Washington dă astfel un semn clar de susținere pentru aliatul SUA care a lansat represalii dure împotriva Hamas, în Fâșia Gaza.
Blinken face azi, joi, o vizită-fulger în cadrul căreia este posibil să se întâlnească cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care a promis o ripostă necruțătoare față de ceea ce a numit „sălbăticia” militanților islamiști.
„Statele Unite susțin Israelul. Le asigurăm sprijinul astăzi, mâine - îl vom asigura în fiecare zi”, le-a declarat Blinken reporterilor chiar înainte de plecare. „Suntem hotărâți să asigurăm Israelului tot ce are nevoie pentru a se apăra”.
Totuși, chiar înainte de călătoria lui Blinken, Washingtonul a transmis Israelului să dea dovadă de reținere în reacția față de atacul surpriză al Hamas - cel mai sângeros din istoria de 75 de ani a țării - care, conform forțelor israeliene, a ucis peste 1200 de oameni, majoritatea civili.
„Îi vom distruge!”
De zile întregi, în Gaza se înalță un fum negru și compact deasupra enclavei palestiniene sărace unde locuiau 2,3 milioane de oameni. Au fost distruse zeci de clădiri și cvartale de locuințe.
Oficialii informează că peste 1200 de persoane au fostm ucise de atacurile neîntrerupte aeriene și de artilerie ale Israelului, în vreme ce ONU a anunțat că luptele au dus la strămutarea a peste 338 de mii de persoane.
„Un membru Hamas este un om mort”, a declarat miercuri prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu într-o interviu televizat, comparându-i pe luptătorii Hamas cu cei din gruparea Stat Islamic și promițând: „Îi vom zdrobi și îi vom distruge așa cum lumea a distrus Daesh (Statul Islamic)”.
Pe măsură ce războiul continuă, temerile cresc cu privire la soarta a cel puțin 150 de ostatici - majoritatea israelieni, dar și străini și cetățeni cu dublă cetățenie - ținuți în Gaza de Hamas.
Ce este Fâșia Gaza?
- Fâșia Gaza, enclavă situată între Israel, Egipt și Marea Mediterană, este una dintre cele mai dens populate zone din lume.
- Are aproximativ 10 kilometri lățime și 41 de kilometri lungime.
- Populația enclavei este estimată la puțin peste două milioane de oameni, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 5.500 de oameni pe kilometru pătrat. În Israel, țară la rândul ei dens populată față de altele, densitatea medie a populației este de aproximativ 400 de persoane pe kilometru pătrat.
- Israelul a capturat Fâșia Gaza de la Egipt în așa-numitul „Război de șase zile” din 1967.
- Și-a retras trupele și coloniștii din Gaza în 2005.
- Fâșia Gaza a ajuns sub controlul organizației extremiste Hamas în 2007, după un scurt război civil cu Fatah, o facțiune palestiniană rivală care este coloana vertebrală a Autorității Palestiniene.
- Hamas respinge procesul de pace și militează pentru distrugerea Israelului.
- După ce Hamas a preluat controlul, Israelul și Egiptul au impus o blocadă asupra teritoriului, în vigoare și astăzi.
- Israelul menține, de asemenea, o blocadă aeriană și navală.
- Human Rights Watch a definit Gaza drept o „închisoare în aer liber”. Mai mult de jumătate din populația sa trăiește în sărăcie și este în nesiguranță alimentară. Aproape 80% din populație supraviețuiește numai datorită ajutoarelor umanitare.
Hamas susține că patru prizonieri au murit în atacurilor israeliene și i-au amenințat că îi vor ucide pe ceilalți dacă sunt bombardate ținte civile fără ca Israelul să transmită un avertisment prealabil.
Militanții Hamas pretindeau miercuri că au eliberat o femeie israeliană împreună cu cei doi copii ai săi despre care se spune că au fost reținuți în timpul luptei cu forțele israeliene, dar rețelele de televiziune israeliene au negat anunțul.
„Cea mai mortală zi pentru evrei de la Holocaust”
Președintele Joe Biden l-a îndemnat miercuri pe Benjamin Netanyahu să respecte regulile războiului, după ce premierul israelian a promis că va distruge Hamas în urma atacului brutal al militanților palestinieni.
