Iulian Chifu: „Avem o diplomație selfie de cea mai proastă calitate, care nu face decât să izoleze Republica Moldova”

Interviu cu Iulian Chifu: „Avem o diplomație selfie de cea mai proastă calitate”

Analistul român Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning de la Bucureşti, declară într-un interviu la Europa Liberă că ideea lui Igor Dodon, despre „Europa unită de la Lisabona la Vladivostok” este veche de 50 de ani şi nu e susţinută în acest moment de nimeni. „Franţa, la care făcea referire Igor Dodon, nu are o asemenea poziţie, ba din contra cred că este extrem de deranjată de această tentativă de a exporta o idee aberantă din alt mileniu şi a o pune în cârcă dlui Macron”, declară analistul român. Chifu mai spune că, de fapt, această teză nu înseamnă altceva decât a opta pentru excluderea SUA din treburile europene şi că, încercând s-o joace pe plan internaţional, dar mai ales să o atribuie unor lideri europeni ca Macron, Igor Dodon îşi întăreşte izolarea, a sa şi a Republicii Moldova.

Europa Liberă: Așadar, o Europă unită de la Vladivostok până la Lisabona vrea președintele Igor Dodon. A vorbit despre asta și la München. O idee care nu este nouă, dar, în același timp, nu este suficient de bine înțeleasă, cel puțin aici, în Republica Moldova. Dvs. cum ați descrie-o?

Iulian Chifu

Iulian Chifu: „Ideea Europei de la Lisabona la Vladivostok este o idee gaullistă din anii ‘68, de la retragerea Franței din structurile militare ale NATO. În momentul de față nu este susținută de nimeni, nici din Uniunea Europeană, nici din Alianța Nord-Atlantică, iar Franța, la care făcea referire dl Dodon, ideea Franței, noi suntem alături de Franța, Franța nu are o asemenea poziție, ba, din contra, cred că este extrem de deranjată de această tentativă de a exporta o idee aberantă din alt mileniu de acum peste 50 de ani, de a o aduce în actualitate, eventual de a o pune în cârca președintelui Emmanuel Macron, care își are propriile viziuni, are propriile divergențe în raport cu diferiții aliați și parteneri din Uniunea Europeană, aliați din NATO, dar niciodată nu a intrat într-o coliziune pe teme de această factură.

De altfel, dacă vă uitați cu atenție, ca să terminăm subiectul Emmanuel Macron, de la discursul său la Sorbona, continuând cu, haideți să spunem, acum 10 zile cu discursul din fața Școlii militare și discursul de la München, el și-a adaptat foarte mult acest discurs și a intrat într-o zonă de normalitate și întotdeauna ideile se testează, ideile se încearcă. Până la urmă, oricine poate avea orice tip de idee, poate s-o testeze, dar reacția aliaților și partenerilor face ca și ideile să se adapteze la realități, la ceea ce e acceptabil.

Acum ca să concretizăm: Europa de la Lisabona la Vladivostok nu înseamnă altceva decât excluderea Statelor Unite din afacerile europene. De aia nu mai avem relația transatlantică, ci avem o relație eurasianistă, hai să spunem, în variantă europeană la un moment dat, pentru că există în continuare și forțe și de stânga, și populiste care ar accepta o asemenea variantă. Pe de altă parte, în momentul de față, dacă ne uităm din nou la discursul lui Emmanuel Macron, vedem că pozițiile sale față de Federația Rusă sunt exact în același context, contextul dat de documentul final al summitului NATO de la Varșovia, care conține cele mai multe acuzații aduse Federației Ruse cu amenințări care reprezintă amenințări față de statele membre ale NATO și acolo avem un întreg rechizitoriu în documentul final.

Ei bine, cam în aceiași termeni, cu nuanțele de rigoare le reproduce Emmanuel Macron, chiar dacă viziunea sa presupune ca în viitor, când deja Rusia va putea să răspundă cerințelor și angajamentelor sale proprii, și cerințelor lumii democratice să reintre în reguli și să reintre într-o relație corectă cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, tot Emmanuel Macron ne spune – din nou revenim la München – faptul că relația transatlantică este obligatorie și că acea apărare europeană care e prefigurată, respectiv un anumit tip de independență, autonomie, idee operațională a Uniunii Europene care să poată interveni în anumite teatre de operații dincolo de NATO este, de fapt, un pilon european în cadrul Alianței NATO, nu se pune problema ca Statele Unite să nu fie parte, nu se pune problema ca un asemenea proiect să fie contrapus relației transatlantice.

