Fostul cancelar german Gerhard Schröder nu a încălcat statutul Partidului Social-Democrat (SPD) prin faptul că a susţinut concerne de stat din Rusia. Aşa sună verdictul unei comisii de arbitraj al partidului din Hanovra care urma să se pronunţe asupra excluderii fostului cancelar din formaţiunea amintită. De asemenea, comisia a mai afirmat că nu există nici un motiv ca Schröder să fie pedepsit chiar şi doar cu un vot de blam.
Decizia comisiei a stârnit numeroase reacţii, inclusiv din partea conducerii actuale a SPD-ului, care în ultimele luni i-a cerut lui Schröder insistent să se distanţeze de Putin. Într-o declaraţie făcută în faţa presei, liderul SPD Lars Klingbeil a declarat că din punct de vedere politic, Schröder - cu poziţionările sale - este izolat în cadrul partidului.
Your browser doesn’t support HTML5
Excluderea lui Schröder a fost cerută de 17 organizaţii regionale ale SPD-ului. Dezbaterea legată de cazul Schröder care a avut loc în cadrul comisiei s-a desfăşurat cu uşile închise. Se ştie că Schröder a refuzat să se prezinte la audieri - şi nici avocatul său nu a fost prezent.
După ce decizia comisiei a fost dată publicităţii luni, avocatul lui Schröder, Michael Nagel, a declarat presei că nici nu se aștepta la o altă hotărâre. El a susţinut că Schröder s-ar fi distanţat „încă de la început (...) în mod clar de război” și ar fi descris decizia Rusiei „drept o greșeală”. Desigur aceste declaraţii de bagatelizare ale avocatului Nagel nu pot ascunde faptul că Schröder a fost şi este în continuare cel mai influent om politic german care a încercat să-l prezinte pe Vladimir Putin ca democrat. (Detalii despre alţi susţinători ai lui Putin aici: „Alexander Rahr, ‚un iubitor de Putin’ din Germania”, RFE, 28. 8. 2017; „Partizanii lui Putin din Germania”, RFE, 16. 3. 2022; „Agenţi putinişti de influenţă în Germania”, RFE, 13. 7. 2022.)
Din cauza apropierii sale de Putin, de multă vreme s-au făcut auzite critici la adresa lui Schröder, azi în vîrstă de 78 de ani. Ultimul contact cu liderul rus l-a avut la sfârşitul lunii trecute. După întoarcerea sa de la Moscova, Schröder a spus că războiul poate fi încheiat numai în urma unor negocieri şi nicidecum pe cale militară. Această părere este împărtăşită şi de către o parte a SPD-ului, ceea ce înseamnă că Schröder nu este complet izolat, cum susţine liderul Klingbeil.
Copreşedinta SPD-ului, Saskia Esken, i-a cerut lui Schröder deja în aprilie să demisioneze din partid. Ea l-a criticat vehement şi pentru declaraţiile recente privind dorinţa lui Putin de a începe negocieri de pace. Esken a ţinut să precizeze că toate declaraţiile lui Schröder sunt făcute în nume propriu, ca om de afaceri, şi nu în calitate de membru al SPD.
Decizia comisiei de a nu-l exclude pe fostul cancelar a fost comentată şi de un fost amic, tovarăş de partid şi ministru în cabinetul Schröder, Thilo Sarrazin. Referindu-se la faptul că el fusese exclus din SPD, Sarrazin a reproşat partidului că aplică standarde duble.
Thilo Sarrazin a fost exclus în 2020 din SPD din cauza publicării unor lucrări rasiste şi xenofobe. (Cf. „Germania se desfiinţează”, RFE, 1.9. 2010.)
În stil populist, Sarrazin a declarat ziarului de bulevard „Bild”: „Ori SPD-ul e lipsit total de morală, ori crede că o carte critică la adresa islamului este mai dăunătoare decât susţinerea unui dictator brutal ca Putin”.