„Mișcarea de rezistență națională ACUM”, formată din câteva partide de opoziție, a ținut astăzi la Chișinău prima ei conferință de presă după ce protestatarii ei au fost înlăturați de forțele de ordine luni dimineață de la monumentul lui Ștefan cel Mare din capitală, unde urmau să depună flori politicieni din arcul puterii. Ce anunțuri a făcut astăzi opoziția?
Your browser doesn’t support HTML5
Liderii mişcării protestatare au anunţat că vor depune la Procuratura Generală o plângere colectivă împotriva modului abuziv în care au fost evacuaţi protestatarii de lângă monumentul lui Ștefan cel Mare de Ziua Independenţei. După părerea lor, poliţiştii au aplicat forţa nejustificat, iar intervenţia acestora a fost disproporțională. Liderul PPDA, Andrei Năstase, a îndemnat pe cei care au avut de suferit în urma evacuării să depună marturii și să aducă probe care ar arăta că au avut de suferit urmare a intervenției polițiștilor.
„Vom acumula toată informația care va sta la baza unei plângeri penale colective împotriva acestei guvernări, împotriva autorităților, pentru modul în care au decis să persecute niște protestatari pașnici, civilizaţi. Vom depune o cerere penală colectivă astfel încât cei vinovaţi de ilegalități să fie traşi la răspundere. Pentru ca să putem accede într-o bună zi la instituţiile internaţionale, în special la CEDO, este nevoie obligatoriu să trecem căile interne de justiţie. Ulterior vom merge la CEDO pentru că în R. Moldova nu vom găsi dreptate”.
El a mai anunţat că următorul protest va fi convocat până la finele lunii septembrie la parlament după revenirea deputaţilor din vacanţă.
Lidera PAS, Maia Sandu, a menţionat că deși forţele de ordine au declarat că vor face tot posibilul ca protestul să se desfășoare pașnic, poliția a fost parte la spectacolul regizat de regimul de la guvernare, care a încercat să organizeze acțiuni de provocare a violențelor, inclusiv prin admiterea unui contra-protest convocat de primarul de Orhei, Ilan Shor, condamnat pentru implicaţii la frauda bancară.
Directorul executiv al Institutului „Viitorul”, Igor Munteanu, a afirmat că contra-manifestația organizată de Shor a avut loc cu încălcări ale legislaţiei:
„Apariţia Partidului Shor în centrul oraşului nu a fost anunţată din timp, s-a făcut cu încălcarea legislației, contra autorizației Primăriei municipiului Chişinău. acest lucru arată că acest grup politic se află sub protecţia PD. S-a încercat o destabilizare a situaţiei din PMAN .”
Your browser doesn’t support HTML5
Primarul de Orhei, Ilan Shor, a făcut la rândul său azi un bilanţ al protestelor de duminică. Într-un mesaj video pe Facebook, Shor a spus că spre deosebire de Mişcarea de Rezistenţă ACUM el a organizat un protest paşnic şi că era de datoria lui, în calitate de organizator, să hrănească lumea pe care a scos-o în stradă. El a adus critici dure liderilor PPDA şi PAS, i-a acuzat că ar fi acţionat violent în raport cu manifestanţii lui şi le-a înaintat un ultimatum Maiei Sandu şi lui Andrei Năstase:
„În decurs de trei zile să vă cereţi scuze de la bătrânele pe care sălbătăciții voştri le-au jignit. În al doilea rând, înțeleg că sunteţi agramați şi nu ştiţi de prezumția nevinovăției. Dar cerând zilnic arestul meu, voi faceţi presiuni asupra justiţiei. Prin urmare insist să încetat să influenţaţi justiţia. În caz contrar, vă promit proteste absolut neaşteptate pentru voi şi foarte incomode şi atunci veţi fi nevoiţi să vă cereţi scuze.”
Your browser doesn’t support HTML5
Maia Sandu şi Andrei Năstase au respins acuzaţiile lui Shor. Ei au spus că în continuare vor insista ca cei care se fac vinovaţi în frauda bancară să fie traşi la răspundere şi au negat că susţinătorii lor ar fi aruncat cu sticle în simpatizanţii lui Shor.
Maia Sandu: „Sunt suficiente înregistrări video care arată ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat… Putem arată probe prin care poliţia a făcut jocul guvernării. Guvernarea şi-a dorit altercații. Oamenii care au participat, chiar dacă au fost tare supăraţi şi umiliţi, ei au fost liniştiţi, calmi şi nu s-a ajuns la violenţe.”
Poliţia nu a comentat deocamdată noile acuzaţii care i-au fost aduse, dar anterior resposabilii structurilor de forţă au declarat că au acţionat în conformitate cu legea. Acţiunile poliţiştilor, inclusiv evacuarea forţată a protestatarilor de la monumentul lui Ştefan cel Mare au fost justificate şi de către fruntaşi ai guvernării. De exemplu, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că poliţia a acţionat legal, că „nu au fost victime, nu au fost folosite echipamente, mijloace speciale, gaze lacrimogene”.