Lunca în care se află localitatea São Pedro da Afurada este ca un căuș ce ține grămadă localnicii. Sunt circa 3500 de persoane care locuiesc în acest sat portughez situat la gura de intrare a râului Douro în Oceanul Atlantic. Viața localnicilor gravitează în jurul fluviului. Pescarii și familiile lor trăiesc din ceea ce le aduce năvodul. Iar femeile merg la râu să spele rufele. Recunosc, așa ceva nu mai văzusem nicăieri. Gospodinele folosesc niște coveți enorme săpate în piatră prin care curge apa din râu. Localnicii numesc acest labirint de piatră „spălătorie comunitară”.
Your browser doesn’t support HTML5
Identitatea şi patriotismul în Portugalia
Acolo am întâlnit-o pe Joaquina sau Quina, cum se prezintă pentru prieteni. Joaquina spăla un covor în apa devenită lăptoasă din cauza săpunului de rufe. Soarele îi transforma părul argintiu în corolă de păpădie. Dibăcia cu care mânuia țolul îngrelat îmi dădea de înțeles că trece des pe aici.
Cu ajutorul traducătorului de pe Google, am reușit să pun câteva întrebări despre viața Joaquinei din Afurada.
„Viața aici înseamnă să vedem râul, să vâslim, să mâncăm. Suntem aici la râu, asta e viața noastră, nu avem alta. Întotdeauna este ceva de făcut…”
După câteva clipe, la spălătoria comunitară a venit și o cunoștință a Joaquinei. Văzând că suntem străini, femeile au încercat să ne povestească câte ceva despre tradiția de a spăla rufele la râu.
„- Nouă ne place această tradiție. Noi avem mașină de spălat, dar covorul nu poate fi pus acolo, fiindcă e prea dur, de aceea venim la râu. Asta obosește mâinile, dar nu avem altă soluție. Asta e viața de lângă râu... De mulți ani noi spălăm așa, mulți ani... Și-atâta timp cât voi putea voi veni la râu nu vreau să spăl în mașina de spălat!
Portugalia, autenticul și tradițiile
- O, Quina, nu e nimic mai bun decât râul!
- Adevărat! Dar în ziua de azi oamenii nu au timp să vină la râu, fiindcă fug dintr-o parte în alta… Dar mie îmi place să vin la râu.”
Tradiția de a spăla rufele în căzi de piatră publice este veche de când lumea. Femeile vin aici mai cu seamă cu piese mari. Pe malul râului, fiecare are propria sfoara pentru rufele puse la uscat. Totuși, nimeni nu se va supăra dacă cineva va împrumuta sfoara și nimeni nu-și face griji pentru lucrurile lăsate fără supraveghere. Localnicele din Afurada spun că vizita la spălătorie e și un prilej de socializare. Urbaniștii consideră că tradiția e o „experiență profund feminină”, deși ecologiștii, probabil, nu sunt tocmai încântați de murdăria care se poate strecura în râu.
La câțiva kilometri de Afurada se află orașul Porto, al doilea cel mai mare oraș din Portugalia și unul dintre centrele culturale ale țării. O bijuterie care ademenește mii de turiști zilnic este Livraria Lello, cunoscută și ca una dintre cele mai frumoase librării din lume, cel puțin, așa spun cei de la The Guardian, CNN și Lonely Planet. Librăria s-a deschis în 1906, fiind una dintre cele mai vechi din țară. Livraria Lello a fost frecventată de JK Rowling, faimoasa autoare a cărților „Harry Potter”. În anii 90, ea a predat în Porto limba engleză. Se spune că librăria a inspirat seria despre adolescentul vrăjitor.
Livraria Lello este deosebită și din alt motiv. Din 2015, intrarea costă cinci euro. Cumperi o carte – valoarea biletului se scade din preț. Colega de la Europa Liberă și fotografa Iulia Mihailova, care m-a însoțit în această călătorie, s-a pricopsit cu o carte despre decorul tradițional din Porto. Ea spune că a fost plăcut surprinsă de spiritul antreprenorial de care au dat dovadă portughezii care au găsit aceste „momeli” pentru turiști. Banii adunați sunt cheltuiți pentru promovarea cărții. În Livraria Lello se organizează evenimente culturale pentru tineri, și anume lecturi publice, întâlniri cu scriitori locali și expoziții de cărți rare. Iată și alte observații ale Iuliei Mihailova:
Iulia Mihailova
„La portughezi am observat o dragoste față de detalii, față de sine, față de istorie. Cred că portughezii au o înțelegere clară a propriei identități, prin ce au trecut și cu ce trăiesc acum ca popor. Identitatea moldovenilor încă nu a prins niște contururi atât de bine definite. Unii afirmă că în Uniunea Europeană se șterg granițele dintre culturi, dar acesta e un exemplu care arată că, de fapt, autenticitatea poporului se păstrează. Există la moldoveni o fobie că dacă vor adera la UE, vor pierde cultura și identitatea. Dar această identitate se formează nu timp de o zi, ci timp de veacuri. E importantă atitudinea față de aceste detalii.”
O întreb pe Iulia Mihailova ce ar fi putut învăța moldovenii de la portughezii pe care i-am întâlnit împreună. Iulia care preferă să povestească cu imagini nu irosește prea multe cuvinte. Ea zice că la portughezi patriotismul nu este zgomotos. Cad de acord și bobinez înapoi filmul călătoriei noastre, ca să ilustrez această concluzie foarte exactă.