicol: „Eu nu sunt un promotor al ideii de a reveni în Republica Moldova, pentru că eu știu că o bună parte din elita politică mereu transmite mesajul acesta, dar e destul de dificil să lași o carieră sau să lași ceea ce ai obținut în țara în care ești ca să revii acasă. Bunăoară, nu consider un prestigiu să te întorci acasă ca să devii deputat sau ministru, pentru mine ar fi mai mult un sacrificiu decât un prestigiu, pentru că am văzut experiențele persoanele care s-au întors din diasporă acasă având funcții de responsabilitate înaltă și după asta este foarte dificil să revii în diasporă.
### Vezi și... ### Temele „grele” ale campaniei electoraleAdică, ce vreau să zic? E ușor să revii în Republica Moldova, dar e mult mai dificil să te întorci în diasporă în cazul în care lucrurile nu vor merge bine. Din cauza aceasta pentru mine revenirea în Republica Moldova e un bilet doar într-o singură direcție, adică dacă aș reveni, aș rămâne acolo. Condiții pentru care să revin? Da, sunt! Oricum o să revenim toți acasă și eu, și soția mea vom reveni la un moment dat, dar încă nu sunt gata să-mi asum riscul acesta.”
Europa Liberă: Dar în diasporă se observă o divizare, o scindare?
Dumitru Vicol: „Da, desigur! Diaspora pentru mine nu este ceva omogen, e o simplă oglindă a societății; așa cum suntem divizați în Republica Moldova, la fel suntem și în diasporă, adică ne mai „batem” cu cuvintele unul pe altul, că unu-i simpatizantul unui partid, altul – al altui partid. Da, e exact aceeași divizare pe care o avem și în țară, nu se deosebește cu nimic; e tot țara Republica Moldova, doar că este peste hotare.”
### Vezi și... ### Victor Negară: Vrem un președinte care să ne reprezinte peste tot în lume
Europa Liberă: Dar ideea că dacă totuși măcar un procent din cei plecați peste hotare, unde au cariere frumoase, ar decide să revină acasă și să ocupe funcții-cheie, lucrurile ar putea să se schimbe mai ușor?
Dumitru Vicol: „Dacă e să vorbim serios, eu mă îndoiesc, pentru că și experiența acelui guvern care era cel mai mult focusat pe reforme a dat de înțeles că nu poți să schimbi lucrurile de unul singur sau cu o echipă mică, de fapt, trebuie să ai o echipă super-mare, adică ar trebui să se întoarcă foarte multă lume, ca să se schimbe lucrurile, dar relația dintre diasporă și casă nu ține neapărat de revenirea fizică, întrucât sunt o mulțime de modalități de a te implica de la distanță în diverse proiecte atât politice, cât și economice și să te simți confortabil.
Eu aș vrea ca funcționarii de acasă să fie mai deschiși pentru colaborarea la distanță și, de exemplu, dacă vine cineva din diasporă și-l parașutează într-o funcție publică, el, cel mai probabil, nu se va descurca în acea funcție, pentru că este total deconectat de la realitatea de acasă, dar dacă acel din diasporă este cumva conectat online prin proiecte cu un deputat, cu un funcționar din Ministerul Economiei sau Ministerul Culturii, atunci el își pregătește terenul ca în următorii cinci sau zece ani să revină în această funcție. Consider că nu are sens revenitul din diasporă imediat într-un minister de acasă, fiindcă nu se va descurca, totuși e străin de realitatea de acasă.
Nu cred în istorioara asta că cineva din diasporă trebuie imediat să se parașuteze în anumite funcții...
Dacă ar fi fost acel potențial ministru implicat în mai multe proiecte timp de ani de zile cu funcționari din anumite ministere de acasă, el ar fi fost mult mai pregătit. Eu nu cred în istorioara asta că cineva din diasporă trebuie imediat să se parașuteze în anumite funcții, nu ar schimba lucrurile.”
Europa Liberă: În următorii ani, remitențele vor continua să mențină pe linie de plutire Republica Moldova sau ar putea să se diminueze banii veniți prin transferuri din străinătate?
Dumitru Vicol: „Remitențele oricum scad și vor continua să scadă din motivul că o bună parte își reîntregesc familiile, dar din altă perspectivă eu consider că vor crește mai mult investițiile din partea diasporei acasă, fiindcă majoritatea persoanelor pe care le cunosc încearcă să facă ceva acasă, să deschidă o mică afacere, să cumpere ceva.
### Vezi și... ### Ce înseamnă Ziua Independenței pentru cei care nu-și văd viitorul în țara lor
Vreau să zic că remitențele pe care le vedem acum trimise pentru a supraviețui, pentru a susține o familie cred vor scădea, dar cred că va urma o creștere de investiții, pentru că oricum fiecare are un gând să revină și la un moment dat va reveni acasă. În prezent cred că încep să revină acasă cei din generația părinților mei, pentru că e și vârsta. Adică cam astfel, dar per total banii veniți de peste hotare cred că au să rămână la fel sau chiar vor fi mai mulți.”