Sigur că, oricât de diferiți ar fi ideologic, niciunul dintre aspiranții la fotoliul de președinte nu va putea evita problemele imediate, ardente, care preocupă pe toată lumea. Primul dintre ele e criza sanitară. Pandemia de Covid-19 a transformat Republica Moldova într-un redutabil competitor la nivel global pentru titlul de țară cu cei mai mulți infectați raportați la numărul populației.
Îngrijorător este faptul că statul, instituțiile lui, și-au pierdut autoritatea în fața cetățenilor, din păcate, cu largul concurs al multora dintre ei. Am trecut deja pragul de 1000 de contaminați pe zi. „Nu mai sunt locuri în spitale, oameni buni, suntem pe cont propriu!” „Aveți grijă de voi și de cei apropiați, pentru că nu mai are cine să ne trateze și să ne salveze!” – sunt mesaje ce încing rețelele de socializare, în timp ce la celălalt pol al sensibilității colective vedem lehamite și indiferență.
Subiectul Covid-19 îl pune în dificultate pe Dodon, pentru că anume el se identifică pentru mulți moldoveni cu disprețul față de normele sanitare, instituite de propriul guvern: a umblat fără mască în școli, pe arătură și în curți private, fără a se sinchisi că este filmat, că propagă un model negativ și periculos de conduită pe timp de pandemie.
Sărăcia... se lățește ca o pecingine
O altă temă în aceste alegeri este sărăcia. Sărăcia care se lățește ca o pecingine, cum se spune în popor. Izolat pe plan internațional, actualul regim nu mai poate livra nimic în materie de prosperitate, redresare și dezvoltare economică. Singura asistență o poate oferi doar Occidentul, dar – mare dezolare! – aceasta vine exclusiv contra reforme, stat de drept și anticorupție. Mai „bun” pentru guvernanți e ajutorul rusesc – lipsit de condiționalități în materie de drepturi ale omului, chit că e doar pe hârtie. Ca într-o batjocură disperată, la început de campanie, Dodon a reușit să aibă un dialog telefonic cu Putin, care i-a promis motorină.
O relație de tip cauză-efect a fost mereu între sărăcie și corupție – o temă pe care candidații Opoziției o vor exploata din plin. Mai ales că și aici Dodon e foarte vulnerabil. Dincolo de faptul că a preluat schemele de profit și imperiul mediatic al lui Plahotniuc, de imaginea socialistului nu se mai poate dezlipi acea pungă neagă, punga cu bani (cum se vorbește) primită de la Plahotniuc pentru salarizarea PSRM. Ce poate spune Dodon despre anticorupție, având „kuliokul” lui Plahotniuc prins la spate?
Sub mandatul lui Dodon nu s-a făcut nimic palpabil și eficient pentru combaterea furtișagurilor la nivel înalt, pentru eliberarea instituțiilor de sub control politic. Plahotniuc nu este adus încătușat la Chișinău, dimpotrivă: se speculează intens că cei doi comunică, dialoghează și azi.
De fapt actuala stare de lucruri din Moldova îi avantajează pe ambii: un stat slab, corupt, cu instituții anemice le garantează puterea și impunitatea. Dodon și Plahotniuc sunt aliați naturali. Îi apropie nu doar memoria anilor în care au colaborat, ci însăși structura, mentalitatea lor, felul cum gândesc politicul. Pentru oligarhul fugar politicul e business. Dodon, la fel, îl vede ca pe un teritoriu al bunului său plac. Când Ministrul Educației Igor Șarov l-a criticat pentru faptul că umblă prin școli fără mască, Dodon a declarat că, dacă ar vrea, l-ar destitui pe Șarov a doua zi. Un fel de: „statul sunt eu, nu Constituția!”
De aceea, și Dodon, și Plahotniuc, și Shor au toate motivele să o considere, de pildă, pe Maia Sandu – oponentul cotat cu cele mai mari șanse – drept un pericol major pentru interesele lor politice.