Revenind, în momentul de față Igor Dodon își creează dificultăți inutile, aș spune eu, în tentativa sa disperată de a ieși dintr-un con de umbră, care amenință să devină o zonă de izolare totală în raport cu lumea. De asemenea, pornirile sale antiromânești, tentația de a sărbători 23 februarie, 9 mai în cheie rusă nu fac altceva decât să ne aducă în situația în care să piardă și ultimul stat care ar fi interesat de ce se petrece în Republica Moldova.

Doamne ferește ca nici România să nu mai fie interesată de ce se întâmplă în stânga Prutului, pentru că altfel prietenia cu Viktor Orban nu ajută în niciun fel, nu-i o trambulină către apropierea de Bruxelles sau peste Ocean, Viktor Orban fiind el însuși în categoria ostracizaților, e adevărat, de data asta din cadrul UE și al NATO, și el e într-o situație în care propriul său public îl sancționează pe zi ce trece și, mă rog, jocurile democratice fac ca asemenea tipuri de comportament să fie la un anumit punct expulzate.

Diferența majoră între Viktor Orban și Ungaria sa și Republica Moldova este că Ungaria are o dezvoltare economică ca orice stat din Uniunea Europeană suficient de relevantă, că își poate plăti serviciile față de populație, lucru care în ceea ce privește Republica Moldova este departe de a putea fi realizat într-o formulă autarhică Chișinăul cu el însușii. Aici este marea diferență și marea problemă și eu cred că este o greșeală mare să joci asemenea idei pe piața internațională, să faci, să atribui asemenea comportamente unor lideri europeni cu care n-ai vorbit, cu care te-ai pozat pe culoar.

Nu știu dacă ați văzut vreo poză cu Emmanuel Macron, fie la Ierusalim sau la München, în care să se uite la aparatul de pozat măcar, nu spun să aibă o postură de întâlnire. Pur și simplu avem o diplomație selfie de cea mai proastă calitate, care nu face decât să izoleze pe președintele Republicii Moldova și, pe cale de consecință, chiar Republica Moldova.

Eu cred că aici e zona cea mai dramatică a acestui tip de comportament al lui unui om cu adevărat care se simte izolat, respins și cu care nu mai vorbește nimeni. E un gest de disperare, e o chestiune care exhibă anumite probleme individuale de neprezentare, or acestea sunt detrimentale pentru stat, niciodată nu ai voie să îți exhibi vulnerabilitățile și problemele. Din contra, o întâlnire, o discuție în marja unei conferințe internaționale, a unei reuniuni multinaționale se stabilește dinainte, sunt reguli care sunt transmise. Și cu președintele României în marja Adunării Generale a ONU a procedat exact la fel, cu poze luate pe un culoar unde președintele a acceptat să stea de vorbă cu el, să schimbe două vorbe, fără a avea o prezență oficială.”

Europa Liberă: Înțeleg de la Dvs. că considerați o greșeală acest tip de comportament, aș vrea să înțeleg însă dacă credeți că există vreun rol al Rusiei în toată povestea asta.

Iulian Chifu: „Aici sunt câteva nivele de lectură. Pe de o parte, sunt niște angajamente pe care Igor Dodon și le-a luat în numele Republicii Moldova. Aici revine autorităților, revine Parlamentului Republicii Moldova, unei majorități, a cui crede de cuviință să verifice în ce măsură Igor Dodon are dreptul să-și ia angajamente în numele statului, fără un mandat, fără un mandat elaborat la nivel guvernamental al parlamentului, pentru că m-am uitat cu atenție în Constituția Republicii Moldova, chiar și acele atribuții luate prin lege sunt neconstituționale.

În Republica Moldova, președintele statului, șeful statului, președintele Republicii Moldova nu are atribuții executive nici în politica externă, nici în politica de securitate, nici în cea de apărare. A-și aroga niște atribuții e cu dublu sens, responsabilități în egală măsură cu puterea pe care dorește s-o atragă.