Biden, care a ordonat ca în regiune să fie trimis un portavion american în semn de sprijin pentru Israel, a avertizat, de asemenea, Iranul, susținătorul Hamas, să „fie atent” la deciziile pe care le ia. Biden a spus la o adunare a liderilor comunității evreiești din SUA la Casa Albă că atacurile asupra Israelului în care au fost ucise 1200 de oameni au fost „cea mai mortală zi pentru evrei de la Holocaust”.
Biden a mai spus că a vorbit miercuri mai devreme cu Netanyahu. El a afirmat că îl cunoaște pe „Bibi” Netanyahu de 40 de ani și că „avem o relație foarte sinceră, îl cunosc bine”.
„Și singurul lucru pe care l-am spus este că este cu adevărat important ca Israelul, cu toată furia și frustrarea... care există, să funcționeze după regulile războiului”, a spus Biden.
Este pentru prima dată când Biden face apel la reținere față de răspunsul Israelului la ceea ce el a numit „răul pur” al atacurilor Hamas de sâmbătă.
Ce este Hamas și ce scopuri urmărește?
- Hamas este un grup militant islamist palestinian, cu o ramură politică și o ramură armată.
- Nu recunoaște statul Israel și, conform propriilor declarații, vrea să-l distrugă.
- Uniunea Europeană, Statele Unite și unele state arabe clasifică Hamas drept organizație teroristă.
- Hamas a fost fondat la sfârșitul anilor 1980, în opoziție cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei a fostului președinte al Autorității Naționale Palestiniene, Yasser Arafat.
- Fâșia Gaza a ajuns sub controlul Hamas în 2007, după un scurt război civil cu Fatah, o facțiune palestiniană rivală care este coloana vertebrală a Autorității Palestiniene.
- De atunci, Hamas controlează Fâșia Gaza, în timp ce Autoritatea Palestiniană, dominată de partidul Fatah, guvernează teritoriile parțial autonome din Cisiordania.
- Hamas este o organizație umbrelă pentru diverse facțiuni militare, inclusiv Brigăzile Qassam, care au organizat numeroase atacuri și atentate sinucigașe împotriva Israelului în ultimii ani.
- Hamas are, de asemenea, un partid politic și organizații de ajutorare.
- Israelul și Organizația pentru Eliberarea Palestinei au inițiat procesul de pace de la Oslo în 1993, când s-au recunoscut reciproc. Hamas respinge acest acord istoric și continuă să organizeze atacuri teroriste pe teritoriul israelian.
(Sursă: DW, Reuters)
Dar Biden a avut și un avertisment sever pentru Iran, care sprijină Hamas și Hezbollahul libanez și este un inamic pe termen lung atât al Israelului, cât și al Statelor Unite.
Președintele a atras atenția asupra faptului că Washingtonul a mutat cel mai mare portavion din lume, USS Gerald R. Ford, și flota sa în regiune. Oficialii americani au spus că un alt transportator va fi disponibil în curând, dacă va fi necesar.
Biden a adăugat „Le-am transmis clar iranienilor: Fiți atenți!”.
Chiar dacă nivelul de alertă în ceea ce privește posibilitatea declanșării unei conflagrații regionale a crescut, oficialii americani spuneau înaintea întâlnirii lui Joe Biden cu liderii comunităților evreiești din SUA că încă nu au informații care să arate că Iranul a fost implicat în planificarea sau pregătirea atacurilor Hamas.
Cel puțin 22 de americani au fost uciși în atacurile Hamas, în timp ce un număr necunoscut de cetățeni americani se numără printre aproximativ 150 de persoane - inclusiv femei, copii și bătrâni - care au fost luate ostatici de militanți.
Marți, Biden afirma că autoritățile americane sunt în alertă. „În orașele din Statele Unite ale Americii, departamentele de poliție au sporit securitatea în jurul comunităților evreiești”, a spus Biden.
Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, spunea marți că președintele se va întâlni cu consilierii săi de securitate internă mai târziu în cursul săptămânii pentru a stabili strategii și măsuri de securitate pe mai departe.
În august, un terorist american a fost condamnat la moarte pentru că a masacrat, în 2018, 11 credincioși evrei la sinagoga Arborele Vieții din Pittsburgh - cel mai sângeros atac antisemit pe teritoriul american.