Independență și amnezie

August aglomerează date cu semnificație diferită, contradictorie, pentru istoria modernă a acestui ținut: 23 august: semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), care a condus la anexarea Basarabiei; 24 august – re-ocuparea acestui teritoriu de URSS (1944), ocupație pe care votanții stângii filoruse o numesc „eliberare”; 27 august (1991) – proclamarea independenței Republicii Moldova față de imperiul sovietic; 31 august (1989) – decretarea limbii române ca limbă de stat și adoptarea grafiei latine.

Independență și amnezie

Fiecare dintre aceste momente istorice plasează realitățile basarabene de azi sub o lupă măritoare, le dezvăluie esența, smulge fardul ipocriziei și al propagandei oficioase. În 2020 acestor „revelatoare ale adevărului” li s-a mai adăugat o grilă: dezastrul din sănătate, eclipsând tot ce era jubilație, bilanț statalist în Moldova – pandemia este asociată sărăciei, derutei, lipsei de siguranță. Se vede foarte clar că în 29 de ani statul moldovean nu s-a învățat să gestioneze o criza sanitară, n-a investit în medicină – ba chiar și-a bătut joc de acest domeniu! S-a trezit că n-are potențial, nu are suficienți specialiști, nu are dotare tehnică și nu poate oferi garanții nici producătorilor autohtoni pe durata crizei economice care a afectat sute de mii de oameni. Cum să mai sărbătorești în aceste condiții?...

Îmbolnăvirile de Covid-19 se mențin la cote înalte: marți, 25 august, Ministerul Sănătății și Protecției Sociale de la Chișinău anunța 530 de noi infectați și 15 decese într-o singură zi! Putem opri această statistică sumbră? Incapacitatea autorităților de a face față crizei sanitare se combină cu inconștiența cetățenilor care nu respectă cele mai elementare măsuri de protecție: purtatul măștii în spațiile închise, evitarea aglomerărilor, dezinfectarea mâinilor...

Ar trebui să reflectăm la ce face din noi o maladie care a cuprins întreg globul, dacă ne schimbă gândirea, valorile, habitudinile („nimic nu va mai fi ca înainte”, au spus unii), dar și… opțiunile electorale, pentru că vom avea în 2020 alegeri prezidențiale, importante pentru traiectul de mai departe al acestui teritoriu. Ce cred moldovenii despre ei înșiși, în preajma Zilei Independenței, ce vor, pe cine mizează la viitoarele alegeri?

Un sondaj dat publicități tot marți, 25 august, de Asociația Sociologilor și Demografilor, arată că majoritatea celor chestionați se declară profund nemulțumiți de nivelul lor de trai. Sunt săraci, veniturile pe care le au abia le ajung să-și acopere necesitățile cotidiene. Moldovenii (70%) spun că țara se mișcă într-o direcție greșită, cu toate acestea, potrivit sondajului, Igor Dodon continuă să conducă (după 4 ani de mandat!) în preferințele electoratului cu 32,4%. Pe locul doi e Maia Sandu cu 20,1%. Ceilalți potențiali candidați la prezidențiale se plasează la o distanță mare de primii doi.

Moldovenii nu au valori stabile, nu par să se ghideze de niște convingeri ferme, de vreme ce, așa cum afirmă autorii sondajului, opțiunile lor politice se pot modifica pe parcursul campaniei electorale. Ne întrebăm (și poate ne vor răspunde filosofii, istoricii, antropologii, psihanaliștii…) ce fel de oameni sunt aceia care, când au de ales (și nu de ieri-de alaltăieri!) între două alternative de destin: Rusia autoritară și războinică versus Occidentul democratic și prosper, au ezitări, își pot schimba opțiunea chiar și în săptămâna dinaintea scrutinului?

Sau, iată, o altă întrebare: așa-zisele elite politice din cei 29 de ani de independență au vreo vină pentru extrema confuzie, maleabilitate și vulnerabilitate a moldovenilor? Răspunsul e la suprafață: da, au o vină imensă. În Moldova, de dragul puterii și averii, s-a făcut mereu trafic cu valorile fundamentale: limba, istoria, drepturile omului, conștiința națională. A fost călcat în picioare bunul-simț, au fost terfelite „cele zece porunci” biblice.

