La Chișinău circulă noi speculații și se fac noi oferte politice pentru configurarea unei guvernări noi, sincronizate, în viziunea unora, cu obiectivele președintei pro-europene Maia Sandu. Vechiul partener politic al noii președinte, Andrei Năstase, liderul Platformei DA, a sugerat că formațiunea lui poate guverna măcar cu titlu provizoriu, ajutând-o pe șefa statului la consolidarea puterii. Cât de realistă este oferta?
Your browser doesn’t support HTML5
Revenită de la Bruxelles, Maia Sandu a anunțat că-și va face cunoscută săptămâna viitoare decizia ce va face în continuare pentru declanșarea anticipatelor, dar că soluția unui guvern de criză nu i se pare potrivită. Pe această idee insistă cel puțin un partid parlamentar, Platforma DA condusă de Andrei Năstase, aliat de altădată al Maiei Sandu din Blocul ACUM și care de altfel s-a auto-propus în funcția de premier. Președinta crede, însă, că un guvern de criză care să asigure tranziția spre anticipate, chiar dacă ar fi votat, va fi lipsit de sprijin politic și nu va putea nici măcar accesa fonduri europene, de aceea ar prefera ca forțele politice parlamentare să se angajeze că nu vor vota un premier, oricare ar fi candidatul.
„Vin cu un exemplu. La Bruxelles am discutat despre asistență externă. Oamenii de acolo vor să ne ajute, există o deschidere enormă, ei chiar vor să ajute R. Moldova, dar ne spun: în toamnă-iarnă s-au votat legi care contravin total angajamentelor în fața UE. Deci, oricât ar vrea aceste instituții din UE să ne ajute, ele nu pot trece peste aceste angajamente încălcate de către PSRM și deputații Șor. Ce poate face un guvern care nu poate să corecteze aceste lucruri, pentru că nu are o majoritate, pe termen mediu fără ca să aibă aceste instrumente? De aceea, voi veni săptămână viitoare cu decizia care mi se pare corectă, dar evident asta depinde de decizia parlamentarilor.”
### Vezi și... ### Calcule politice după verdictul Curții ConstituționalePartidul Acțiune și Solidaritate, condus de Sandu până la intrarea în președinție, încearcă în aceste zile să determine partidele parlamentare să semneze un angajament în scris că nu vor vota un guvern propus de ea, soluția tehnică pe care o avansează totodată formațiunea fiind neprezentarea deputaților la ședință și lipsirea acesteia de cvorum. Sandu, care crede că socialiștii nu-și doresc acum anticipate și ar putea vota pentru un guvern ce le-ar putea îndepărta, a sugerat chiar că va aștepta deznodământul cu acest angajament înainte de a întreprinde următoarea acțiune politică.
Numai că PSRM-ul, partidul cu cele mai multe mandate de deputat și care, așa cum se știe, dispune de o majoritate informală în parlament, a și respins ideea, prin vocea liderului său de acum și a fostului președinte de țară, Igor Dodon.
### Vezi și... ### Cine va avea inițiativa politică?„Astfel de decizii se iau de întreg partidul, la ședințele consiliului republican, deci eu nu pot spune acum dacă PSRM va vota sau nu. Dar dacă vă interesează părerea mea, eu cred că nu trebuie votat niciun candidat propus de Sandu, pentru că ea este împotriva Rusiei și poate strica multe în câteva luni..., iar electoratul nostru nu va agrea așa ceva”, a spus fostul rival din prezidențiale al lui Sandu, Igor Dodon, marți seară într-un interviu, ca răspuns la inițiativa PAS legată de semnarea angajamentului.
Platforma DA, pe de parte, care deși nu respinge definitiv inițiativa PAS, dar totodată liderul acestei formațiuni, Andrei Năstase, s-a auto-propus în calitate de eventual candidat, spune că un guvern de tranziție ar fi totuși necesar, măcar din simplul motiv ca e riscant să-i încredințezi unui executiv constituit din rămășițe ale guvernului vechi loial socialiștilor să pregătească și să desfășoare alegeri anticipate.
Ce-i rămâne totuși Maiei Sandu, acum când aparent nu e susținută nici măcar de foștii aliați din Platforma DA, l-am întrebat pe Valeriu Pașa, director al Comunității Watch Dog Moldova?
„În primul rând, voturi pentru numirea guvernului se vor aduna fără voturile celor din Platforma DA și PAS. Doi, opțiunea de auto-înaintare a lui Andrei Năstase nu e nouă, este exact poziția din vara lui 2020. Trei, este o mișcare politică, de auto-poziționare, ca să aibă cu ce merge la alegători și să le explice de ce ar fi ei mai buni decât PAS, care nu a vrut să-l înainteze pe Andrei Năstase. Bine, interesele PAS și DA sunt divergente pentru că dacă PAS e sigur că-și va crește numărul de deputați, conducerea DA nu e atât de sigură, mai mult ca atât ei își fac griji dacă vor intra în următorul parlament și, probabil, se gândesc că au nevoie de timp să-și crească raitingul, de asta vin cu soluții intermediare.
Dacă vorbim de socialiști și dacă pot ei să respingă vreun candidat de frica anticipatelor, eu nu cred, fiindcă ei vor merge pe argumentare că guvernul este asumat integral de Sandu și ea este răspunzătoare de tot ce se întâmplă în țară.
Președinta va fi nevoită să identifice așa o echipă guvernamentală încât oponenților ei politici să le pară rău că au inițiat acest joc...Valeriu Pașa
În cazul în care va fi o candidatură cu totul și cu totul neagreabilă pentru PSRM, ei pot organiza un spectacol de genul să emită o scindare în partid și să delege un număr necesar de deputați care ar vota pentru acel guvern și să spună că noi, ca partid, nu am votat, dar acești deputați au decis să voteze... Maiei Sandu, așadar, îi rămâne să aștepte clarificările finale de la Curtea Constituțională. În al doilea rând, și eu cred că la aceasta se va ajunge: dumneaei va fi nevoită să identifice o echipă guvernamentală și să selecteze așa un candidat încât oponenților ei politici să le pară rău că au inițiat acest joc și au sabotat anticipatele. Dacă totuși nu vor vota, vor fi anticipate și doamna președinte va fi foarte satisfăcută de rezultat pentru că asta a promis oamenilor.”
Întrebată recent de socialiști cât îi permite constituția șefei statului să se gândească înainte de a desemna un premier, în timp ce un termen constituțional care clar nu poate fi încălcat este cel de trei luni rezervate procedurii de înlocuire a guvernului, în două tentative, în caz contrar să se meargă la anticipate, Curtea Constituțională nu a dat încă soluția. De la demisia vechiului executiv deja a trecut o lună, iar socialiștii o acuză pe Sandu că întinde cu nominalizarea din incompetență politică.
O soluție pe care o așteaptă, pe de altă parte, Sandu de la instanța constituțională este răspunsul la întrebarea dacă un guvern în exercițiu ca cel de acum condus de un interimar ar putea primi, sub semnătură, ajutoare europene ca cele despre care Sandu spune că ar fi disponibile chiar acum, dar sunt oprite din cauza lipsei unui premier cu puteri depline.