Linkuri accesibilitate

Andrian Candu: „Justiția se face în instanțele de judecată” (VIDEO)


Andrian Candu: „Justiția se face în instanțele de judecată”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:55:25 0:00

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a respins afirmațiile lui Andrian Candu, liderul grupului Pro-Moldova, despre faptul că cele două formațiuni de opoziție „ar purta discuții” pe marginea unor „principii generale” în vederea unui vot comun pentru înlocuirea guvernului Chicu. Ce spune Andrian Candu?

Liderul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, a revenit din Cehia, acolo unde și-a vizitat familia. Acesta infirmă zvonurile legate de fuga sa din țară că ar fi plecat de frica unor dosare penale. El mai spune că se poartă discuții cu deputații din PAS și PPDA despre un eventual nou Guvern, iar dacă ar „suna clopoțelul” s-ar găsi 60 de voturi pentru a demite executivul în frunte cu Ion Chicu.

Interviu cu Andrian Candu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:57 0:00
Link direct

Europa Liberă: Dle Candu, ați făcut deja o precizare că ați revenit din Cehia, unde ați fost împreună cu familia mai mult timp și că nu v-a speriat ceea ce se vehicula la Chișinău că ați fi fugit din Republica Moldova, pentru că vă sperie dosarele?

Andrian Candu: „Am fost plecat doar pe o săptămână să-mi revăd familia și copiii, pe care nu i-am văzut din 3 sau 4 martie.”

Europa Liberă: De ce v-ați văzut nevoit să faceți această precizare, că nu ați fugit din Republica Moldova?

Andrian Candu: „Fiindcă au apărut speculații. Oponenții în mod special au făcut, socialiștii sau democrații, sau nu mai contează care din ei au făcut speculații, precum că aș fi fugit din țară și nu mai revin, ceea ce, bineînțeles, e o manipulare, o minciună crasă și niciodată nici măcar în gând să-mi vină așa ceva.”

Europa Liberă: Până la urmă, se poate adeveri că ar putea să vină procurorul să ceară ridicarea imunității și printre deputații care ar fi în acea listă s-ar regăsi și numele Andrian Candu?

Andrian Candu: „Am auzit și eu astfel de speculații. Procurorii sunt liberi să facă ceea ce consideră necesar. Eu de fiecare dată mi-am arătat disponibilitatea să discut, să accept orice invitație, la orice apel să vin, să explic, mai ales că știu foarte bine ce am făcut în calitate și de ministru al economiei, și de președinte al parlamentului, n-am încălcat legea și tot ceea ce am făcut consider că am făcut-o și legal, și în interesul cetățenilor, mai ales în calitate de ministru al economiei, dacă vorbim de frauda bancară. Și mai mult ca atât, acele acte sau acele decizii, sau acele legi care au fost promovate inclusiv de guvern în acea perioadă n-au fost contestate, nimeni n-a pus la îndoială însăși legalitatea sau măcar fezabilitatea economică a acelor decizii. Dacă procuratura simte nevoia să examineze inclusiv oportunitatea economică a acelor decizii, că au fost sau nu bune, ar trebui să ia în considerare inclusiv declarațiile care au fost făcute și constatările făcute de specialiștii, de exemplu, din partea Băncii Mondiale sau a Fondului Monetar Internațional, care veneau cu evaluări și veneau cu constatări a situației în acea perioadă de timp și aduceau unele aprecieri pentru modul în care este administrată criza financiar-bancară din acea perioadă.”

Europa Liberă: Totuși sub privirea Dvs. a dispărut miliardul despre care se vorbește atât de mult...

Andrian Candu: „Nu sub privirea mea, în primul rând...”

Europa Liberă: Dar ne amintim declarațiile pe care le făcea fostul procuror Gurin, fostul șef de la CNA Chetraru, care spunea că în Moldova se fură cu sacii sau se fură ca-n codru.

Ne-am văzut la Fondul Monetar și la Banca Mondială cu cea mai bună echipă de administrare a crizelor bancare, atunci s-a constatat că nu avem legislație potrivită pentru a administra o criză bancară...

Andrian Candu: „Dar și acum se fură cu sacii ca în codru. Dacă trăim așa de săraci cum suntem, probabil din buget și acum se fură cu sacii. Frauda bancară are o istorie mai lungă în timp. Primele constatări ale fraudei și problemele existente în mod special la Banca de Economii au fost încă din anul 2007, după aceea 2010. Vă aduceți aminte comisia Reidman, care a fost făcută în parlament pe același subiect, pe creditele neperformante, pe faptul că politicul se implică în activitatea Băncii de Economii? Să nu uităm că Banca de Economii a fost administrată de stat, de guvern, de reprezentanții Cancelariei de Stat, ai Ministerului Finanțelor și s-a ajuns punctul culminant în anul 2014. Eu prima dată am auzit de subiectul Banca de Economii și cât de gravă este problema în luna august a anului 2014. Și prima dată când am auzit, am întrebat colegii din acel Comitet de Stabilitate: dar de ce până acum nu ați făcut nimic?”

Europa Liberă: Foarte mulți responsabili au spus că pe masa primelor persoane în stat au ajuns rapoarte în care se descria cu lux de amănunte ce se întâmplă în Republica Moldova la capitolul situația financiar-bancară.