Despre duplicitatea structurală a celor care conduc Republica Moldova ne vorbesc nu doar scriitorii sau savanții-filologi, ci și lumea diplomatică de la Chișinău. Starea limbii române, pe care o vom celebra pe 31 August, e dovada cea mai clară în acest sens. Dodon și socialiștii continuă să saboteze limba română. Ca urmași ai nomenclaturii sovietice și ai comuniștilor lui Voronin, promovează teoria stalinistă a două limbi diferite, română și „moldovenească”, ajutați de oportunismul PD-ului, formațiune care deși putea aduna suficiente sufragii în parlamentul precedent a refuzat să voteze corectarea Articolului 13 din Constituție și îi tot dă înainte cu „limba de stat”, „limba noastră”, „limba maternă” etc. Destui dintre acești politicieni „centriști” recunosc că vorbesc limba română, dar nu o fac în fața oricui (la București declară una, la… Comrat alta), urmărind avantaje personale și câștiguri de partid, sezoniere.

Schizofrenia identitară în Republica Moldova e bazată mai puțin pe ideologii, cât pe oportunism, degradare morală, pe dorință de parvenire.

Avem inamici declarați ai limbii române și ai integrării europene, și avem oameni politici care au contribuit prin tărăgănare, lașitate, duplicitate la perpetuarea stării deplorabile a Republicii Moldova. Serafim Urechean, de pildă, fost primar de Chișinău și, cândva, șef al unui bloc electoral anticomunist, într-o emisiune televizată, pe timpul guvernării Plahotniuc, întrebat de moderator ce limbă vorbește, română sau „moldovenească”, a spus, zâmbind onctuos, că va răspunde la această întrebare după alegeri, când va ajunge parlamentar. O mentalitate șmecheră în care se regăsesc numeroși moldoveni.

Un alt exemplu, mult mai recent, în aceeași ordine de idei – ospățul de la Butuceni, Orhei, al lui Dodon cu un grup de interpreți de muzică ușoară din Moldova. Pozele de la acest bairam cultural-politic, cu prezidentul în mijlocul artiștilor extaziați, au făcut vâlvă pe rețelele de socializare.

Fenomenul aservirii electorale a interpreților este unul banal la noi. Viața e grea, spun cântăreții, suntem flămânzi, trebuie să trăim din ceva. Dar mai „sătui” or fi scriitorii, artiștii plastici, oamenii de teatru, sculptorii, cioplitorii în lemn? Talentul nu e o scuză. Un artist trebuie să fie și un bun cetățean, să aibă o demnitate a prezenței sale publice. Vocația lirică nu-ți interzice să gândești. Nu poți sta la o masă – le-ar reproșa mulți concetățeni – cu cel care a amanetat Moldova intereselor rusești, cu cel care s-a grăbit să-l felicite cu victoria în alegeri pe sângerosul Lukașenka. Imaginea dictatorului de la Minsk, amenințându-și poporul cu kalașnikovul, o fi pe placul interpreților moldoveni sau ei nu merg cu gândul atât de departe?

Amnezia, imoralitatea ne costă. Păstrând proporțiile, filmul represaliilor de la Minsk ne aduce aminte de o secvență de acum doi ani, din 26 august 2018, când polițiștii de la Chișinău, echipați precum caraliii lui Lukașenka, au tăbărât asupra grupului de protestatari ai Opoziției reunite în Mișcarea ACUM, rămași peste noapte în preajma statuii lui Ștefan cel Mare. I-au bruscat, i-au molestat. Au „curățat” terenul pentru ca exponenții regimului Plahotniuc – Dodon, Filip și Candu – să depună flori la soclul domnitorului. Așa am celebrat independența sub fosta guvernare: cu violențe, proteste, huiduieli. În PMAN jucau hostropățul fanii hoțului Shor, iar poporul era ținut în spatele unor gratii păzite cu strășnicie de poliția lui Jizdan.

N-ai cum să pretinzi să fii respectat în lume, nu poți evolua spre modernitate și civilizație dacă nu deosebești binele de rău (cu nuanțele lor intermediare), dacă nu-ți asumi valorile fundamentale, dacă nu faci ordine în casa ta.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.