Aproximativ o cincime din petrolul și gazul natural lichefiat (GNL) la nivel mondial circulă în mod normal prin strâmtoarea care leagă Golful Persic de piețele internaționale. Traficul de tancuri petroliere s-a redus însă drastic din motive de securitate, inclusiv a informațiilor potrivit cărora Iranul instalează mine și ia alte „măsuri asimetrice” pentru a provoca daune navelor care încearcă să utilizeze strâmtoarea.
Reacția pieței a fost deja observată în lumea întreagă, inclusiv în Moldova: prețul petrolului a crescut până la 120 de dolari pe baril, înainte de a scădea ușor, în timp ce prețurile combustibilului pentru aviație rămân la aproximativ dublul nivelului înregistrat în ianuarie.
Pentru analiști, aceste fluctuații aduc în prim plan o întrebare fundamentală: Poate Teheranul să folosească sistemul energetic global ca armă strategică sau pot Statele Unite și partenerii săi să împiedice acest scenariu?
Armata americană a declarat că a distrus 16 nave iraniene de minare în apropierea Strâmtorii Ormuz pe 10 martie. Însă, și după acest anunț, Iranul părea în continuare capabil să provoace haos în Ormuz, trei nave comerciale fiind lovite de explozii pe 11 martie, potrivit United Kingdom Maritime Trade Operations (UKMTO), un centru britanic care monitorizează securitatea transportului comercial.
Piețele reacționează la risc, nu la aprovizionarea propriu-zisă
Până în prezent, spun analiștii, piața pare să ia în calcul mai degrabă incertitudinea decât întreruperile reale ale aprovizionării.
„Ceea ce vedem sunt reacțiile pieței, minut cu minut, oră cu oră, la amploarea și durata conflictului”, a declarat Mason Hamilton, vicepreședinte pentru economie și cercetare la American Petroleum Institute.
Înaintea conflictului început de SUA și Israel pe 28 februarie, piețele petroliere anticipau un exces de aprovizionare și prețuri relativ scăzute. Amenințarea bruscă la adresa Strâmtorii Ormuz – prin care trec zilnic aproximativ 20 de milioane de barili de petrol și lichide petroliere – a răsturnat însă această perspectivă. Experții de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) observă că piețele se „mișcă” adesea înaintea penuriei fizice.
Kevin Book, analistul principal al grupului de reflecție, a declarat că traderii se pregătesc pentru posibilitatea ca producătorii din Golf să fie obligați să oprească producția în cazul în care exporturile se vor bloca.
Chiar și fluctuațiile modeste ale prețurilor au consecințe financiare enorme: o variație de 30 de dolari pe baril pe o piață de 100 de milioane de barili pe zi reprezintă aproximativ 3 miliarde de dolari în modificări zilnice de valoare, excluzând instrumentele derivate.
Tot ce mai poate face Iranul?
Pentru Teheran, perturbarea fluxurilor energetice globale poate fi una dintre puținele opțiuni strategice care i-au mai rămas împotriva adversarilor mult mai puternici, precum Statele Unite.
„Obiectivul Iranului este supraviețuirea”, spune Khalid Azim, de la Atlantic Council. „Iranul nu poate înfrunta direct SUA sau Israelul, așa că se bazează pe tactici asimetrice pentru a crește costul conflictului.”
Chiar și perturbări minore în strâmtoare pot avea efecte disproporționate, având în vedere concentrarea comerțului energetic global într-o mână de „puncte de strangulare” (strâmtori) maritime.
Azim a avertizat că reacțiile actuale ale pieței ar putea subestima riscurile, menționând că piețele financiare din afara sectorului energetic au rămas relativ calme.
„Există multe riscuri asimetrice pe care piața nu le evaluează pe deplin”, a spus el.