Andrian Candu: „Da, corect. Și în luna august, atunci când am constatat și Comitetul de Stabilitate a constatat că se agravează situația, inclusiv cu expertiza Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, am avut și o vizită cu guvernatorul și cu ministrul finanțelor la Washington și ne-am văzut la Fondul Monetar și la Banca Mondială cu cea mai bună echipă de administrare a crizelor bancare, atunci s-a constatat că nu avem legislație potrivită pentru a administra o criză bancară cum ar fi trebuit, luând în considerare mai ales criza prin care trecuse Bulgaria efectiv cu două-trei săptămâni înainte.”

Europa Liberă: Dar din contra se zice că chiar cei de la guvernare au făcut legislația permisivă ca să...

Andrian Candu: „Cine spune lucrul acesta?”

Europa Liberă: Acum auzim declarațiile acestea din gura politicienilor. Știți că unii își fac și campanie electorală, promițând cetățenilor că noi vom întoarce miliardul.

Andrian Candu: „Cetățenii trebuie să înțeleagă că declarațiile politice sunt declarații politice și că unii politicieni le fac doar ca să arate bine în fața cetățenilor și să-și câștige capital politic, inclusiv în viitoarele alegeri. Dacă vrem să construim un stat de drept cu adevărat, justiția nu se face nici aici în studioul Europei Libere și nici în parlament, justiția se face doar în instanțele de judecată, atunci când ai procurorii, pe de o parte, care vin cu acuzații și ai partea cealaltă cu avocații care se apără și există prezumția nevinovăției până la proba contrarie legată de o decizie a unei instanțe de judecată.”

Europa Liberă: Dar subiectul acesta se discută cât, 7-8 ani?

Andrian Candu: „Zece ani.”

Europa Liberă: Zece ani, iată, un deceniu de când toată lumea așteaptă să fie întors miliardul.

Andrian Candu: „Da, și se va discuta în continuare până lucrurile nu se vor clarifica prin dosarele care trebuie să avanseze, prin activele care se vor recupera sau cel puțin o parte din ele, care se vor recupera și slavă Domnului că sectorul bancar nu mai este atât de vulnerabil și că statul nu mai are parte în sectorul bancar, deoarece când sunt privații, când e domeniul privat, când e business privat, atunci lucrurile nu se întâmplă așa cum s-au întâmplat până în anul 2014. Și eu mă bucur că eforturile care au fost depuse pe parcursul anilor 2015-2016, inclusiv sub supravegherea prin programele și prin memorandumul care a fost semnat cu Fondul Monetar Internațional, condiționat clar în privința curățării sistemului bancar și revigorarea lui, la ora actuală sistemul bancar este unul din cele mai bune din regiune, luând în considerare băncile care sunt prezente, luând în considerare capitalurile pe care le au, luând în considerare multe alte chestii și la ora actuală nu cred că în Republica Moldova există vreun risc care ar veni din sectorul bancar. Ceea ce este o reușită.”

Există prezumția nevinovăției până la proba contrarie legată de o decizie a unei instanțe de judecată...

Europa Liberă: O să-l citez pe președintele Igor Dodon, care a declarat că Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc vor sta la pușcărie acolo unde se află acum sau revenind acasă prin extrădare.

Andrian Candu: „Și cine este Igor Dodon? Este președintele țării, nu este justițiar și nu este procuror. Da, ca declarație politică este clară, încearcă să arate cât de bun el este în fața cetățenilor, dar nu se construiește un stat de drept din astfel de declarații ale unui președinte, care mai ales folosește unele instrumente politice, cum e și acel Consiliu de Securitate și iese în fața cetățenilor și arată cu degetul într-o parte și în alta. Dacă există vinovăție, ea trebuie dovedită în instanța de judecată și condamnată și atunci deja poți să ieși în fața țării și să spui: vedeți, cei care s-au făcut vinovați de..., acum își ispășesc pedeapsa. Dar să ieși tu președinte, să ieși tu președinte de parlament, să ieși tu deputat, să ieși tu ministru, să ieși tu prim-ministru și să spui că acesta e hoțul, acesta nu e hoțul... Dar cine ești tu ca să zici cine e hoț, dacă pentru asta trebuie să fie, în primul rând, o decizie a instanței de judecată?”

Europa Liberă: Pe Veaceslav Platon l-ați cunoscut?

Andrian Candu: „Doar o singură dată m-am intersectat cu el la o zi de naștere, doar așa, la bună ziua, salut! – Salut! Și atâta tot.”

Europa Liberă: Cum se putea ca o singură persoană să facă atâtea scheme și, mai ales, să-i reușească prin atâtea scheme să-și atingă scopul?

Andrian Candu: „Are probabil...”

Europa Liberă: Atunci justiția ce făcea în Moldova?

Andrian Candu: „Are un element de genialitate, probabil.”

Europa Liberă: Așa se consideră cei care fac scheme?

Andrian Candu: „Știți, eu îmi aduc aminte vestita carte „12 scaune” cu Ostap Bender. Trebuia să fii un fel de Ostap Bender ca să poți anumite invenții să le faci. Are probabil o anumită pregătire foarte bună, a lucrat probabil cu anumiți specialiști, l-au învățat probabil ceva, ca să poată să le facă. Îmi aduc aminte, că tot s-au făcut în ultimul timp declarații în privința acestui personaj, aduceți-vă aminte anul 2014, există condamnare a două sau trei persoane care au mituit deputați. Suma, dacă nu greșesc, se vorbea de 800.000 de euro, pentru a corupe deputați să nu voteze Acordul de Asociere.”

