Jurnaliștii publicației ruse Mediazona au reușit să discute cu mai mulți locuitori din Mariupol, care spun că autoritățile ruse de ocupație desfășoară o așa numită „inventariere” a tuturor proprietăților din oraș, inclusiv a celor care au fost distruse. Localnicii spun că membrii „comisiilor de inventariere” merg din ușă în ușă, cerând prezentarea actelor de proprietate, și-i amenință pe locatari cu evacuarea și „naționalizarea” locuinței, dacă nu vor prezenta documentele necesare în termen de 30 de zile. Dar mulți localnici spun că au rămas fără acte atunci când încercau să se salveze de bombardamentele rusești sau în timpul evacuării.
Orașul Mariupol din sudul Ucrainei, cu ieșire la Marea Azov, a fost distrus aproape complet de forțele rusești în urma unui îndelungat asediu, în primăvara anului 2022. Acum, propaganda rusă vorbește despre „renașterea” Mariupolului, prezentat drept un exemplu al modului în care Rusia reușește să reconstruiască localitățile devastate de război, pe care tot ea l-a provocat, iar mulți cetățeni ruși s-au arătat dornici să procure o locuință aici, pe malul mării.
### Vezi și... ### Oficialii ucraineni, indignați de vizita-surpriză a lui Putin în Mariupol și CrimeeaAproximativ 90% din blocurile de locuințe și 60% din casele individuale în Mariupol au fost avariate sau distruse complet de bombardamentele rusești, potrivit datelor ONU. Peste 350 de mii de oameni au plecat din orașul care înainte de război avea o populație de circa 430 de mii. În timpul asediului rusesc, mii de civili au fost uciși, dintre care mulți au fost înmormântați chiar în curțile blocurilor sau la marginea drumului.
Liste cu „locuințe fără proprietar”
În luna octombrie 2023, administrația de ocupație din Mariupol a decis să organizeze un recensământ al bunurilor imobiliare. Au fost create „comisii de inventariere” ale căror atribuții includ „inspectarea vizuală și funcțională” a apartamentelor și caselor private din Mariupol. În timpul turelor, membrii comisiei ar trebui să afle dacă imobilul are proprietari. În cazul în care locatarii nu prezintă autorităților de ocupație acte doveditoare asupra proprietății, în termen de 30 de zile aceștia „își vor pierde dreptul de a utiliza spațiile rezidențiale”, conform deciziei administrației „Cu privire la soluționarea problemelor de proprietate și completarea fondului de manevră din Mariupol”.
Încă de anul trecut, administrația din Mariupol a început să publice „liste de locuințe fără proprietar” - case sau apartamente ce vor fi „naționalizate”, dacă proprietarii nu se vor prezenta la administrație cu actele doveditoare, în decurs de o lună.
„Dacă anul trecut era încă posibil să se ceară unui vecin să confirme că locuința are proprietar, acum nu mai există așa ceva - doar prezența personală sau o împuternicire prin intermediul unui notar rus”, a declarat pentru Mediazona fostul șef al postului Mariupol TV, Nikolai Osîcenko. Jurnalistul a părăsit orașul în timpul asediului rusesc din primăvara anului 2022, dar continuă să publice pe Telegram și spune că ține legătura permanentă cu localnicii care au rămas sub ocupația rusească.
### Vezi și... ### Pașaport rusesc sau represalii: dilema ucrainenilor din regiunile ocupate„De exemplu, pentru a solicita o chirie socială, trebuie să dispuneți de actele pentru locuința pe care ați pierdut-o, spune Osîcenko. Iar majoritatea oamenilor și-au pierdut locuința împreună cu documentele. În timpul bombardamentelor, oamenii nu se gândeau la faptul că trebuie să fugă din casă cu actul de proprietate.”
Uneori, însă, nici actele doveditoare nu sunt o garanție. Unii locuitori din Mariupol, ale căror case distruse sau avariate de bombardamente au fost demolate, spun că nu mai pot emite pretenții la o locuință socială, după ce administrația pur și simplu a schimbat adresa imobilului. Blocul nu mai există, nici măcar adresa - un pretext birocratic perfect pentru a nu recunoaște actele proprietarului.
