„Instalatorul polonez”, milioanele de români și migrația spre UE

Aproape un sfert de milion de români au emigrat în 2018, cei mai mulți dintre aceștia fiind cu vârsta cuprinsă între 20 de ani și 49 de ani. Acestea sunt ultimele date furnizate de Institutul Național de Statistică.

Populaţia rezidentă în România la 1 ianuarie 2019 a fost de 19.405.000 persoane, ceva mai puțin decât în 1989. Altfel zis, în trei decenii, surplusul populației României a plecat în restul Europei, cele „douăzeci de milioane” pe care le cânta propaganda regimului comunist rămânând douăzeci de milioane.

Românii au emigrat în special spre țările apropiate cultural, cu mentalitate colectivă similară și cu limbi ușor de învățat: Italia, Spania, Franța și Belgia, ceva mai puțin în Germania sau Marea Britanie. În Italia și Spania, românii sunt circa un milion în fiecare. În Bruxelles, „capitala Europei”, românii sunt al doilea grup de străini, după francezi și înaintea marocanilor, conform statisticilor Institutului din Bruxelles de Statistică și Analiză (IBSA). Astfel, francezii reprezintă 15,2%, românii 9,3%, iar marocanii 9% dintre străinii din Bruxelles.

Românii și polonezii sunt astfel populațiile est-europene cele mai predispuse emigrării. În momentul acelui Big Bang politic și social care a fost extinderea UE în 2004, prin primirea simultană a 10 țări candidate, urmate rapid în 2007 de România și Bulgaria, devenise foarte la modă - printre economiști, analiștii politici și caricaturiștii de presă - a vorbi despre „instalatorul polonez”.

Cum era poate de prevăzut, valul emigrației a dus și la mișcări de respingere politică, în special în spectrul extremei drepte, mobilizată împotriva „instalatorului polonez", atunci când nu e împotriva refugiaților musulmani.

„Instalatorul polonez” („le plombier polonais”) a fost o expresie folosită mai întâi de săptămânalul politico-umoristic francez Charlie Hebdo, imediat după extinderea UE din 2004, dar a devenit formula cheie pentru a desemna forța de muncă ieftină din est, gata să lucreze pe puțin, perturbând sistemele sociale occidentale și oferind în schimb o muncă rapidă dar de calitate deseori îndoielnică. Românii au pentru asta echivalentul „Dorel”. Nu doar lucrătorii la negru din Est sunt însă văzuți ca perturbatori ai pieței muncii în Vest, ci și acei numeroși „lucrători detașați”.

Înstrăinate tinereţi. De ce pleacă tinerii din Republica Moldova

Ce sunt „lucrătorii detașați”​?

„Lucrătorii detașați”, aşa cum sunt ei definiţi de o directivă UE, vin din nenumărate domenii: şoferi, zidari, instalatori, bone, și sunt teoretic recrutaţi de firme din Vest pe o perioadă limitată.

Adevărul este însă că sistemul acesta al muncitorilor detașați, care le permite să lucreze în Vestul UE,scăpând de toate regulile sociale locale, a derapat total. Principiul nu părea rău inițial, însă a dus la fraude masive și la neplata serviciilor sociale, precum și la prăbușirea nivelului de trai al multor muncitori și lucrători din servicii vestici - care îl urăsc pe Dorel din România și votează Frontul Național sau extrema stângă.

Totul se bazează pe un text din 1996 care permitea deplasarea lucrătorilor în Uniunea Europeană, aceștia rămânând atașați la sistemul social din țara de origine. Libera circulație a lucrătorilor, sau a serviciilor, e una din cele patru libertăți fundamentale prevăzute în tratatele europene (alături de cea a persoanelor, mărfurilor și capitalurilor).

Ea nu trebuie confundată cu deplasarea pe lungă durată a unui specialist sau lucrător, care ar fi atunci angajat potrivit legislației țării în care se duce. Era vorba inițial de misiuni pe perioadă scurtă, de 24 de luni, timp în care specialistul sau lucrătorul detașat lucra sub regimul social al țării de origine (asigurări sociale, pensie etc.).

Ce au scăpat din vedere vesticii

Problema este că atunci când directiva a fost aprobată inițial, UE avea 15 membri, doar țări occidentale, iar nu 28 ca azi, și că diferențele salariale de la o țară la alta erau atunci mici. Nimeni nu s-a gândit care vor fi efectele când vor fi acceptate în UE 11 țări din Europa de Est, toate foste comuniste, cu un nivel de trai mult mai scăzut decât în Vest. Cotizațiile sociale în unele țări estice sunt de zece ori mi mici decât în țări vestice.

Milioane de estici lucrează acum în vest, pe salarii deseori infime comparat cu nivelul de trai de acolo, locuiesc în condiții insalubre, trimit banii acasă, rămân acolo pe termen nedefinit, contrar a ceea ce prevedea directiva UE, lucrează la negru, nu plătesc nimic și trag în jos nivelul de trai al țării în care lucrează. Agricultura, șantierele și abatoarele sunt sectoarele cele mai afectate. Frauda e generalizată și s-a ajuns la un număr uriaș de false societăți intermediare care nu au decât o adresă poștală într-o țară UE cu mână de lucru ieftină.