Există, totuși, o temă ce pare să lipsească din discursul candidaților. Un reputat analist de la București observa că nimeni la Chișinău nu mai vorbește azi despre integrarea europeană. E drept că în trecut a existat o retorică inflaționară pe acest subiect, una care în loc să aducă beneficii cetățenilor, a camuflat afaceri tenebroase, deturnări de fonduri publice, devalizări ale sectorului bancar. Cu toate acestea, lipsa integrării europene, ca temă de campanie, remarca același comentator, vorbește despre debusolarea societății moldovene.
Explicabil, oarecum. Covidul, sărăcia, corupția, exodul forței de muncă etc. nu prea mai lasă loc de proiecte vizionare și discuții geopolitice. Candidații de dreapta preferă discursul „la firul ierbii”, pun accentul pe conținut, nu pe ambalajul frumos al integrării europene, compromise de predecesorii lor prin acte de corupție. Însă tema politicii externe nu poate lipsi din campania electorală. Dacă nu o abordează liderii Opoziției, nu-i va lăsa adversarul lor socialist să o ignore.
Dodon anunță în programul său o radicală schimbare de vector, pe care Asociația pentru Politică Externă de la Chișinău o califică drept „cea mai agresivă tentativă de revizuire cardinală a politicii noastre externe din ultimii 20 de ani”. Candidatul „independent” Dodon proclamă Rusia drept „principalul partener strategic al Republicii Moldova” și vrea intensificarea relațiilor cu uniunea eurasiatică a lui Putin. Alți „parteneri strategici” ar fi SUA, Turcia și China. Stranie asociere. Turcia și China fac parte din alt club decât Statele Unite la capitolul democrație și drepturi ale omului dar probabil nu aceste „finețuri” îl preocupă pe socialist.
Nu menționează nimic despre retragerea trupelor rusești și a arsenalului militar din stânga Nistrului
Tot din documentul de politică externă al lui Dodon aflăm că vom avea cu România și Ucraina „relații de cooperare și bună vecinătate”, iar de la Uniunea Europeană, înghesuită într-un ultim alineat, vom continua să împrumutăm „norme și standarde în domeniul dreptului și al combaterii corupției.” Atât. Dodon va cere ca ONU să adopte o rezoluție privind neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, după modelul Austriei, Suediei și Finlandei, însă nu menționează nimic despre retragerea trupelor rusești și a arsenalului militar din stânga Nistrului, deși aceasta este o condiție obligatorie a unei neutralități reale, nu demagogice.
Dacă ideile lui Dodon privind integrarea Moldovei în structurile eurasiatice vor fi puse în aplicare, nu vor mai exista impedimente pentru rezolvarea „diferendului transnistrean” într-o manieră favorabilă Rusiei. Că se va numi „federalizare” sau „statut special”, cum zice Dodon, nu contează.
Tocmai de aceea principalul candidat pro-rus din aceste alegeri mizează pe cele 42 de secții de vot pentru transnistreni pe care Comisia Electorală Centrală vrea să le deschidă pe malul drept – o decizie criticată de Opoziție. Andrei Năstase, liderul Platformei DA și candidatul acestei formațiuni la alegerile prezidențiale, a reușit să întoarcă la CSJ hotărârea de inadmisibilitate a cererii sale de micșorare a secțiilor de vot pentru transnistreni, emisă de Curtea de Apel, dar nu se știe care va fi sentința finală în acest caz.
Dacă vor reuși să nu se decimeze în actuala campanie electorală, candidații din tabăra pro-europeană și unionistă – tocmai 5 față de doar 3 pro-ruși! – vor trebui să acorde o atenție specială tematicii transnistrene și politicii externe. Să aibă răspunsuri clare, bine chibzuite, pe înțelesul oamenilor. Să arate legătura logică, indisolubilă, dintre valorile și orientarea Republicii Moldova – spre Vest sau spre Est – și felul în care va fi asigurată suveranitatea și integritatea teritorială a țării. Cât ne costă separatismul transnistrean pe plan uman, economic și al securității naționale? Cum îl vom rezolva, cu ce mijloace și cu ce consecințe pentru Republica Moldova?
Problema e una, soluțiile sunt două: fie „transnistrizarea” întregului stat, fie europenizarea întregului stat, iar politica externă și de securitate, cum bine se știe, reprezintă principalele atribuții în portofoliul președintelui.
*Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.
