Evoluții politice la București, încrâncenări electorale în Moldova

Evoluții politice la București, încrâncenări electorale în Moldova

Noian de știri în ultima săptămână în politica internațională, dar și pe „meridianul românesc”, de o parte și alta a Prutului. Așa cum se anticipa, la București s-a produs o schimbare de guvern. PSD, care a fost la putere în câteva rânduri și mai cu seamă în ultimii 3 ani, adunând contestații și nemulțumiri, inclusiv ample proteste de stradă, a pierdut majoritatea în Parlament. Guvernul Dăncilă a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură. Ieri, 15 octombrie, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat ca premier pe Ludovic Orban, liderul PNL. În câteva zile lista noului Cabinet va trebui să obțină girul unei majorități a parlamentarilor.

Evoluțiile de la București sunt foarte importante pentru Republica Moldova, întrucât interacțiunea dintre clasa politică de la București și cea de la Chișinău e destul de mare. S-au format de-a lungul anilor, transgresând Prutul, simpatii elective, apropieri și alianțe doctrinare. Am avut, de pildă, o colaborare foarte strânsă între PSD Dragnea și PD Plahotniuc (între timp, ce-i drept, Dragnea a fost condamnat și își ispășește pedeapsa, iar Plahotniuc, atotputernicul coordonator, a fugit din țară, însă procurorii anticorupție moldoveni, mai hotărâți ca niciodată să se reformeze, promit să-l aducă în fața justiției).

Dacă noul guvern român va obține învestitura, se va contura o colaborare mai intensă dintre Partidul Național Liberal și Blocul ACUM. Cele două formațiuni au o declarată relație de prietenie și susținere reciprocă, reiterată cu prilejul diferitor alegeri, locale și generale. Liderul liberal din România, Ludovic Orban, este un susținător al proeuropenilor moldoveni în frunte cu Maia Sandu și Andrei Năstase, și promite accelerarea unor proiecte strategice între cele două state.

Urgențele sunt la suprafață. Interconectarea energetică, calea ferată cu ecartament european, dezvoltarea infrastructurii, poduri peste Prut, școli și grădinițe, și desigur continuarea și susținerea proiectelor media și culturale, foarte importante pentru Moldova – un teritoriu bombardat și mutilat, la 28 de ani de la dispariția URSS, de propaganda rusească.

La fel de esențială (în contextul alegerilor locale din Republica Moldova) este și colaborarea Chișinăului cu marile centre urbane din România: București, Iași, Cluj, Brașov, Timișoara ș.a., orașe care pot oferi pe anumite segmente exemple de performanță în administrația locală.

Reluăm, obsedant, lista priorităților moldo-române cu fiecare schimbare politică de la București, deși suntem sub spectrul imprevizibilului. Guvernul Orban, dacă se va instala, s-ar putea să aibă un mandat limitat în timp. Tot în 2019 vor avea loc alegeri prezidențiale în România, nu sunt excluse nici alegerile parlamentare anticipate.

În Moldova, suntem în pragul scrutinului local de duminică, 20 octombrie, scrutin care va fi precedat, ca în toate țările civilizate, de o zi a tăcerii și reflecției – dar nu știm dacă această zi recuperată, după ce Partidul Democrat, aflat la guvernare, o anulase anul trecut, va fi suficientă pentru a limpezi și ușura alegerea moldovenilor.

Am avut o confruntare electorală stânga-dreapta destul de anemică, determinată de o premieră politică în Republica Moldova: foștii adversari la alegerile de anul trecut din Chișinău, Ion Ceban și Andrei Năstase, azi se află într-o alianță de guvernare. Socialiștii și Blocul ACUM au convenit să se menajeze reciproc, înțelegând să pună în prim-plan ca miză majoră păstrarea coaliției. Totuși, pe ultimii metri ai campaniei au apărut unele declarații mai războinice din partea candidatului ACUM, dar nu atât la adresa lui Ceban, cât a lui Dodon, pe care liderul Platformei DA îl acuză că se opune reformei justiției, că „se vrea un nou Plahotniuc”.