Europa Liberă: Da, îmi amintesc.

Andrian Candu: „Și există depoziție în instanțele de judecată a unuia din ei, care au fost condamnați, că banii proveneau de la Veaceslav Platon. Ce interes avea Veaceslav Platon să corupă deputații ca să nu fie ratificat Acordul de Asociere, trebuie să-i punem întrebare noi toți – ce interes a avut? Dar este un dosar penal care a fost dus până la capăt și acei făptași sunt condamnați pentru banii interceptați, mită, corupere a deputaților interceptată. Adică bani care au venit în bugetul statului, de altfel, dacă eu îmi aduc aminte foarte bine comunicatele din acea vreme...”

Europa Liberă: Ne mai amintim că s-a vorbit foarte mult că, atunci când era deputat în Parlamentul Republicii Moldova, el a acces pe lista AMN-ului, se zvonea că el ar fi cumpărat inclusiv funcția de procuror general cu o sumă foarte mare.

Andrian Candu: „Eu nu am dovezile respective, nu l-am cunoscut nici când era în parlament, fiindcă eu am venit mult după. Există instanțele de judecată, există condamnarea...”

Europa Liberă: Dvs. credeți în finalitatea dosarului furtul miliardului?

Andrian Candu: „Da, eu cred, dar cred, în același timp, că dosaru-i foarte complex și eu sper foarte mult că nu vor trece 20 de ani în cazul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar banii ăștia din offshore pot fi aduși în Republica Moldova?

Andrian Candu: „Banii din offshore nu sunt bani care pur și simplu stau în offshore, cu siguranță au un beneficiar, cu siguranță pot fi materializați sau sunt monetizați în anumite valori – poate case, poate mașini, poate chiar conturi bancare. Și în lume la nivel global sunt tot mai stricte regulile din punctul de vedere al controlului financiar și al fluxurilor financiare și spălarea banilor, și offshore-uri, de aceea nu mai e atât de ușor să ascunzi ceva, să pui deoparte și să te trezești peste 10 ani și să mergi să-i iei de acolo. Nu mai există așa ceva. Deci, toate statele...”

Europa Liberă: Adică, urmele s-au șters și au devenit din bani murdari bani curați?

Andrian Candu: „Nu, nu, nu. Urmele sunt, statele sunt mult mai implicate în a ajuta astfel de investigații și eu sunt sigur că la un moment dat vor reuși autoritățile noastre, ale Republicii Moldova, să ducă până la capăt investigația și să recupereze o parte din fraudă.”

Europa Liberă: Și credeți că ar putea să fie extrădat și dl Șor, și dl Plahotniuc și să fie aduși acasă?

Andrian Candu: „Dar trebuie demonstrată vina prin anchetă, nu prin declarații că trebuie aduși acasă sau nu aduși acasă. Poate ei vor veni acasă și singuri, fără să fie aduși.”

Europa Liberă: Atunci când a început să se zdruncine majoritatea parlamentară, se credea că se ajunge până la destituirea guvernului și învestirea unui nou executiv, între timp, opoziția a pierdut din elan. Nu mai există șanse ca acest scenariu să se întâmple?

Poate ei vor veni acasă și singuri, fără să fie aduși...

Andrian Candu: „Acest guvern, condus de prim-ministrul Chicu, merită să fie trimis în demisie pentru greșelile, neprofesionalismul și aroganța cu care administrează această țară. Nu e un secret pentru nimeni că cetățenii trăiesc mai rău, că criza pandemică a fost administrată prost, că toate statele ies din stări de urgență și tinde numărul de infecții la zero, iar în cazul nostru crește. Adică ceva a fost putred și noi acest ceva putred l-am criticat și am vorbit de el de la începutul lunii martie și în fiecare săptămână am venit cu propuneri, și în fiecare săptămână am venit cu critici. Deci, acest guvern merită să plece în demisie, în istorie, dar pentru ca guvernul să plece în demisie trebuie să ai voturile necesare, deci trebuie să ai o anumită matematică. La ora actuală, partidele prezente în parlament în opoziție , toate, au 47 de voturi, iar pentru a demite un guvern ai nevoie de 51 de voturi, pentru a învesti un alt guvern ai nevoie de alte 51 de voturi. Și chiar să admitem că se vor regăsi cele 51 de voturi, poate chiar printr-un vot secret, fiindcă nemulțumirea este foarte mare față de acest guvern și să admitem că acest guvern este demis, ce se întâmplă mai departe? Fiindcă una e să demiți guvernul și pentru asta multă minte nu-ți trebuie...”

Europa Liberă: Deci se intră într-o criză politică de proporții...

Andrian Candu: „Și asta voiam să zic. Pentru a face primul pas, trebuie să știm cum facem cel de-al doilea pas și când facem al doilea pas, și anume formarea și învestirea guvernului, fiindcă pe lângă criză pandemică, adică sanitară, pe lângă criză economică, pe lângă criza socială încă și o criză politică? Trebuie să fii iresponsabil ca să dorești țării așa ceva.”

Europa Liberă: Atunci, fruntașii socialiști și democrați au dreptate când spun că nu există șansă ca acest guvern să fie dat jos?