Pentru extrema stângă și extrema dreaptă din țările vestice ale UE, libera circulație a lucrătorilor a dus la distrugerea condițiilor sociale din țările țintă și la o sălbăticie deghizată în concurență pe „piața muncii”, care nu mai e o piață și unde nu mai e concurență, din moment ce localnicii nu pot concura cu salariul de mizerie pe care îl acceptă românul.

Directiva UE din 1996 a fost apoi modificată în 2014, în timpul Comisiei prezidate de Jose Manuel Barroso, iar Comisia lui Jean-Claude Juncker a propus limitarea detașării lucrătorilor la 24 de luni. Doi ani. Comisia mai vrea și ca salariul să fie cel puțin egal cu minimumul legal local și ca asigurările sociale să fie plătite la nivelul celor locale.

Emmanuel Macron a cerut însă ca perioada detașării să nu depășească un an. Un an!... Asta înseamnă că totul ar trebui reluat de la început, toate negocierile între capitale, în special cu țări ca Polonia și România, care furnizează grosul lucrătorilor la negru din Vest. Așa încât nimeni poate înțelege fenomenul Brexit dacă nu ia în seamă și schimbările în mentalități pe care le-au adus lucrătorii din est, „Dorel" și „lucrătorii detașați”.

***

190 de mii de cetățeni ai R. Moldova au părăsit țara pentru a se stabili cu traiul în alte state în cei mai recenți patru ani, asta spun statisticile făcând trimitere la perioada 2014-2018. Un simplu calcul matematic arată că în fiecare zi în medie 130 de moldoveni aleg pribegia. Sunt datele unui recent studiu realizat de Biroul Naţional de Statistică (BNS) care a reinventariat numărul populaţiei după o metodologie declarată mai precisă și racordată la standardele internaționale.

În consecință, numărul revizuit al cetățenilor aflați astăzi în Republica Moldova este de 2 milioane 681 mii, fără locuitorii din stânga Nistrului. Este o cotă cu aproape 124 de mii de persoane mai mică decât cea stabilită urmare a recensământului cel mai proaspăt, dar publicat acum 2 ani. Metoda de verificare a luat în calcul cetățenii cu „reședință obișnuită” care au petrecut pe teritoriul țării mai mult de nouă luni, ceilalți fiind considerați emigranți.

Numărul emigranţilor este în creștere de la an la an. Dacă în 2014 au migrat 24 de mii de persoane, atunci în 2018 cifra s-a dublat. Majoritatea celor care pleacă sunt tineri apți de muncă cu vârste cuprinse între 20-29 de ani. În medie fiecare al patrulea tânăr din R. Moldova este plecat peste hotare la lucru sau în căutarea unui loc de muncă.

Noile estimări privind numărul celor plecați includ şi datele Poliţiei de Frontieră, date la care anterior Biroul Naţional de Statistică nu avea acces din cauza unor constrângeri birocratice. Biroul Naţional de Statistică estimează un număr total de 800 de mii de moldoveni aflaţi în străinătate. Totuşi nu se poate vorbi despre o cifră foarte exactă, a precizat preşedintele BNS, Vitalie Valcov:

Vitalie Valcov

„Fenomenul migraţional în R. Moldova este unical dacă ne comparăm cu alte ţări. Fluxuri migraţionale sporite au avut şi au şi alte ţări, dar nu multe ţări au porţiuni ale frontierei care nu sunt controlate şi unde fluxurile migraţionale nu au cum să fie măsurate. Apoi mai avem şi problema cetăţeniilor duble, triple. Cetăţenii plecau cu un paşaport, reveneau cu altul şi plecau repetat cu al treilea. Aceste şi alte cauze nu au permis să avem o statistică migraţională fiabilă.”

Ghenaţie Creţu de la Agenţia ONU pentru migraţie spune că un alt factor ce face imposibilă exactitatea absolută este migraţia circulară în care sunt implicaţi o bună parte din moldoveni:

„E un dute-vino permanent cu aflări provizorii atât în Moldova, cât şi peste hotare, care în mod natural nu s-au regăsit aici. La nivel internaţional este foarte greu să estimezi. Numărul persoanelor implicate în activităţi migraţionale este chiar mai mare ţinând cont de cei care sunt peste hotare pe perioade mai scurte de 12 luni.”

Unii experti afirmă că Republica Moldova trece acum prin al patrulea val de emigrare. El a început cam în 2011, continuă până în prezent şi se caracterizează prin scăderea intensității emigrației în Portugalia, Spania, Cehia și Italia. Începând cu anii 2014-2015 s-au intensificat fluxurile emigraționale spre țările Europei de Vest ca Germania, Franța și Marea Britanie. O parte din aceste fluxuri o constituie migranții de muncă. O altă parte o constituie familiile tinere.

Dacă tendința migraţionistă, combinată cu îmbătrânire demografică, se va menține, până în anul 2035 populația R. Moldova se poate reduce până la 2,3 milioane de oameni, estima recent Institutul Național de Cercetări Economice, În consecință se va schimba și balanța dintre cererea și oferta pe piața muncii. Se estimează că, în structura populației va crește ponderea persoanelor de peste 45 de ani, ceea ce va impune politici de menținere în câmpul muncii a vârstnicilor.