Coabitarea la putere dintre PSRM și Blocul ACUM a creat o situație oarecum confuză pentru electoratul din Moldova, obișnuit și chiar antrenat de-a lungul celor aproape 3 decenii de independență să combată tranșant pe baricade geopolitice. Și diviziunile din societatea moldoveană, cât se poate de reale, stimulează aceste confruntări dihotomice și judecăți maniheiste: pro-români vs. pro-ruși, Est vs. Vest. De data aceasta însă asistăm la o experiență inedită și vom vedea cu ce consecințe se va solda.

În lupta pentru primăria capitalei cele mai multe energii se consumă pe eșichierul de dreapta. Cei aproape zece pretendenți la postul de edil al Chișinăului din această zonă ideologică – proeuropeni și unii dintre ei unioniști asumați – vor disipa voturile electoratului democratic, astfel încât nu este exclusă posibilitatea ca socialistul Ceban, care nu prea are cu cine se război în tabăra stângii pro-ruse, să câștige din primul tur, sau să pună un ecart prea mare, să se distanțeze la o diferență descurajantă și demobilizatoare față de concurentul de pe locul doi, care să nu mai poată fi remontată în finală.

Toți candidații de pe dreapta ne asigură că au făcut totul ca să se unească: vinovați că luptă în continuare vehement pe baricada europeană și românească sunt „ceilalți”. El, candidatul proeuropean și unionist desăvârșit, a fost practic obligat de destin să rămână în cursă, întrucât cei cu care a discutat nu au fost de acord să cedeze, să renunțe să candideze, nu i-au recunoscut meritele și valoarea.

Astfel încât el, candidatul proeuropean și unionist desăvârșit, continuă lupta. Se bate cu socialiștii – inamicul generic – , dar mai ales îi demască pe „falșii unioniști” și „pseudo-proeuropeni”, care sunt de fapt niște „agenți FSB”, niște parteneri ai socialiștilor. Căci dacă nu luptă el, „adevăratul unionist”, cu trădătorii, cine o va face?

Se combate cu virulență pe dreapta, de parcă n-ar mai exista o „a doua zi” după alegeri. Te întrebi cu cine vor face ei, luptătorii deciși și principiali, o coaliție în Municipiu sau într-un viitor Parlament, dacă își demolează cu atâta râvnă și ură adversarii, potențialii lor aliați și parteneri? Nu ar fi fost mai înțelept să nu ardă toate podurile, să nu rostească toate acuzațiile și trivialitățile posibile, care nu mai lasă loc de un „bună ziua”, cum se spune, după ce trâmbițele de campanie vor amuți și se vor da jos afișele electorale?

S-au scris în acești 28 de ani volume întregi, cred, despre incapacitatea moldovenilor de a coopera și a se solidariza. Degeaba. Politicienii noștri au marele talent de a-și susține această infirmitate, de a persista în eroare. Rivalitățile și egoul supradimensionat le obnubilează discernământul.

Există un aspect, poate cel mai important, pe care actualii combatanți proeuropeni și unioniști îl ignoră, spre paguba lor și a noastră. Acești luptători „fără vină și prihană”, care-și frâng lăncile unul de pieptul celuilalt cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună, ar trebui să se gândească pentru o clipă la cum arată turnirul lor absurd în ochii electoratului, care a învestit niște speranțe în ei, care i-a tratat cu respect și considerație. Nu li se aduce o insultă acestor alegători? O insultă inteligenței și bunei lor credințe?

Ei, moldovenii, dezamăgiți și dezgustați de „noua clasă politică”, vor mai putea fi convinși și mobilizați, în turul doi, să voteze pentru cel pe care adversarii săi, animați de aceleași nobile idealuri, l-au blamat, criticat, demascat în primul tur, „pentru a nu ceda Chișinăul rușilor”?

Speranța noastră nu se leagă de politicieni, ci de alegătorii care, hrăniți cu atâtea promisiuni neonorate și martori la atâtea „bătălii decisive”, eșuate în ridicol, vor avea luciditatea să-și dea votul pentru candidații cei mai credibili și mai onești în alegerile din 20 octombrie.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.