Andrian Candu: „Nu, la ora actuală sunt discuții în cadrul opoziției parlamentare, ele nu sunt negocieri.”

Europa Liberă: Opoziția este neomogenă.

Andrian Candu: „Este neomogenă și acestea nu sunt negocieri, sunt discuții generale în privința numărului de voturi, în privința, în eventualitatea în care ar fi voturi, de exemplu, ce guvern ar fi bine să fie, care este programul de guvernare, care sunt prioritățile pe care ar trebui să pună accentul viitorul guvern.”

Europa Liberă: Dar Dvs. deja v-ați grăbit și ați spus că, dacă va fi propusă candidatura dlui Andrei Năstase, liderul PPDA, sunteți gata să o sprijiniți?

Andrian Candu: „Am spus că noi, cei din „Pro-Moldova”, nu avem condiționalități, vom fi flexibili și dacă, ca o chestiune de principiu, este să votezi o persoană pentru ca să depășești o anumită criză, noi nu avem probleme pe cine să votăm, inclusiv pe Andrei Năstase, adică vom fi flexibili, fără să punem condiții și termeni, și tot felul de chestii ca să îngreunăm însuși procesul, fiindcă înțelegem cât de important este să avem un alt guvern care să guverneze bine țara. Preferabil, sigur că este să ai o figură neafiliată politic, preferabil este să ai o echipă de foarte buni profesioniști și mai puțini implicați politic, dar...”

Europa Liberă: Ceva mai devreme s-a vehiculat că grupul „Pro-Moldova” al lui Andrian Candu l-ar fi convertit pe fostul ministru al economiei Vadim Brînzan și l-ar promova pentru funcția de premier?

Andrian Candu: „Nu, noi nu promovăm pe absolut nimeni, n-am convertit pe absolut nimeni. Cu dl Brînzan eu personal am discutat o singură dată, când era interesat să devină candidat la funcția de guvernator al Băncii Naționale pe când eram președinte al parlamentului și de aceea nici nu-l cunosc, nici datele de contact nu le am și nu este parte din echipa „Pro-Moldova”.”

Noi, cei din „Pro-Moldova”, nu avem condiționalități, vom fi flexibili...

Europa Liberă: Ca să tragem linie, deci, pe moment nu există suficiente voturi ca să fie demis guvernul Chicu?

Andrian Candu: „Dar totu-i relativ și dacă luna trecută vorbeam de lipsa a 10 voturi, acum vorbim de lipsa a 5 voturi, deci, totu-i relativ, deoarece nemulțumirea e foarte mare.”

Europa Liberă: Liderul democraților, Pavel Filip, a spus că ei de acum se țin grămăjoară...

Andrian Candu: „El spunea și două luni în urmă că se țin grămăjoară și o lună în urmă spunea că se țin grămăjoară și nu ține de Pavel Filip echipa PD în sensul cât de grămăjoară ea este.”

Europa Liberă: Și Dumitru Diacov a spus ieri aici, la Europa Liberă.

Andrian Candu: „Și aici în studio am discutat că nemulțumire există și în cadrul Partidului Democrat, și în cadrul Partidului Socialiștilor. Sunt foarte mulți nemulțumiți chiar cu adevărat și veritabil pentru situația din țară și că acest guvern nu-și merită locul și rolul și de aceea sunt mulți care dacă ar suna clopoțelul și ar fi votul secret în parlament privind demisia guvernului Chicu, probabil chiar vreo 60 de voturi se vor regăsi, că nici nu știi cum votează și socialiștii, și democrații.”

Europa Liberă: Atunci, lăsați să se înțeleagă că-i ține grămăjoară pe socialiști și democrați președintele Igor Dodon, liderul informal al socialiștilor?

Andrian Candu: „Inclusiv. Haideți să zicem că sunt mai multe strategii, cred eu. Prima strategie e să faci cât mai puține ședințe plenare, că dacă nu ai ședințe plenare, nu apare nici o moțiune de cenzură. Dacă nu apare nici o moțiune de cenzură, n-ai instrument legal să demiți un guvern, că doar nu te duci să-i dai cu sapa în cap, Doamne ferește. Deci, trebuie să ai ședință plenară ca să poți să vii să depui moțiunea aia măcar procedural, după care moțiunea aia trebuie să fie discutată când să existe un cvorum, că poți să organizezi să nu fie cvorum și am văzut că majoritatea actuală, formată din socialiști și din democrați, poate să organizeze să nu fie cvorum. Dar cert este că în politica moldovenească și în viață e relativ totul și în momentul în care crește presiunea se vor găsi și instrumente ca să poți să demiți un guvern, chiar dacă președintele Dodon depune eforturi să nu se întâmple acest lucru. De exemplu, le transmite mesaje colegilor din fracțiunea Partidului Socialiștilor: aveți grijă, sunteți fiecare urmărit, căutat și eu am să vă chem săptămâna viitoare la poligraf să vă punem întrebări să vedem cât de loiali sunteți partidului...”

Europa Liberă: Ei, asta exagerați Dvs.

Andrian Candu: „Fiindcă noi venim cu presupuneri. Deci, poți să găsești instrumente și instrumente.”

Europa Liberă: Știți cum mai zic unii socialiști? Păi, toate ideile acestea le preluăm de pe timpul guvernării democrate, pentru că la ei au funcționat asemenea scenarii.

