Din Rusia, unde autoritățile par să se întoarcă la practici din timpurile sovietice, s-a anunțat că unul din istoricii cunoscuți legați de Societatea „Memorial”, Iuri Dmitriev, este forțat să se prezinte la o serie de teste psihiatrice. O petiție în favoarea eliberării și a încetării hărțuirii cercetătorului a fost semnată între alții de personalități cunoscute, cum sînt istoricul britanic Anthony Beevor și ziarista americană Anne Applebaum.
Istoricul Iuri Dmitriev, cercetător al GULAG-ului și președinte al Societății Memorial din Karelia, a fost arestat, pe baza unui denunț anonim, la 13 decembrie 2016 și, de atunci pînă astăzi, suferințele sale au continuat fără încetare. Avocatul său a anunțat zilele acestea că i se cere acum să se prezinte la autorități pentru o serie de teste psihiatrice.
Iuri Dmitriev s-a impus în ultimii 30 de ani ca un cercetător de marcă al trecutului sovietic, preocupat să identifice locațiile la care au avut loc execuții de masă în era stalinistă. Autorii unei petiții pentru eliberarea sa, semnată de aproape patru mii de persoane, între care istoricul britanic de prestigiu Anthony Beevor și ziarista și cercetătoarea americană Anne Applebaum, subliniază că: „Contribuția sa personală la istoria Rusiei și restaurarea memoriei naționale și a familiilor (celor persecutați) este fără precedent”. Și tot ei notează că arestarea sa a coincis cu declanșarea unor atacuri ale autorităților ruse împotriva Societății Memorial, prelungite anul acesta prin razii la sediul său central, tentativa de a o obliga să se declare „agent străin” și arestarea altor membri ai ei, cel mai recent un lider al filialei Memorial din Cecenia.
Your browser doesn’t support HTML5
Pretextul arestării și aducerii în judecată a lui Iuri Dmitriev l-au constituit nouă fotografii ale fetei sale adoptive, dezbrăcată, și cîteva fragmente nefuncționale ale unei arme, găsite de cercetător în cursul săpăturilor sale arheologice de identificare a siturilor de execuții staliniste. Așa-ziși experți de la un Centru pentru Analiză și Expertiză Socioculturală – care au participat în multe cazuri notorii de poliție politică – au afirmat că fotografiile ar fi de natură pornografică.
După luni de detenție un tribunal din Karelia a respins în decembrie trecut acuzația, acceptînd că fotografiile fuseseră făcute pentru o estimare a sănătății copilului, și a refuzat să prelungească reținerea lui Dmitriev după data de 28 ianuarie anul acesta. Serghei Lebedev, un scriitor cunoscut rus, scria pe site-ul revistei culturale Eurozine că acuzațiile sînt o „înșelătorie” și afirma că întregul caz demonstrează „mîna clară a KGB-ului”.
Dmitriev este cunoscut mai ales pentru descoperirea unui loc de execuții în masă ale NKVD-ului, la Sandarmoh, într-o pădure din Karelia, și este unul din cei intervievați de scriitorul David Satter pentru
cartea sa „S-a întîmplat cu mult timp în urmă și oricum nu s-a întîmplat niciodată” (It Was a Long Time Ago and It Never Happened Anyway), un studiu asupra eforturilor autorităților ruse de a ascunde crimele sovietice. Dmitriev nu a cedat niciodată presiunilor și arestarea lui este în relație și cu opoziția sa față de un proiect de a ridica a statuie la Petrozavodțk, capitala regiunii, în memoria unuia din torționari, șef al NKVD-ului local.
David Satter declara cu o zi în urmă pentru site-ul WikiTribuna
„Timp de mulți ani s-a estimat că localizarea acestor morminte de masă nu va fi cunoscută niciodată. Cînd Dmitriev își făcea cercetările, „restalinizarea” Rusiei nu ajunsese atît de departe pe cît este astăzi”. Scriitorul afirmă totodată că îl consideră pe Dmitriev un om normal, „cu foarte mult bun simț într-un domeniu în care acesta este deficitar”.
Dar, linia dată de președintele Vladimir Putin este clară, așa cum o formula în interviurile fimate cu Oliver Stone făcute publice anul trecut. După expresia sa „demonizarea excesivă a lui Stalin este una din căile prin care Rusia este atacată de inamicii ei”.
În ciuda eforturilor și a presiunilor internaționale, autoritățile ruse refuză să închidă cazul, iar avocatul lui Dmitriev, citat de New York Times, afirma zilele acestea: „Există o forță care vrea să obțină rezultatul dorit. L-au ținut închis un an de zile. Cineva va trebui să răspundă în cazul în care s-ar renunța la acuzații.”