De azi, până pe 25 iunie, Centrul expozițional ,,Constantin Brâncuși” din capitală găzduiește expoziția „Recviem jertfelor deportărilor comuniste din anii 1940-1949”. Evenimentul a ajuns la a șasea ediție, în acest an fiind expuse 78 de lucrări semnate de artiști plastici din Republica Moldova.
Your browser doesn’t support HTML5
Expoziția „Recviem jertfelor deportărilor comuniste”
Realizate în diferite stiluri și tehnici, lucrările artiștilor plastici sunt amprente de emoții sublimate. Unii autori au optat pentru nuanțe sumbre, alții dimpotrivă au recurs la culori vii, contrar genericului încărcat de tragism. Iraida Ciobanu spune că a vrut să transmită speranța celor deportați, de a supraviețui și a reveni acasă, de asta în pictura sa pot fi văzute păsări și fructele ce le-au lipsit familiilor urcate în marfare și duse în Siberia. Lucrarea sa, zice Iraida Ciobanu este o dedicație pentru cei care au rezistat:
„Optimismul și partea pozitivă trebuie să o găsim totuși în toate lucrările. Scopul meu a fost să arăt nota asta de liniște, meditativă, o undă pozitivă. A fost trecutul nostru greu, anevoios, dar totuși am izbutit.”
Expoziția „Recviem jertfelor deportărilor comuniste”
Ideea implicării artiștilor plastici în evenimentele de comemorare a victimelor deportărilor staliniste a apărut încă în anul 2008. A fost inițiativa pictoriței Silvia Vrânceanu, a cărei familie a fost deportată și spune ea, copil fiind pe-atunci, nu-și mai amintește multe. Ea crede însă că de rând cu alte file triste din istorie, cum este Holocaustul, foametea, despre deportări trebuie să vorbească și artiștii, pentru a restabili adevărul despre tragedia a zeci de mii de familii:
„Eram copil, foame, altceva nu țin minte. Este setea care a rămas pe veci. Îmi pare că aceasta a fost cea mai mare lovitură pentru poporul nostru, pentru pământul nostru. Asta este istoria pe care nu am știut-o, care a fost ascunsă de noi. În general nu am știut-o, a fost furată.”
Directorul Centrului Expozițional ,,Constantin Brâncuși”, Mihai Mungiu spune că lucrările artiștilor sunt valoroase nu doar din perspectiva tematicii abordate, dar și a măiestriei artistice:
„Datorită gândirii, compoziției lucrărilor, noi simțim tragedia aceasta care a fost în trecut. Iată Ghenadie Tăciuc are două portrete, o bătrână și un bătrân. Se vede că au fost deportați și nivelul pictural e un nivel înalt. Pe urmă îl avem pe Mihai Merianu care are vreo trei lucrări, tot cu mesaj.”
„Nostalgie” și Poarta dorului”- astfel și-a intitulat lucrările Ecaterina Ajder. În prima este schițat chipul unei femei pe care se poate citi dorința de a revedea casa și locurile de unde a fost forțată să plece, spune autoarea. Iar a doar pictură, zice Ecaterina Ajder este o completare a acelor stări, in care poarta înseamnă reunirea familiei:
„Sunt niște denumiri care practic aparțin acestei dureri, fiindcă fiecare persoană are casă, are curte, are poartă și poarta este o deschidere în familia sa, în sufletul său, în durerea sa.”
Autorii cu care am reușit să stau de vorbă spun că această expoziție este un omagiu adus victimelor deportărilor comuniste. Iar pentru studenții care au venit să vadă expoziția este și o excelentă lecție de istorie, predată cu maximă sinceritate.