Șantierul de pe litoral
În același timp, în oraș sunt demolate acum cartiere întregi. Au fost demolate aproape toate blocurile de locuit de pe bulevardul Morskii, într-o zonă de-a lungul litoralului. Se presupune că acolo vor fi construite locuințe „de elită”, care sunt cumpărate acum în mod activ de rușii nou-veniți. Potrivit anunțurilor din publicațiile locale, un apartament cu o cameră într-o casă în construcție costă 5 milioane de ruble (circa 55 de mii de dolari), iar un apartament cu două camere costă 8,5 milioane de ruble (aproximativ 95 de mii de dolari). Localnicii spun că pur și simplu nu au bani ca să-și cumpere locuințe la asemenea prețuri.
Într-un interviu pentru Current Time, jurnalista Ala Konstantinova de la Mediazona a spus că apartamentele „naționalizate” devin proprietatea administrației de ocupație din Mariupol. Ce se întâmplă cu ele mai departe – nu este un proces transparent. „Chiar și locuitorii din Mariupol, cu care am reușit să vorbesc, nu înțeleg deloc acest proces. Unele apartamente ar fi restaurate, altele sunt vândute, iar unele ajung într-un fel de fond de rezervă pentru revânzarea ulterioară”, a declarat Konstantinova.
### Vezi și... ### Orașele-fantomă din Ucraina. Ce a mai rămas din localitățile „eliberate” de forțele ruseștiSe pare că există o anumită cerere în Rusia la apartamente în Mariupol, judecând după anunțurile publicitare. „Există o astfel de tendință. Însă Mariupol este un oraș super-închis. Este foarte dificil să discuți cu oamenii care locuiesc acolo acum, pentru că lumea se teme să vorbească”, spune jurnalista.
Afacerea „de aur” a agenților imobiliari
Administrația locală și agenții imobiliari ruși profită din plin de faptul că „registrul cadastral” din Mariupol încă nu este reglementat, a declarat pentru Current Time jurnalistul Nikolai Osîcenko, fostul director al postului Mariupol TV.
Potrivit lui, sunt mulți locuitori din Mariupol care au plecat, dar au dorit să revină, aflând că mai au acolo proprietăți intacte. Însă, autoritățile ruse de ocupație nu le-au permis să se întoarcă. „S-au găsit mii de motive: pentru niște comentarii pe rețele de socializare, niște like-uri vechi... Oamenii sunt deportați înapoi în Europa”, spune Osîcenko.
„Apoi, acești oameni sunt contactați, prin cunoscuți sau direct, și li se propune următoarea schemă: „Uite, avem o opțiune pentru tine de a-ți vinde casa”. Ideea este că, fără un pașaport rusesc, nu vă puteți vinde casa în teritoriul ocupat. Ce schemă li se oferă oamenilor? Să vândă locuințele retroactiv”.
Jurnalistul Nikolai Osîcenko susține că în aceste tranzacții ilegale sunt implicați și notari corupți din Ucraina, care intermediază contractele.
„Conform acestor documente, se presupune că proprietatea a fost vândută înainte de invazia rusă la scară largă. Și apoi acești agenți imobiliari, prin intermediul unor funcționari locali, introduc acest lucru în noile baze de date rusești”. În final, agentul imobiliar primește până la 40% din valoarea de piață a locuinței, încasând cel mai mare profit. „Este o afacere de aur acum, să fii agent imobiliar”, spune Osîcenko.
Case pe litoral pentru apropiații lui Kadîrov?
Această schemă ar funcționa nu numai în Mariupol, potrivit jurnalistului, dar și în alte localități de pe litoralul ucrainean ocupat de Rusia.
„Același lucru se întâmplă, să zicem, și în localitățile de pe litoralul din Crimeea - Ialta, Gurzuf - ai căror mulți locuitori au plecat în primăvara anului 2022. Au încercat să se întoarcă în toamna anului 2023, dar au fost deportați masiv. Nu li s-a permis să revină acasă. Apoi au fost publicate liste întregi cu locuințe și case din aceste sate de coastă care au fost declarate ca fiind abandonate. Adică, cele mai „grase” case din apropierea mării au fost scoase la mezat”, a declarat Nikolai Osîcenko, adăugând că, din informațiile pe care le deține, aceste case situate în locuri pitorești din Crimeea ar fi cumpărate nu numai de ruși, dar și de cecenii apropiați regimului de la Groznîi al lui Ramzan Kadîrov.
### Vezi și... ### Armata „digitală” a liderului cecen Kadîrov