Andrian Candu: „Da, doar că o fac stângaci cumva, fiindcă dacă am fi fost noi la guvernare și venea Pavel Filip cu o asumare de răspundere, prima ședință o organizam ca Pavel Filip să poată să citească proiectele de legi, acea asumare de răspundere să aibă efect. Dacă am fi fost noi să negociem un acord de finanțare, l-am fi negociat să respectăm procedurile și legea și am primit confirmare din partea Guvernului Federației Ruse că negocierile au început în noiembrie, când pe 13 martie Guvernul Republicii Moldova, la diferență de cinci luni, declară că începem negocierile.”

Europa Liberă: Dar am citit câteva titluri în presă că deputații din grupul dlui Candu, cei care au mers și au atenționat Curtea Constituțională referitor la acea linie de creditare din partea Federației Ruse pentru Republica Moldova, tot ei acum tirajează că Republica Moldova are nevoie de acești bani.

Sunt mulți care dacă ar suna clopoțelul și ar fi votul secret în parlament privind demisia guvernului Chicu, probabil chiar vreo 60 de voturi se vor regăsi...

Andrian Candu: „Dna Valentina, noi întotdeauna am spus că Republica Moldova are nevoie de bani și că sunt partenerii noștri și prietenii noștri care mereu sunt gata să ne ofere ajutor și susținere, mai ales în această perioadă de criză, fiindcă suntem într-o perioadă de criză și greutatea crizei economice urmează încă, cu regret. Și Guvernul Republicii Moldova nu face nici măcar cât o iotă să ajute economia, în general.”

Europa Liberă: De ce ziceți că nu face nimic? Dacă îl ascultăm pe premierul Chicu, dacă îl ascultăm pe ministrul finanțelor Pușcuță, spun că au un set de măsuri care ar veni în ajutorarea celor care au înregistrat pierderi pentru business, pentru...

Andrian Candu: „Și care-s acestea? Fiindcă 70 de mii de oameni care sunt în industria HoReCa stau astăzi acasă, mulți dintre ei nici nu mai au de lucru. Să revenim la acordul cu Federația Rusă. Noi întotdeauna am spus că banii, într-un fel, nu miroase din punct de vedere de unde vin, am spus permanent că este mult mai ușor, uitați-vă este partenerul Uniunea Europeană, care trebuie să votăm o lege-două și să primim bani din partea Uniunii Europene într-o săptămână sau două necondiționați de altceva și care au și parte de grant, adică au partea de cadou, decât să mergi să iei din partea Federației Ruse cu condiții și termene abuzive, care presupun scheme în spate. Asta am spus-o permanent. Dacă voi sunteți buni și sunteți voi cei de la guvernare, mergeți și negociați cu Federația Rusă un acord clasic de finanțare și de împrumut, fără scheme, fără abuzuri, faceți-o legal și noi în parlament vom ratifica acest acord.”

Europa Liberă: Credeți că e cu putință să ajungă acești bani din Federația Rusă, dacă se renegociază?

Andrian Candu: „Eu am dubii că, chiar dacă Guvernul Republicii Moldova ar avea intenție bună de această dată să respecte legea și să respecte și buna intenție de a cheltui banii pentru cetățeni și nu pentru schemele pe care le aveau, acum nici nu știu în cazul Federației Ruse cât de deschiși sunt ei, fiindcă nu i-am mai auzit să fie foarte deschiși, să vină cu deschidere de a acorda acest credit. Și plus la asta, totuși noi înțelegem că Federația Rusă voia să acorde acești bani. Și acești bani, acest împrumut era un fel de împrumut electoral, avea tentă electorală.”

Europa Liberă: Până la urmă, se rămâne la această idee că banii ar fi fost oferiți în sprijinul campaniei electorale a lui Igor Dodon?

Andrian Candu: „Banii veneau pe anumite proiecte care trebuiau să fie cu participarea companiilor din Federația Rusă sau companiilor moldovenești, pe anumite proiecte unde să vină președintele Igor Dodon să taie panglica și să spună: ia uitați-vă, eu ca președinte ce v-am făcut, am adus bani din Rusia, am făcut drum, am tăiat panglica, poftiți! Și, mai ales, luând în considerare că banii urmau să vină inclusiv în toamnă, în perioada electorală.”

Europa Liberă: A doua tranșă?

Andrian Candu: „A doua tranșă... ilegală și abuzivă.”

Europa Liberă: Dacă nu sunteți sigur că vor veni banii din Federația Rusă, cei din Uniunea Europeană vor ajunge în vistieria statului?

Andrian Candu: „Dacă Parlamentul Republicii Moldova, și aici vorbim despre majoritate, nu vorbim despre opoziție, care este gata și mâine să vină în plen și să voteze legea cu privire la organizațiile neguvernamentale și orice altceva care mai este necesar pentru ca să fie îndeplinite acele condiții care nu sunt impuse de Uniunea Europeană, ci sunt agreate cu Uniunea Europeană de precedenta guvernare. În termen probabil de 10 zile, două săptămâni după asta Uniunea Europeană va pune la dispoziție sumele necesare.”

Europa Liberă: Fruntașii democrați spun că ei vor vota această lege, opoziția spune că va vota. Atunci se vor aduna suficiente voturi ca această lege să fie votată?

Andrian Candu: „Atunci îi așteptăm pe colegii democrați vineri să vină în plenul parlamentului, la ora 10.00, ne convocăm frumos, votăm această lege, ca să dăm posibilitate președintelui Dodon înainte de a pleca la Moscova să semneze legea, pentru că trebuie promulgată, trebuie intrată în vigoare.”

Europa Liberă: Dar știți ce a zis Igor Dodon?

Andrian Candu: „Da?”

Europa Liberă: Că dacă rămâne intactă așa cum se propune, atunci el ar putea să nu promulge legea.

Andrian Candu: „Atunci, d-lui trebuie s-o trimită înapoi în parlament, fiindcă așa spune Constituția, noi o votăm repetat și el este obligat, potrivit Constituției, s-o semneze, vrea sau nu vrea.”

Europa Liberă: Ce scop întrezăriți Dvs. prin plecarea dlui Dodon la Moscova?

Andrian Candu: „Pierdere de bani și de timp, campanie electorală.”

Europa Liberă: Poate are nevoie de un dialog cu Vladimir Putin?

Andrian Candu: „Poate da. Și acesta-i un context bun să te intersectezi cumva, poate, eventual, îl mai roagă încă o dată în privința banilor ca să dea indicații Guvernului Federației Ruse să depună eforturi pentru a da bani electorali de care are nevoie președintele Dodon. Probabil.”

Europa Liberă: Moldova este izolată pe plan extern?

Îi așteptăm pe colegii democrați vineri să vină în plenul parlamentului...

Andrian Candu: „Da, este! Atunci când președintele țării, atunci când prim-ministrul țării nu au comunicare nici măcar normală cu țările vecine, cu Kievul și cu Bucureștiul, atunci Uniunea Europeană nu prea te primește, prim-ministrul Chicu face declarații împotriva României și împotriva europarlamentarilor care reprezintă Parlamentul Uniunii Europene, adică împotriva Uniunii Europene. După aia găsește scuze stupide și spune că a fost interpretat greșit, deși toată țara a văzut foarte bine textul. Ce altceva?”

Europa Liberă: Dl Candu, dar și dl Chicu a fost parte a echipei guvernamentale PD.

Andrian Candu: „Și a devenit o mare dezamăgire, dna Valentina. Pentru mine personal e o mare dezamăgire, deoarece credeam că dl Chicu, cel puțin din punct de vedere profesionist și din punctul de vedere al unei verticalități umane și de comportament uman e altul, dar probabil acest fotoliu de prim-ministru are ceva aici, îi împunge ceva și-i schimbă, și-i transformă ca în opera lui Kafka, un fel de metamorfoză, așa se transformă acești prim-miniștri care au fost oameni cândva și după aia, în trei luni, devin neoameni.”

Europa Liberă: Depinde dl Chicu în totalitate de dl Dodon?

Andrian Candu: „Absolut! Îl servește doar pe el. Acest guvern, în general, consider că îl servește pe președintele Dodon pentru câștigul celui de-al doilea mandat.”

Europa Liberă: Dar unii vorbeau că ar putea și dl Chicu să aibă ambiții de politician...

Andrian Candu: „Dar l-ați văzut cu ambiții, care să-și declare ambițiile politice? Am impresia că deja flegmatismul, aroganța depășesc mult și eventualele ambiții politice.”

Europa Liberă: Până la urmă, dacă Igor Dodon decide să participe la scrutinul prezidențial, are șanse să câștige un al doilea mandat?

Andrian Candu: „Totul depinde de opoziție, totul depinde de partidele de centru-dreapta, dreapta, totul depinde de...”

Europa Liberă: Și în 2016 tot de factorii ăștia a depins, și atunci PD-ul a susținut, tacit, candidatura dlui Dodon?

Andrian Candu: „Atunci, PD-ul era o putere, era un jucător important pe eșichierul politic.”

Europa Liberă: Dar de ce v-a fost convenabil să fie Igor Dodon președinte?

Andrian Candu: „Mie personal nu mi-a fost convenabil.”

Europa Liberă: Nu, PD-ului?

Andrian Candu: „PD-ului, probabil, teama, teama-i prea mult spus; probabil o anumită incompatibilitate, să zicem, care e o chestie relativă, acum ne dăm seama că și Igor Dodon e foarte incompatibil cu multe chestii. Teama și pericolul pe care eventual l-ar fi generat Maia Sandu împotriva PD-ului și a echipei PD-ului.”

Europa Liberă: Înseamnă că era un jucător de temut?

Andrian Candu: „Da! Și este la ora actuală un jucător de temut pentru mulți alții. Și frica de confruntare sinceră și cinstită, și tot felul de șmecherii de astea numai ca să învingi adversarul nu le stă bine bărbaților, în cazul de față, politicii moldovenești.”

Europa Liberă: Dar dacă în 2020 se ajunge ca Maia Sandu și Igor Dodon să rămână în turul doi, ați vota cu cine?

Andrian Candu: „Cum am votat și în anul 2016, cu Maia Sandu.”

Europa Liberă: Maia Sandu e bună pentru funcția de premier, pentru funcția de șef de stat? Cum vi se pare Dvs.?

Acum ne dăm seama că și Igor Dodon e foarte incompatibil cu multe chestii...

Andrian Candu: „Ca funcție de premier nu a reușit, poate și lipsă de experiență, poate și lipsa unei echipe bine stabilite, cu anumite viziuni, poate contextul politic și jocurile prea inclusiv urâte din partea partenerului, socialiștii și Dodon în cazul de față au dus la aceea că nu erau cea mai bună perioadă de guvernare a guvernului Maia Sandu. Echipa dumneaei și dumneaei au învățat ceva din acea experiență și cred că este mai bine pregătită pentru orice provocare. Dacă e din punctul de vedere al competențelor și din punctul de vedere al rolului în Constituție și în ierarhia țării, probabil ea este mult mai compatibilă și mult mai bine i-ar sta ca președinte de țară decât de prim-ministru. Și, dacă reușește în funcția de președinte de țară, va ști să completeze eventual unele neajunsuri, inclusiv ale viitorului prim-ministru.”

Europa Liberă: Alegeri parlamentare anticipate mai pot fi declanșante? În ce condiții? Dacă ne referim la prevederile constituționale, atunci ne este foarte clar în ce condiții pot fi ele declanșate.

Andrian Candu: „Eu cred că cel mai devreme alegerile parlamentare pot fi organizate și desfășurate în luna februarie-martie a anului viitor, deoarece astăzi ele nu mai pot fi declanșate, fiindcă suntem deja în ultimele șase luni de mandat al președintelui țării și nu poți să dizolvi parlamentul, iar dizolvarea parlamentului presupune alegeri parlamentare. Chiar, sincer, eu cred că efortul financiar și prea mare povară e să pui pe umerii societății alegeri și alegeri din an în an, inclusiv parlamentare, mai ales că provocarea cea mare politică sunt prezidențialele din noiembrie. Și atunci, o logică a lucrurilor, dar și prevederile constituționale ar spune că alegerile parlamentare, dacă e să fie desfășurate, dar eu cred că acest parlament trebuie resetat la un moment dat și probabil ar fi bine să se treacă printr-un exercițiu al alegerilor parlamentare și să fie organizate în primăvara anului viitor.”

Europa Liberă: Cum vi se pare felul cum încearcă Ilan Șor din depărtare să gestioneze treburile din Republica Moldova?

Andrian Candu: „E prea mult spus „treburile din Republica Moldova”. D-lui are o echipă parlamentară, el e încă deputat, pare-mi-se că nu și-a depus mandatul, e lider de partid, e fost primar, are și o condamnare încă în proces de examinare în instanțele de judecată...”

Europa Liberă: L-a ajutat PD-ul totuși cu această cauză, cu dosarul, ca să întindă din timp, ca să mai facă anumite mișmașuri?

Acest parlament trebuie resetat la un moment, probabil ar fi bine să fie organizate alegeri parlamentare în primăvara anului viitor...

Andrian Candu: „E o chestiune asupra căreia pot să-mi exprim părerea, dar n-am probe, dovezi și ar fi o speculație. Ar fi o opinie că da, poate pe alocuri undeva PD-ul a tolerat, haideți să zicem, dacă nu influențat, dar tolerat poate unele poate amânări. Pe de altă parte, îmi aduc aminte de unele voci care spuneau că a existat o colaborare și un fel de aranjamente între procurori și dl Șor, fiindcă există și procedurile penale, care spun că, dacă ajuți, într-un fel, suntem și noi mai toleranți în privința pedepsei, adică sunt chestiuni chiar juridice legale și că a colaborat cu ancheta, și că a pus pe masa procurorilor mai multă informație și mai multe date în acea perioadă de timp. Eu care nu am văzut niciodată...”

Europa Liberă: Dar lucrul acesta încearcă să-l facă acum și Platon – să pună pe masa justițiarilor mai multă informație.

Andrian Candu: „Bravo, bine că o face. Dacă asta o să ajute la tot ceea ce înseamnă anchetă și accelerarea investigațiilor, mai ales, pe frauda bancară, bravo. Doar că asta-i una să ajute el, fiind condamnat, considerat vinovat și, da, eu sunt vinovat, dar vreau să vă ajut și alta e când cumva se încearcă să se creeze percepția în societate prin unele declarații și prin unele ieșiri, și prin unele analize subtile că persoana, de fapt, este nevinovată, când foarte mulți în domeniu știu că-s multe dosare, că e multă implicare, că acea spălătorie de bani nu putea să nu fie făcută inclusiv cu implicarea lui și a băncilor pe care avea implicare. Și nu o spun numai moldovenii, dar o spun și multe alte state și servicii, și guverne. Adică e cumva rupt din context să spui că, gata, e imaculat și e atât de belîi (alb) și pușistîi (pufos), dar, în același timp... E altceva să spui că da, e vinovat, dar, uitați-vă că ajută, încearcă, haideți să ne gândim cum procedural și juridic, din punct de vedere strict legal, să putem să-i aducem un fel de beneficiu, nu știu, prin a-i mai tăia din pedeapsă sau a tăia din executare. Avocații și procurorii cu siguranță știu mai multe, decât știu eu cum se fac aceste lucruri.”

Europa Liberă: Scenariile politice care se pun în aplicare în Republica Moldova, cele care vin partea Dvs., de exemplu, sunt coordonate cu Vladimir Plahotniuc?

Andrian Candu: „Nu! Niciodată! Am pornit acest proiect „Pro-Moldova” ca un mesaj de nemulțumire și un act de nemulțumire de ceea ce se întâmplă în Partidul Democrat...”

Europa Liberă: Foști colegi de-ai dvs. din PD vă reproșează că cei care vin în grupul „Pro-Moldova” sunt cumpărați și sumele sunt foarte mari.

Andrian Candu: „E doar o scuză pentru eșecurile și greșelile pe care le-au făcut în a administra echipa. Atâta timp cât acestea sunt doar vorbe și speculații, să vină cu dovezi, să vină cu fapte, că eu am auzit atât de multe sume, că soția uneori chiar mă întreabă, zice: dacă tu ai furat miliardul, dacă așa sume de bani se vehiculează în jurul tău, unde-s banii? Haideți așa, cetățeanul este alegător, el o să-mi dea mie nota și echipei din care acum am onoarea să fac parte și s-o conduc, „Pro-Moldova”, la viitoarele alegeri parlamentare sau la un exercițiu democratic.”

Europa Liberă: Dl Candu, dar știți prea bine că și cetățeanul deseori este manipulat, deseori îi este cumpărat votul, deseori este turmentat, pur și simplu.

Andrian Candu: „Păi haideți să facem în așa fel legislația și să o implementăm în așa fel, încât să nu existe posibilitate să fie manipulat, să fie corupt, să fie turmentat de știri false și manipulatorii. Poate acolo trebuie să țintim eforturile noastre și nu în lupta cu traseismul în sensul clasic, dar să facem în așa fel încât cetățeanul să poată să vină cu nota lui, fără să fie manipulat și să vină să spună: Candu a făcut bine că a plecat din PD, eu vreau să-l evaluez și să-i dau o notă la următoarele alegeri, considerând că a făcut bine sau a făcut rău, dar nu să-l ascult pe Dodon, care are 10 televiziuni, care spune că Andrian Candu nu face altceva decât, iaca, așa și așa...

Europa Liberă: Dar cele 10 televiziuni cândva le-a avut și PD-ul, nu?

Andrian Candu: „Da, a avut și PD-ul și nu i-au ajutat la un moment dat cele 10 televiziuni. Da, până la urmă a pierdut guvernarea și astăzi are sub trei la sută popularitate, adică lucrurile se transformă și trebuie să facem în așa fel încât sistemic să schimbăm lucrurile, sistemic să schimbăm ca societatea civilă să fie puternică prin a vota o lege cu ONG-urile, unde societatea civilă să aibă dreptul pe lângă finanțare internă să aibă și finanțare externă, fiindcă o societate civilă puternică creează un echilibru de control pe tot ceea ce înseamnă președinție, guvern, parlament ș.a.m.d. Deci, trebuie sistemic să abordăm subiectul. Dacă vrem justiție, n-o facem la televiziune, dar o facem în instanțele de judecată; dacă vrem partid puternic, politic curat, umblăm la tot ceea ce înseamnă legislație, inclusiv de finanțare...”

Europa Liberă: Iarăși v-ar reproșa unii și ar spune că atunci când au fost democrații și Andrian Candu la putere au reușit să pună justiția în buzunarul lor.

Probabil acum tot se află în captivitate, fiindcă n-am văzut instituțiile mai puternice, n-am văzut instituțiile mai independente...

Andrian Candu: „Dar oare democrații în trei ani de zile au pus justiția în buzunarul lor? Sau justiția este cum este ea astăzi datorită parcursului de 30 de ani de zile în care și noi, societatea, am avut rolul nefast și negativ în tot ceea ce se întâmplă astăzi în justiție. Adică haideți să vedem...”

Europa Liberă: Pe timpul guvernării Dvs. a fost reformată justiția?

Andrian Candu: „Unele elemente, da.”

Europa Liberă: Și astăzi se reformează justiția?

Andrian Candu: „Cu regret, deja nu. N-am văzut nici legi, nici intenții; am văzut chiar invers, am văzut CSM-ul să voteze membrii CSM-ului cu încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneția; am văzut că s-a încercat să se umble la legislația cu privire la Procuratura Generală, inclusiv împotriva legalității constatate de Curtea Constituțională ulterior. Adică, ultimii doi ani de zile numai reformă a justiției n-am văzut.”

Europa Liberă: Ca să trag linia, cineva ar spune că Andrian Candu este convingător, că vorbește foarte bine, dar ce a lăsat în urmă guvernarea democrată - sărăcie, corupție?

Andrian Candu: „Dna Valentina, guvernarea PD a avut și greșeli, a avut și reușite pe unele domenii. Andrian Candu poate să învețe și din greșeli și numai așa, prin greșelile făcute, reușim să învățăm lucrurile și mâine să le facem mai bine.”

Europa Liberă: Statul din captivitate, lăsat de guvernarea PD, acum unde se află?

Andrian Candu: „Întrebați-i pe cei care au dat calificări, dar cred că, dacă e să ne referim la captivitate ca și terminologie folosită de clasa politică anul trecut, probabil acum tot se află în captivitate, fiindcă n-am văzut instituțiile mai puternice, n-am văzut instituțiile mai independente, n-am văzut și astăzi aici, în studio, mă întrebați despre justiție acaparată și nu independentă, deci, ce schimbări s-au făcut din iunie până în iunie?”

Europa Liberă: Scuza lor e că moștenirea e grea și nu-i ușor de demontat un sistem.

Andrian Candu: „Serios? Dar oare intenții au avut? Dar au știut? Dar poate nu era capturată în sensul în care și-au închipuit unii să fie capturată?”

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG