Iohannis: memoria martirilor Revoluției e întinată de încercările unor infractori de a impune amnistia și grațierea (INFOGRAFIC)

Revoluția din România, atunci și acum

Reacții la discursul liderului PSD de duminică. Victor Ponta: o atitudine fascistă și național-socialistă.

Your browser doesn’t support HTML5

Reacții la discursul liderului PSD de duminică

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut luni șefei Guvernului printr-o scrisoare să îi transmită agenda de lucru a fiecărei ședințe a Executivului.

Este semnul că șeful statului vrea să-și exercite atribuțiile constituționale, astfel că, în cazul în care Guvernul discută amnistia și grațierea, să poată fi prezent la ședință și, eventual, să împiedice adoptarea acestora.

Potrivit Legii fundamentale, președintele poate participa la ședințele Executivului, pe care le prezidează.

### Vezi și... ### PSD și-a asumat amnistia și grațierea (FOTO/VIDEO)

Klaus Iohannis a reacționat astfel la discursul antieuropean și anti-Justiție al liderului PSD și pe rețelele de socializare.

Președintele a spus a spus că la 29 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 memoria martirilor Revoluției este întinată de încercările disperate ale unor infractori, în frunte cu Liviu Dragnea, de a impune amnistia și grațierea. El a atras atenția că România nu se va întoarce la epoca de neagră amintire a partidului-stat.

### Vezi și... ### De ce n-a reușit guvenarea PSD/ALDE să obțină încetarea monitorizării justiției românești

Liderii partidelor de opoziție au asociat discursul șefului social-democraților cu o manifestare extremistă. Unii, precum Victor Ponta, au vorbit de o atitudine fascistă și național-socialistă, în vreme ce alți politicieni s-au arătat îngrijorați de declarațiile anti-occidentale, împotriva Uniunii Europene, ale lui Liviu Dragnea.

Decizia președintelui vine în contextul în care ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat în această dimineață că amnistia și grațierea ar fi „ultima soluție” legislativă.

Toader a spus însă că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență pentru Codurile Penale, ordonanță despre care există temerea că ar putea cuprinde ștergerea acuzațiilor de corupție pentru politicieni.

### Vezi și... ### Cadouri otrăvite pentru Viorica Dăncilă, la aniversară

Duminică seară, președintele PSD Liviu Dragnea a spus că PSD-ALDE are obligația de a repara ceea ce liderul social-democraților numește toate „nedreptățile” din justiție - trimitere explicită la intenția puterii de la București de a amnistia pedepsele pentru corupție.

Afirmațiile pe care cel de-al treilea om în stat le-a făcut la adresa justiției au generat și reacții din partea Forumului Judecătorilor din România, care a cerut CSM să apere independența sistemului judiciar. Printre motivațiile judecătorilor se numără și faptul că „discursul conţine sintagme generalizatoare care pot afecta grav încrederea cetăţenilor în actul de justiţie”.

### Vezi și... ### Tensiuni în coaliția PSD-ALDE aflată la guvernare la București (VIDEO)

În discursul său de la Consiliul Național al PSD Liviu Dragnea a readus în discuție ideea impozitării cifrei de afaceri marilor companii.

În energie, în gaze, în justiție, la jocurile de noroc, acum e impozit pe profit, dar ei n-au profit, uitați-vă la cifra de afaceri, totuși, a spus liderul PSD de la tribuna Consiliului Național, spunînd că „România nu este un sat fără câini”.

Omul de afaceri și președintele Partidului Dreapta Liberală Viorel Cataramă a criticat dur această măsură despre care spune că este de sorginte comunistă și că reprezintă dorința socialiștilor de a slăbi și distruge pe cât posibil sectorul privat.