Dată fiind scăderea drastică a traficului de petroliere prin Strâmtoarea Ormuz de la începutul războiului dintre SUA și Israel cu Iranul și creșterea prețurilor petrolului pe fondul temerilor legate de atacurile iraniene asupra infrastructurii energetice din Golf, analiștii avertizează din ce în ce mai des că fluxurile energetice globale devin ele însele parte a câmpului de luptă strategic.
Iranul este responsabil doar pentru o mică parte din aprovizionarea globală cu petrol, dar se află lângă unul dintre cele mai importante puncte de „strangulare maritimă” a energiei din lume. Teheranul încearcă, deja în mod declarat, să exploateze dependența globală de petrolul din Golf pentru a crește costurile economice pentru adversarii săi.
Într-un interviu acordat Europei Libere (RFE/RL), Ariel Cohen – membru senior al Atlantic Council, director general pentru energie, creștere economică și securitate la International Tax and Investment Center și fondator al firmei de consultanță International Market Analysis – a discutat despre lunga istorie a Iranului în geopolitica petrolului, despre limitele capacității sale de a perturba piețele globale și motivele pentru care consideră că avantajele structurale rămân de partea SUA și a partenerilor săi.
Iranul folosește vulnerabilitatea energetică ca armă?
RFE/RL: Considerați că Iranul exploatează în mod deliberat dependența globală de petrolul din Golf ca instrument strategic, și dacă da, este prima oară?
Ariel Cohen
Ariel Cohen: Iranul este membru fondator al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și a fost întotdeauna un susținător al politicii dure. De multe ori a adoptat pozițiile cele mai radicale în cadrul OPEC și a insistat pentru creșterea prețurilor petrolului, împreună cu Venezuela, un alt membru fondator. Arabia Saudită, de exemplu, a preferat în mod tradițional să câștige o cotă de piață mai mare și nu a dorit neapărat ca prețurile să devină prea ridicate.
Așadar, Iranul are o experiență multi-generațională pe piețele petroliere. Poporul iranian – poporul persan – s-a implicat în geopolitică încă de la începutul Imperiului Persan, acum aproximativ 2.600 de ani. Tradițiile politicii petroliere și ale geopoliticii sunt profund înrădăcinate.
Există, de asemenea, clișeul conform căruia iranienii au inventat șahul, așa că știu cum să joace diferite figuri pe tabla de șah.
Acestea fiind spuse, cred că acest regim a demonstrat în mod unic cât de brutal este și cât de des interpretează greșit harta globală. Regimul a petrecut aproape 50 de ani scandând „Moarte Americii” și „Moarte Israelului” și, în acest proces, a reușit să transforme nu numai Statele Unite și Israelul, ci și multe dintre țările vecine – statele arabe, Turcia, Azerbaidjan și altele – în adversari.
Această abordare este mioapă și, pe termen lung, contraproductivă pentru interesele iraniene.
RFE/RL: Cât de durabilă este strategia Iranului de a perturba piețele energetice? Poate Teheranul să mențină o presiune semnificativă în timp sau avantajele structurale rămân în continuare de partea SUA și a partenerilor săi?
Ariel Cohen: Avantajele militare și cinetice sunt în mod clar de partea Statelor Unite și a partenerilor săi. Iranienii fac o greșeală imensă, deoarece par să subestimeze amploarea distrugerilor pe care Statele Unite și Israelul le-ar putea provoca Iranului.
Poporul iranian are un regim care a cheltuit sute de miliarde de dolari pentru a sprijini grupări extremiste fidele în Orientul Mijlociu, care acum sunt eliminate, pentru a construi un program nuclear, care este distrus, și pentru a dezvolta capacități de rachete balistice, care sunt, de asemenea, distruse.
Așadar, din punct de vedere pur economic, regimul a eșuat. Iranul ar fi putut fi o țară foarte bogată, având în vedere resursele sale de petrol. În schimb, este o țară săracă. Multe persoane care aveau posibilitatea să plece – medici, ingineri, oameni de știință – au emigrat.
Acest regim nu distruge doar infrastructura fizică, ci și capitalul uman al Iranului.
În ceea ce privește piețele energetice, prețul petrolului este astăzi de aproximativ 87 de dolari pe baril (nota redacției: este vorba de prețul în Statele Unite, în ziua interviului, 12 martie). Dacă ne uităm la vârfurile anterioare – în 2008, 2014 și 2022 – prețurile erau semnificativ mai mari. Un preț de aproximativ 87 de dolari nu este ceva care va distruge economia americană.
Situația din Asia și Europa este mai dificilă, dar aceste țări nu sunt cele care decid cursul conflictului.
Cred că acest război poate continua săptămâni, nu luni. Și, la finalul lui, nu există nicio șansă ca acest regim să fie într-o situație mai bună decât la începutul războiului.
Un bărbat pe motocicletă privește un panou publicitar cu noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, în Teheran, pe 12 martie 2026.
A cui reziliență economică contează mai mult?
RFE/RL: Dacă traficul de petroliere prin Strâmtoarea Ormuz ar fi redus semnificativ timp de săptămâni sau luni, care ar fi impactul imediat asupra prețurilor petrolului și asupra economiilor majore, în special în Europa și Asia?
Ariel Cohen: În primul rând, Statele Unite au capacitatea navală și aeriană de a împiedica acest lucru.
Statele Unite ar distruge mijloacele pe care Iranul le-ar putea folosi pentru a mina Strâmtoarea Ormuz – indiferent dacă aceste capacități se află pe teren sau în altă parte a sistemului iranian de comandă și conducere – deoarece o astfel de evoluție ar fi nesustenabilă.
RFE/RL: Iranul s-a adaptat de zeci de ani la sancțiuni și izolare economică, în timp ce Statele Unite și aliații săi sunt foarte sensibili la creșterile prețurilor petrolului, care ar putea determina inflație și reacții politice negative. Într-un astfel de conflict, a cui reziliență economică contează mai mult în cele din urmă?
Ariel Cohen: Din punct de vedere militar, nu este vorba doar de escortarea tancurilor. Este vorba de distrugerea fizică a capacităților iraniene care ar putea bloca strâmtoarea – sisteme navale, artilerie, mijloace aeriene, rachete, orice ar putea amenința calea navigabilă.
Din punct de vedere economic, Statele Unite și alte economii majore dispun de instrumente. Rezervele strategice de petrol din Statele Unite și țările G7 – și din alte economii majore, inclusiv China – ar putea fi deschise.
Statele Unite ar putea, de asemenea, să ajusteze regimurile de sancțiuni, inclusiv cele care afectează petrolul rusesc, pentru a permite intrarea pe piață a unor cantități suplimentare.
Este important să ne amintim că Iranul răspunde de doar aproximativ 2% din aprovizionarea globală cu petrol. Statele Unite produc mult mai mult. Arabia Saudită, Kuweitul și alți producători din Golf produc, de asemenea, mult mai mult. Țările africane și latino-americane pot contribui, de asemenea, la aprovizionare, iar Venezuela ar putea crește producția.
Așadar, pierderea petrolului iranian nu ar fi decisivă.
S-a discutat, de asemenea, despre posibilitatea ca Statele Unite să ocupe insula Kharg, care este principalul terminal pentru exporturile de petrol iranian. Dacă Statele Unite ar ocupa sau distruge insula Kharg, perspectivele economice ale regimului iranian s-ar înrăutăți considerabil în ceea ce privește capacitatea sa viitoare de export.
Exporturile din alte țări din Golf ar continua, însă. Protejarea acestor exporturi ar fi o prioritate militară pentru Statele Unite.
RFE/RL: Care este importanța strategică a insulei Kharg?
Ariel Cohen: Insula Kharg gestionează aproximativ 90% din exporturile de petrol iranian.
Dacă Statele Unite ar controla-o, Washingtonul ar putea dicta efectiv viitorul politicii iraniene de export. Dacă ar fi distrusă, Iranul ar fi privat de o sursă importantă de venituri.
Această imagine distribuită de Agenția Spațială Europeană (ESA) și capturată de satelitul Copernicus Sentinel-2 arată o vedere a insulei Kharg din Iran. Teheranul a spus că dacă SUA o capturează, urmările vor fi „groaznice” pentru Washington și Israel.
RFE/RL: Președintele american Donald Trump a declarat recent că companiile petroliere ar trebui să continue să utilizeze Strâmtoarea Ormuz, în ciuda riscurilor. Ce înseamnă asta în termeni practici?
Ariel Cohen: În general, companiile nu doresc să opereze în zone în care zboară gloanțe sau rachete.
Președintele Statelor Unite nu poate pur și simplu să ordone companiilor petroliere private să trimită tancuri petroliere într-o zonă de război. Cu toate acestea, industria energetică are o toleranță relativ ridicată la risc.
De exemplu, Occidental Petroleum a continuat să exploateze conductele din Columbia chiar și atunci când acestea erau atacate în mod repetat de gherile.
Dar există o diferență între atacurile insurgenților asupra conductelor și riscul ca un petrolier mare să fie lovit și incendiat. De asemenea, sunt implicați mulți actori – companii de transport maritim, asiguratori și furnizori de servicii de securitate.
În cele din urmă, obiectivul este de a elimina capacitatea Iranului de a ataca petroliere în Strâmtoarea Ormuz. Statele Unite au capacitatea de a face acest lucru, fie prin asigurarea protecției fizice, fie prin exercitarea unei presiuni suficiente asupra Iranului, astfel încât, prin intermediari sau direct, să se ajungă la un acord pentru a opri atacurile asupra petrolierelor sau încercările de a mina strâmtoarea.
Acest interviu a fost editat pentru a fi mai concis și mai clar.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te