Calculul Washingtonului: presiune fără șoc
Pentru Statele Unite, provocarea constă în echilibrarea obiectivelor militare cu imperativul de a preveni un șoc energetic global.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Washingtonul este pregătit să escorteze tancurile petroliere prin Strâmtoarea Ormuz, dacă va fi necesar, deși presa – inclusiv Reuters – a relatat că Marina SUA a refuzat până acum toate cererile industriei navale de escortă militară, din cauza riscului ridicat actual.
Richard Goldberg, fost oficial al Consiliului Național de Securitate din administrația Trump, a declarat că strategia SUA combină instrumente de piață și măsuri militare: garanții de asigurare pentru transportul maritim, încurajarea deplasării tancurilor petroliere și operațiuni de escortă navală, dacă este necesar. Grupurile de atac ale portavioanelor și mijloacele de apărare antirachetă sunt deja în poziție.
„Obiectivul este de a arăta Iranului că nu poate bloca eficient fluxurile globale de petrol fără a se confrunta cu contramăsuri copleșitoare”, a declarat Goldberg la Atlantic Council, pe 10 martie. El a subliniat însă că eforturile sunt menite să atenueze perturbările, nu să înlocuiască pe termen nelimitat un coridor important de aprovizionare.
Chiar dacă producția continuă, criza expune fragilitatea logisticii energetice.
„Există două niveluri de risc: infrastructura care produce barili și fluxul acestor barili”, a declarat Sara Vakhshouri, președinta SVB Energy International. Rafinăriile au fost închise din precauție, rezervoarele de stocare se umplu, iar unii producători au redus deja producția, pe măsură ce exporturile încetinesc. Companiile de transport maritim se confruntă cu propria dilemă: asigurarea în sine nu poate obliga echipajele să navigheze într-o zonă de război. Întârzierile prelungite ar putea obliga producătorii din Golf să rețină milioane de barili, amplificând instabilitatea pieței.
Prin Strâmtoarea Ormuz trece, de asemenea, aproximativ 20% din GNL global, ceea ce înseamnă că întreruperile ar putea avea repercusiuni asupra lanțurilor de aprovizionare cu energie electrică, produse petrochimice și îngrășăminte.
Asia, cel mai mare importator de petrol din Golf, este deosebit de expusă. Europa, dependentă de GNL și de produse rafinate, se confruntă însă și ea cu anumită vulnerabilitate, într-un moment în care rezervele de gaz sunt scăzute după iarnă.
Apoi, repornirea instalațiilor după opriri poate dura săptămâni sau luni. „Acestea sunt sisteme industriale complexe, concepute să funcționeze continuu”, a remarcat Hamilton.
Criza se desfășoară pe fondul unei schimbări mai ample în strategia energetică a SUA: având în vedere că Statele Unite sunt acum cel mai mare producător de petrol și gaze din lume, aprovizionarea cu energie este tratată din ce în ce mai mult ca un activ strategic, oferind factorilor de decizie politică pârghia necesară pentru a urmări obiectivele de securitate, protejând în același timp piețele interne.
Important este cât va dura
Gravitatea crizei va depinde de durata întreruperilor. O întrerupere scurtă poate fi absorbită, dar o închidere prelungită, potrivit analiștilor din Washington, ar putea menține prețurile petrolului peste 100 de dolari pe baril, alimenta inflația, încetini creșterea economică sau chiar declanșa o recesiune în economiile vulnerabile.
Experții CSIS observă că deși stocurile, rutele alternative și rezervele de urgență oferă „tampoane” de amortizare, acestea sunt concepute pentru întreruperi pe termen scurt, nu pentru o închidere prelungită a Strâmtorii Ormuz.
Confruntarea care se desfășoară în prezent este un test al rezilienței sistemului energetic global: presiunea susținută din partea Iranului ar putea prelungi instabilitatea, în timp ce măsurile eficiente luate de SUA și aliații săi ar putea demonstra limitele coerciunii sau șantajului energetic.
Deocamdată, întrebarea cheie rămâne: Va rămâne Strâmtoarea Ormuz deschisă sau va deveni epicentrul unui nou război energetic?
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te