Un politician din opoziție a trimis imediat la curte o sesizare, punând la îndoială posibilitatea unei astfel de căi de atac împotriva unei demiteri decise de curte. În același timp, un alt politician, Renato Usatîi a și prevestit revenirea înapoi în fruntea Curții Constituționale a lui Țurcanu, un cunoscut aliat al președintelui Igor Dodon.
Your browser doesn’t support HTML5
Declarația de luni seara a lui Renato Usatîi, rival de pe stânga politică al lui Igor Dodon, că acesta ar face tot ce-i stă în puteri ca să-l aducă înapoi în fruntea Curții Constituționale pe fostul socialist, ba că ar fi sigur că operațiunea îi va reuși în cel mult o săptămână, a fost urmată, azi dimineață, de sesizarea trimisă Curții de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco. Acesta ar vrea să afle dacă există vreun temei să se creadă că o instanță judiciară poate să judece ceea ce a judecat curtea.
Litvinenco este ferm convins că nu, dar, spune el, a trimis totuși sesizarea curții, în încercarea de a preîntâmpina o absurditate: „Sper că nu o să se facă de cap judecătorii, pentru că e clar că e o atribuție de drept constitutional care nu poate fi supusă controlului și nicăieri în lume nu se supune controlului instanțelor judecătorești, pentru că, în caz contrar, ai subordona curtea instanțelor judecătorești. Dacă e vorba de șofer, sau de un funcționar public - e una, dar dacă vorbim despre președinte, e cu totul altceva. Eu am solicitat o hotărâre interpretativă, pentru că dacă e hotărâre interpretativă, ea are puteri mai mari decât o lege organică și, prin urmare, judecătorii nici nu ar trebui să admită plângerea lui Țurcanu.”
### Vezi și... ### Preia Igor Dodon controlul Consiliului Superior al Magistraturii?După demiterea lui Țurcanu în urmă cu câteva luni, Curtea Constituțională a dat mai multe decizii nefavorabile puterii socialiste, atunci de exemplu când a invalidat primul pachet de măsuri anticriză ale guvernului Chicu sau când a declarat neconstituțional creditul rus angajat de același guvern, spre protestul vocal al întregii opoziții. Un subiect important care se află acum pe masa magistraților ar avea legătură cu momentul declanșării unor anticipate, pe care Igor Dodon și le dorește într-o zi cu prezidențialele.
În momentul când nu mai vor să-l vadă ca lider, îl schimbă - atâta-i tot
Sunt acestea motive suficiente ca să se creadă că socialiștii, în particular Igor Dodon, ar putea încerca să profite de o justiție cu probleme pentru a-l readuce în fruntea Curții Constituționale pe omul dorit, dar mai ales că ar putea reuși? Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, se declară sceptic: „În primul rând, pentru că este absolut ilegală, din cauză că nu este prevăzută de lege. Este o decizie colegială, președintele CC este primul între egali, judecătorii decid cine să le fie lider și în momentul când nu mai vor să-l vadă ca lider, îl schimbă - atâta-i tot.”
Președintele Igor Dodon probabil are o nemulțumire în legătură cu faptul că a pierdut, cum crede el, controlul asupra CC. Dar până la urmă nu are nici o importanță cine este președintele. Deciziile se iau prin vot, colegial și poate să fie președinte cine nu ar fi, dacă ai judecători care votează invers, asta e. Să luăm exemplul creditului rus - ce importanță a avut cine este președintele? Votul a fost cum a fost.
De aceea, eu cred că se exagerează. E o tradiție sovietică ca șeful statului să aibă control asupra la toate – vă amintiți cum era la Voronin în birou telefoane – pe unul era scris Pulbere, pe altul – Tarlev ș.a.m.d. Așa sunt obișnuiți din păcate conducătorii noștri să guverneze.
Dar, de fapt, miza pentru președinția Curții nu este atât de mare.
Problema este alta – atunci când s-a format curtea s-au făcut greșeli, nu acum, acum deja sunt consecințe ale acelor greșeli.
A fost o greșeală strategică de a numi cei șase judecători așa cum au fost ei numiți, și mai ales pe un mandat de șase an i fiecare. Era necesar ca unul să iabă mandat de un an, altul – de doi și tot așa, ca să se asigure echilibrul.”
### Vezi și... ### „Forțele politice din R. Moldova niciodată nu au renunțat la gândul de a controla Curtea Constituțională” (VIDEO/AUDIO)Este a doua oară când Vladimir Țurcanu se plânge pe demiterea sa din fruntea curții, o demitere pe care colegii lui au întreprins-o urmare a unei discuții telefonice a lui cu șeful statului. Magistrații, colegi ai lui Țurcanu, au văzut în acea discuție telefonică, deconspirată public de însuși șeful statului, un risc de imagine pentru Curtea Constituțională, sancționându-l astfel pentru că ar fi pus în discuție o chestiune aflată pe rolul curții și nu cu oricine, ci cu un factor de decizie politică. Nemulțumit, fostul șef de instanță constituțională a trimis mai întâi o contestație celor care l-au demis, adică Curții Constituționale, dar fără succes. Acum, Vladimir Țurcanu a mers cu o plângere la o judecătorie de drept comun.