La sfîrșitul săptămînii trecute, treizeci de membri ai Academiei de Științe a Rusiei, istorici, au dat publicității pe site-ul Internet al cotidianului Kommersant, o scrisoare în care își exprimă temerea și protestează împotriva unei „revizuiri” a istoriei epocii staliniste, prin măsluirea rolului pe care l-au jucat KGB-ul și serviciile secrete ce l-au precedat în persecuțiile epocii de regim comunist. În scrisoarea deschisă, academicienii ruși evidențiază că „Aparent pentru prima dată de la al 20-lea Congres al Partidului Comunist din 1956, unul din înalții noștrii funcționari justifică epurările masive din anii ’30 și ’40, însoțite de sentințe eronate, torturi și execuții a sute de mii de compatrioți nevinovați”.
Reacția istoricilor ruși survine după publicarea unui interviu acordat cotidianului Rossiskaia Gazeta, de Alexandr Bortnikov, șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), în care acesta afirma că o „parte semnificativă” din dosarele întocmite în epoca stalinistă „au avut în mod obiectiv un aspect” criminal. Bortnikov pretindea în interviul său – dat cu ocazia aniversării centenarului instituției de tristă celebritate Ceka – că nu ar vrea să „disculpe nimic”, dar că în epocă ar fi existat „legături între conspiratori ce pregăteau o lovitură de stat și agenți ai serviciilor de securitate străine”.
În fața acestei afirmații, scrisoarea istoricilor ruși este explicită: „Protestăm cu fermitate împotriva unei revizuiri a percepției de inumanitate și îndreptată împotriva oamenilor care au suferit de pe urma epurărilor și facem apel la toate persoanele cu bun simț - care nu vor ca ororile anilor ’30 să fie suferite de copiii lor – să se unească la acest protest.”
Reluat în presa occidentală, un expert în serviciile de securitate ruse, Andrei Soldanov, califica pentru Agenția France Presse interviul șefului FSB drept „extrem de primejdios”. „În acești ultimi doi-trei ani, [Vladimir] Putin a făcut în mod conștient din FSB un instrument de represiune selectivă” – declara Soldanov, potrivit căruia Serviciul de Securitate a fost implicat în „aproape toate” afacerile criminale importante din Rusia.
Între timp, de la Moscova, conducerea cunoscutei organizații „Memorial” anunța îndoliată într-un comunicat de presă, moartea la 18 decembrie a președintelui ei, Arseni Roginski, despre care Zoia Svetova, o ziaristă și apărătoare a drepturilor omului din Rusia, afirmă că a fost: „un mare om, un istoric proeminent, un deținut politic sovietic și, întîi și înainte de toate, creatorul „Memorialului”.”
Organizația „Memorial”, declarată și încadrată de către guvernul rus, anul trecut, în 2016, în categoria „agenților străini”, a refuzat să accepte acest calificativ și a fost amendată sever. Birourile ei au fost răvășite într-un raid al agenților serviciilor de securitate în căutarea „dovezilor” despre sponsorizarea din străinătate.
„Memorial” și militanții săi au reușit în cursul a aproape 30 de ani de existență să înregistreze și să facă publice numele a peste trei milioane de victime ale persecuțiilor sub sistemul stalinist și sovietic. Arseni Borisovici Roginski a devenit oficial președintele „Memorialului” în 1998, într-un moment în care liberalismul epocii gorbacioviene se apropia de sfîrșit.
Elogiul pe care il aduce oraganizația „Memorial”, preluat astăzi și de cotidianul New York Times, amintește că biografia lui Roginski reflectă ea însăși lupta din Rusia pentru recunoașterea trecutului stalinist. Roginski s-a născut în 1946, într-o familie care a cunoscut din plin persecuțiile staliniste, tatăl său, un inginer din Leningrad, fiind exilat în 1938 în Siberia, pentru a fi arestat o a doua oară în 1951, murind la scurtă vreme în închisoare. Familia nu a aflat de moartea lui decît în 1955...
Arseni Roginski a studiat între 1962-1968, istoria Rusiei în secolul al XIX-lea la Universitatea din Tartu, în Estonia, cu una din personalitățle culturale ale epocii, cercetătorul Iuri Lotman, și a cunoscut în anii de studenție alți critici ai guvernului rus, unii ce aveau să devină disidenți cunoscuți, cum a fost cazul poetei Natalia Gorbanevskaia.
Revenit la Leningrad, istoricul a predat cu timp parțial limba și literatura rusă la școli serale și a lucrat ca bibliograf la Biblioteca Publică „Saltîkov-Șcedrin”, unde, treptat, împreună cu alți gînditori ai generației sale a lansat colecția samizdat „Pamiat” dedicată editării de documente și articole referitoare la persecuțiile politice din Rusia. Între anii 1975 și 1981 au apărut cinci volume, avîndu-l ca editor pe Roginski, care a intrat în atenția KGB-ului.
Apartamentul disidentului a fost percheziționat de mai multe ori începînd din 1977, KGB-ul l-a făcut să-și piardă postul la școala la care lucra serile, iar din iunie 1981 i s-a interzis accesul la Biblioteca din Leningrad sub acuzația de a fi „publicat documente în mediile anti-sovietice din străinătate”.
Ofițerul KGB însărcinat să-l ancheteze avea să-i propună să emigreze, ca alternativă la arestare. La refuzul lui Roginski, KGB-ul l-a arestat în august 1981 și l-a acuzat de folosirea unei legitimații false pentru a intra în arhivele leningrădene. În decembrie 1981 a fost condamnat la patru ani de închisoare, de unde avea să fie eliberat în 1985, în perioada perestroikăi.
În libertate, Arseni Roginski și-a continuat activitatea de istoric, pregătind și editînd colecția „Memorii ale țăranilor tolstoieni, 1910-1930, publicată și într-o ediție engleză în 1993, o carte despre percepția lui Dostoievski în Rusia și editînd cărți despre represiunea politică în Uniunea sovietică (Zvenya, 1990, 1992).
Roginski s-a aflat printre militanții care în 1988-1989 s-au aflat la originea constituirii organizației „Memorial”. După reabilitarea sa politică în 1992, istoricul avea să fie numit expert în problemele Partidului Comunist și ale arhivelor KGB-ului în Consiliul Suprem rus și membru al Comisiei de Reabilitare a Victimelor Represiunii Politice din Rusia.
La una din conferințele cu participarea lui Arseni Roginski
În octombrie trecut, în Rusia a fost dezvelit primul monument sponsorizat de stat în memoria victimelor represiunii politice și cu acel prilej Arseni Roginski declara: „Un monument în numele statului este necesar deoarece statul trebuie să afirme în mod clar că teroarea este o crimă”.
La dispariția lui Roginski, în memoria căruia militanții „Memorialului” au organizat o veghe de opt ore în centrul Moscovei, văduva scriitorului Alexandr Soljenițîn declara: „Este o pierdere uriașă pentru noi toți...”. Citat de New York Times, Leonard Benardo, vice-președintele Fundației Open Society, îl omagia pentru pragmatismul de care a dat dovadă, pentru că „a înțeles că dacă vrei să modifici puterea, să o afectezi, trebuie să discuți cu puterea...”
