„Trebuie mult curaj și hotărâre ca să tipărești și să propui nu un volum al unei antologii de literatură basarabeană, ci șase deodată,” spunea criticul Ion Bogdan Lefter la lansarea antologiei „Literatura din Basarabia” apărută la editurile Arc și Știința din Chișinău. Un act de curaj care, pe lângă ajutorul guvernamental, a însemnat și cooperarea a două importante edituri de peste Prut, o cooperare venită din buna înțelegere a doi oameni Gheorghe Prini și Iurie Bârsa care, alături și de alți truditori ai domeniului editorial, au făcut discret, de-a lungul anilor, efortul de a menține contactul dintre cele două țări-surori. „Când unii veneau aici în piață cu rulmenți, becuri sau drujbe, îmi spunea Gheorghe Prini, eu aduceam cărți. Am fost printre primii care au adus cărți.”
Au adus și acum sute de titluri. Printre acestea, cele șase volume sobre și consistente, esențiale celor care vor să studieze mersul literaturii de peste Prut în ultimele cinci decenii. Antologia cuprinde prozatori, poeți, eseiști și dramaturgi de toate vârstele și pentru toate gusturile, o adevărată carte de vizită a literaturii basarabene.
Multă vreme, editurile de peste Prut păreau să nu poată exporta pe piața românească decât carte pentru copii sau ediții din clasicii literaturii ruse, traduse într-o românească uneori aproximativă. De câtva timp, constată mai toți cei prezenți la standurile editurilor de peste Prut, pulsul creativ și editorial basarabean începe să fie simțit și la București. Devine tot mai clar că producțiile artistice basarabene trebuie să se regăsească în mod firesc și natural nu doar în standurile librăriilor românești, ci și în bibliotecile românilor.
Criticul Tudorel Urian (al doilea din dreapta) și editorul Gheorghe Prini (dreapta)
„Sper ca următoarea antologie să nu mai apară,” spune criticul Tudorel Urian, lăsându-și audiența cumva confuză. „Să apară doar ca antologii semnate de scriitori aparținând, cum e firesc, literaturii române.” El nu crede că mai trebuie făcută această diferențiere păgubitoare, care plasează dincolo de un cordon sanitar un teritoriu literar tot mai vizibil din România. „Nu se mai simt diferențele lingvistice, se vede și din antologia aceasta, în care sunt prezenți echilibrat scriitori de toate generațiile, o evoluție a gustului și abordării artistice,” mi-a spus Tudorel Urian după eveniment. „Este foarte limpede că viitorul literaturii din Republica Moldova nu poate fi decât legat de cel al literaturii române”, spune criticul. ”Am participat la realizarea celor două serii de antologii. Cea făcută din anii comunismului, de la 1900 până în 2000, în care literatura din Basarabia era complet ruptă de cea din România, era atașată de spațiul comunist sovietic, nu aveau aproape nicio legătură cu literatura din România, inclusiv limba era greu de înțeles pentru un cititor din România. Această nouă antologie de anul acesta, cu literatura de după anul 2000 este o literatură, aș spune, aproape română. Există foarte puține puține expresii moldovenești tradiționale în ea, limba este perfect coerentă, literar românească, nu există aproape nicio deosebire.” E drept, mai spune Tudorel Urian, mai există unele reziduuri de nostalgie sovietică, la unii autori mai în vârstă, născuți prin anii 1950, care se raportează cu durere sau nostalgie la trecutul sovietic și la epoca Brejnev. Dar într-o perioadă în care granițele sunt deschise, studenții basarabeni studiază în România și publică în reviste și edituri românești fără probleme nu mai există nicio deosebire. „Pe viitor nu va mai fi nevoie de nicio graniță între literatura din Basarabia și cea din România. Cred că dacă va apărea o a treia serie a antologiei, aceasta va fi de autori de literatură română care să cuprindă și autori născuți în Basarabia.”
Romancierul Iulian Ciocan, cel care a antologat volumul de proză scurtă al antologiei, susține că, o vreme, lucrurile ar trebui să se petreacă mai lent, dar nu pentru că în general timpul curge altfel pe apa Prutului decât pe apa Dâmboviței, ci pentru că autorii și publicul din Moldova sunt în plin proces de cristalizare a identității. Poate că ar fi bine ca să nu mai vorbim despre două literaturi, îmi spune Iulian Ciocan, de vreme ce e o singură literatură, literatura română, o literatură scrisă în limba română, dar am impresia că din considerente de marketing, e bine să existe această literatură basarabeană. De marketing? - l-am întrebat eu. De ce de marketing? Pentru că vizibilitatea scriitorilor din Basarabia lasă de dorit. „Păstrând o vreme această titulatură, au mai multe șanse să atragă atenția asupra acestei literaturi. Altminteri, există riscul să te pierzi în marele torent al scriitorilor români,” mi-a explicat Iulian Ciocan. L-am întrebat dacă nu crede că ar fi normal ca literatura basarabeană să se studieze în școală, ca subcapitol al literaturii române. Ar fi o schimbare de viziune pentru că unul dintre beteșugurile școlii românești care nu încurajează diversitatea, ba chiar își pune problema revenirii la manuale unice, este acela că nu studiază nici măcar literaturile minorităților naționale. În prezent, literatura din Basarabia este pierdută pentru cultura română sau, oricum, doar o anexă aproape deloc frecventată. Iulian Ciocan spune că ar fi bine să existe un curs opțional, o schimbare de curriculă școlară în această diferecție, ar fi un pas important înainte.„Eu cred că ar fi ceva foarte bun, mai ales că noi, ca basarabeni, avem o experință diferită de cea a scriitorilor români din țară și atunci studiind subcapitolul basarabean al literaturii române poți să te vezi cumva din altă perspectivă, poți afla niște lucruri pe care nu le-ai putea descoperi din operele autorilor români care scriu în România.”
Editorii Gheorghe Prini și Iurie Bârsa la Târgul de carte Gaudeamus 2017
Și Gheorghe Prini, directorul Editurii Știința, susține că, în momentul acesta, e mai greu decât pare să obții un consens, editorial sau politic, pentru ca literatura basarabeană să nu mai fie un exotism editorial, ci capitol de carte școlară. „Da, cele mai bune opere bineînțeles că ar trebui studiate în școală ca un semnal că literatura din Basarabia există. Ar fi bine ca în curricula școlară să fie și scriitori născuți în România cât și în Basarabia. Să nu facem o diferență a scriitorilor. Prin aceasta am educa tânăra generație că avem o țară, suntem un popor, vorbim o limbă, avem o istorie și o cultură comună.”
Gheorghe Prini mi-a mărturisit că în Moldova e mai ușor de gândit un consens editorial ca la București, făcând aluzie la recentul scandal stârnit la Gaudeamus cu ocazia unor lansări controversate de carte.
Antologia celor două edituri este un semn că peste Prut oamenii sunt mult mai dispuși să colaboreze în vederea unui bine comun. Între ei și cu cititorii din România. Poate și pentru că producția de carte este încurajată financiar de la buget, iar curentul unionist este mai puțin confuz ca în România. Editorii români ar trebui să se înțeleagă în primul rând între ei, mai spune Gheorghe Prini, pentru a putea fi convingători în fața autorităților. Abia după aceea se va putea aduce sau edita carte basarabeană în România iar discuția despre prezența autorilor în studiile, istoriile și programele școlare românești ar fi actuală.