Revenind, relația cu Federația Rusă are două componente: unul – angajamentele luate pe canal direct, în al doilea rând, vedeți că și Federația Rusă este într-un proces de transformare extrem de profund, care are o relevanță mult mai puternică. E vorba de o schimbare de natură constituțională, de raport de forțe, de împărțire a puterii fostului președinte, a președintelui actual în viitoarea structură în doi sau trei, de fapt, în trei: între șeful statului, președintele parlamentului, al dumei, respectiv președintele principalului partid și primul ministru. Deci, iată cât de complex urmează a se restabili și cu o postură deasupra celor trei forțe cu putere a lui Vladimir Putin, care va încerca să plece de lângă zona asta executivă directă și să încerce să tuteleze echilibrul dintre cele trei structuri de putere care trebuie să se echilibreze depinzând și de personalitățile care apar acolo, cu posibilitatea actualului președinte Putin de a prelua atribuțiile oricăreia dintre forțe care iese din drum, varianta Nazarbaiev.

Ei bine, și aici Nazarbaiev-Tokaev, da? Și aici e complicat. În contextul în care sunt schimbări profunde în Federația Rusă, când sunt teste, când Federația Rusă a încercat un tip de izolare, inclusiv internet de toate facturile, ca să-și poată ajusta aceste raporturi de putere și echilibre, nu are nimeni timp de a vorbi cu Igor Dodon. E o promisiune falsă, de discutat, 500 de milioane de dolari, în condițiile în care Federația Rusă împrumută 100 de milioane de la China pentru a-și face drumurile și în condițiile în care creșterea economică pe anul trecut era 0,3 la sută oficial.

Vom afla în aprilie formal, dar la sfârșitul anului, potrivit Băncii Centrale, deci la nivel oficial Federația Rusă nu are timp de jocuri mici, are propriile sale aventuri, pe care trebuie să vadă cum și le marchează, cum își marchează câștigurile și cum reușește să se retragă, iată și în Siria, și în Libia, și cu acele companii militare private și prin Republica Centrafricană, și prin vreo zece locuri prin Africa e destul de dificil în condițiile în care nivelul de evoluție internă este foarte mare.

Ei bine, în acest context numai Republica Moldova nu este durerea de cap de la un Kremlin unde și acolo pe lucrurile fundamentale se petrec modificări. Ați văzut plecarea lui Surkov, ați văzut sosirea lui Kozak într-o postură nouă și extrem de importantă: din vicepremier - adjunct al șefului administrației prezidențiale. Și nu știu dacă varianta tranzacționistă a lui Kozak și diplomatică este mai avantajoasă, mai ales că ultimele manifestări din Donbas de acum două-trei zile, atacurile acestea nu ne-au arătat altceva decât că Federația Rusă nu și-a schimbat nici năravul, nici politicile cu ocazia plecării lui Surkov. O formulă din aceasta agresivă de intrare peste linia de demarcație pentru a marca și a arăta o pisică președintelui Zelenski, care nu mai e de acord cu cedări de niciun fel nu ajută. Aici suntem.

Eu nu cred că în momentul de față Federația Rusă își dorește să plătească pentru Republica Moldova, să țină economia Republicii Moldova și deficitul. Evident că dacă i se vor oferi avantaje, vezi variante de federalizare fără etichetă în Transnistria, le va lua cu foarte mare deschidere și aplomb, în schimb nu cred că astăzi Federația Rusă este un partener. Ideea formulei echilibrate sau a unei reveniri pro-ruse, cum o pledează Partidul Socialiștilor și în documentele sale, am văzut ultimul document care este o oribilitate, apropo care prevede aceeași Europă de la Lisabona la Vladivostok.

Încă o dată: o temă de acum 50 de ani. Ei bine, și acel lucru nu ajută, este profund antiamericană, intră în afacerile Occidentului, intră în niște jocuri în care Moldova e mult prea mică și o împing spre izolare și irelevanță, dacă joacă asemenea jocuri. O să vedem care e evoluția mai departe, dar eu zic că cel mai bine este să te ocupi de lucrurile tale. Până una-alta e o problemă: singurii tăi doi vecini nu stau de vorbă cu tine. E deja o problemă! Vizitele ritualice de la NATO, Uniunea Europeană, din alte zone, ONU, Adunarea Generală s-au soldat cu reacții ori de ignorare, ori de respingere totală și nu cred că este un avantaj nici pentru Igor Dodon, nici pentru Republica Moldova.”