Evghenia Guțul a fost învestită miercuri, 19 iulie, în funcția de bașcan al autonomiei găgăuze. La ceremonia de inaugurare, începută cu o întârziere de circa o oră, nu au participat niciun reprezentant al Guvernului, Parlamentului sau Președinției.
Ceremonia de învestire are loc în piața centrală din Comrat. În discursul său, după depunerea jurământului, Guțul a dat asigurări că va fi guvernatoarea autonomiei, nu a vreunui partid. Ea mai promis că va fi garantul legalității în regiune și va menține relațiile cu partenerii cheie - Turcia, Europa, Rusia și vecinii - Ucraina și România.
În același discurs, Guțul a adus mulțumiri lui Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”, declarând că „ în ciuda presiunii autorităților de la Chișinău, Ilan Șor nu a lăsat țara”.
La eveniment a participat și actorul turc Burak Özçivit, renumit pentru rolurile din Osman, Suleyman Magnificul și Kara Sevda. În discursul său, actorul i-a urat succese lui Guțul în activitate.
Potrivit programului anunțat de Guțul urmează un concert susținut de interpretul turc Mustafa Sandal, dar și focuri de artificii.
Te-ar putea interesa și: „Insultă și lipsă de respect”. Niciun reprezentant al autorităților de la Chișinău nu participă la învestirea bașcanului
După ce a fost învestită în funcție, Guțul urmează să fie numită în funcția de membru al Guvernului, printr-un decret prezidențial. Ulterior, aceasta ar urma să depună și jurământul în calitate de membru al Guvernului.
Evghenia Guțul a candidat din partea Partidului Șor și a câștigat în turul doi de scrutin, pe 15 mai, în fața candidatului susținut de Partidul Socialiștilor, Grigori Uzun. Scrutinul a fost precedat de percheziții. Oamenii legii au deschis un dosar penal cu privire la coruperea alegătorilor de către reprezentanții Partidului Șor, iar, ulterior, au anunțat că Guțul are statut de învinuit în dosarul privind finanțarea ilegală a formațiunii.
Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a declarat, într-o emisiune TV, că, în prezent, oamenii legii verifică listele cu alegători și corectitudinea finanțării campaniei electorale. Dacă se va constata fraudarea alegerilor, atunci ar trebui organizat un scrutin repetat, a spus Munteanu.
Acum o lună, Partidul Șor a fost declarat ilegal de Curtea Constituțională, inclusiv pentru că „a utilizat resurse financiare netransparente în scopul promovării politicilor nedemocratice”. Deputații PAS vor să interzică fruntașilor partidului scos în afara legii să candideze la alegeri în următorii 3 ani.
### Vezi și... ### Evghenia Guțul a fost pusă sub învinuire în dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor