Linkuri accesibilitate

Vlad Lupan: „Plahotniuc vrea să se asigure că orice guvern din Republica Moldova nu-l va incrimina și nu-l va pune după gratii”


Vlad Lupan, expert în politică, fost ambasador al R. Moldova la ONU

O posibilă coaliţie dintre PSRM şi PAS, o recoalizarea cu Dodon ar fi o greşeala mult mai mare decât cea din iunie 2019.

PSRM care are 37 de deputați şi PAS cu 15 deputați ar putea vota împreuna pentru organizarea alegerilor anticipate şi doar atât, considera fostul ambasador al R. Moldova la ONU, Vlad Lupan, care a menţionat că o alianţa PSRM-ACUM ar fi un dezastru pentru PAS şi PPDA.

Link direct

Europa Liberă: Discutăm despre incertitudinile de pe scena politică de la Chișinău. Ce scenarii pot fi puse în aplicare, ținând cont că este și un an electoral?

Vlad Lupan: „În primul rând, am în vedere posibila destrămare a unei coaliții dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Este un scenariu posibil, alt scenariu ar fi votarea partidelor PAS, PPDA și a grupului „Pro-Moldova”, dacă acestea au numărul necesar împotriva Guvernului Chicu, și al treilea scenariu îl reprezintă alegerile prezidențiale, care e mai mult sau mai puțin bătut în cuie.”

Europa Liberă: Ar avea dreptate cei care spun că Plahotniuc s-ar afla în spatele tuturor ieșirilor din Partidul Democrat și scopul lui este ca, împreună cu PPDA și PAS, să dea jos Guvernul Chicu și să numească un guvern comod celui care a fost liderul PD?

Vlad Lupan: „Cu siguranță, video-ul este dat în public de către dl Plahotniuc.”

Europa Liberă: Deși procuratura a spus că nu sunt suficiente dovezi...

Vlad Lupan: „Din punct de vedere legal și formal, video nu este admisibil în judecată, așa că trebuie martori, iar martor este dl Plahotniuc și plus încă o persoană-două care erau acolo. Deci, fără martori, video-ul poate servi doar în calitate de ajutor într-o eventuală judecată. Dacă dl Plahotniuc scoate video-ul acesta și-l prezintă acum, el are motivele sale, pentru că vrea să-și demonstreze utilitatea în Statele Unite ale Americii unde se află acum.”

Europa Liberă: Și acest film l-ar avantaja pe Vladimir Plahotniuc să-și prelungească șederea în SUA?

Vlad Lupan: „Cred că el ar încerca soluțiile ca cel puțin un element în adresarea către autoritățile Statelor Unite, prin care să argumenteze că el este util Statelor Unite, pe de o parte și, pe de altă parte, să demonstreze că situația politică din Republica Moldova este de așa natură încât el nu poate să fie extrădat acolo în cazul în care ar exista un dosar cât de cât pus la cale de către autoritățile Republicii Moldova. Deci, aici sunt mai multe lucruri și noi din cauza asta ne rupem de la subiect. Plahotniuc are interesele sale, el vrea să se asigure că orice guvern din Republica Moldova nu-l va incrimina și nu-l va pune după gratii, așa cum l-a pus el pe Filat. Bine, motivat l-a pus, dar trebuiau să se așeze împreună. Acum, acesta-i interesul lui Plahotniuc; interesul lui Dodon este să-și mențină puterea, iar interesul opoziției PAS și PPDA este să-l scoată pe Dodon din funcție și să acceadă la putere, ceea ce este posibil doar printr-o coaliție. Să nu uităm, în Republica Moldova au existat, dar foarte puține cazuri, guverne de un singur partid, în permanență a fost nevoie de coaliții și opoziția este gata, vorba aia, să se alieze și cu „dracul”, numai să-l dea jos pe unul și mai rău.”

Europa Liberă: Iar pe de altă parte, interesul președintelui Dodon se pare că ar fi totuși să se ajungă și la declanșarea anticipatelor, iar Vladimir Plahotniuc nici în ruptul capului nu și-ar dori un scrutin parlamentar anticipat și chiar se pare că se va opune anticipatelor, pentru că PD și „Pro-Moldova” de la 30 de mandate ar putea să ajungă la câte, eventual, dacă se ajunge la anticipate? Or, asta înseamnă că nu se va mai putea influența parlamentul, agenda politică a guvernării?

Vlad Lupan: „Fără îndoială că Plahotniuc joacă doar cu anticipatele, pentru că într-adevăr nu este direct interesat să-și piardă locurile de influență din parlament, pe de o parte, dar, pe de altă parte, interesul lui Dodon în anticipate, nu sunt absolut sigur că ar avea interesul foarte mare în anticipate Dodon acum. Putem observa anumite tendințe în ce privește evoluțiile politice din Republica Moldova și sondajele ar putea să nu-i dea numaidecât 100% de câștig lui Dodon. Dar există și prevederi legale din cauza cărora s-a adresat la Curtea Constituțională și asta-i prevederea în conformitate cu care alegerile parlamentare nu pot fi organizate cu șase luni înainte de cele prezidențiale, iar Curtea Constituțională, să-mi fie iertată presupunerea, nu este tocmai de partea lui Dodon, ci mai curând e de partea lui Plahotniuc, așa că să vedem ce se va întâmpla. În opinia mea, probabil se va întâmpla că prezidențiale vor rămâne atunci când sunt programate și, dacă se va ajunge la alegeri anticipate, ele ar putea avea loc după cele prezidențiale, cu un guvern, eventual, să vedem ce o să se întâmple cu votul PAS, PPDA, plus altcineva, oricare ar fi ei.”

Europa Liberă: Totuși, există probabilitatea să pice acest guvern Chicu, ținând cont că PPDA insistă pe ideea prezentării unei moțiuni de cenzură, iar pe de altă parte se vorbește tot mai insistent că nu s-ar aduna suficiente voturi pentru învestirea unui alt cabinet de miniștri?

Mă simt mai puțin confortabil să-i văd atât de ușor aliindu-se ori cu unul, ori cu altul

Vlad Lupan: „Corect. Deci, fără învestirea unui alt cabinet de miniștri vom fi într-o situație de gaură în legislație care nu permite o soluție. Vă amintiți că n-am putut alege președintele ani în șir, deci riscăm să nu avem guvern în același fel. Numărul de voturi să-l vedem, este devreme să prognozăm numărul de voturi în asemenea circumstanțe în care toți jucătorii politici își au interesele lor și ele sunt diferite, în special sunt o serie de interese care în genere s-ar putea să nu fie comune. Noi așa de bine și ușor discutăm despre faptul că opoziția noastră va vota fie cu Plahotniuc, fie cu Dodon, ca să organizeze alegeri și să-l scoată pe unul sau pe altul. Eu mă simt mai puțin confortabil să-i văd atât de ușor aliindu-se ori cu unul, ori cu altul, în special după ce au făcut și unii, și alții destule rele pentru țară sau, cel puțin, au încercat.”

Europa Liberă: Și totuși, Dodon vrea un compromis cu Andrei Năstase și cu Maia Sandu? El susține că vrea să scape de „diavol” și propune atingerea unui compromis cu PAS și PPDA, pentru ca împreună să nu admită revenirea în țară a lui Plahotniuc.

Vlad Lupan: „Sigur, Dodon vrea ce vrea el: să rămână la putere, iar pentru el pe moment puterea înseamnă o proiectare a unei imagini în rândul populației de salvator al națiunii sau de victimă. Noi nu trebuie să ne axăm pe o singură opțiune. Care va fi mai convenabil, asta e. Omul vrea să fie reales în funcția de președinte al Republicii Moldova, acesta, de fapt, este subiectul numărul 1 al anului 2020 – alegerea președintelui. Dacă se va reuși alegerea președintelui fără anticipate, acel care va lua președinția, probabil, datorită succesului pe care îl va înregistra în alegerile prezidențiale, poate de asemenea lua și eventualele parlamentare, după asta. Dacă nu se dorește, înseamnă că există alte interese: interesul de a-l scoate pe Plahotniuc sau interesul lui Plahotniuc de a-l scoate pe Dodon și a-i strica jocul lui Dodon acum nu contează cu cine. De exemplu, cu PAS și cu PPDA. Și interesul PPDA și al PAS să fie mai deștept – când doi se bat, al treilea câștigă. Și nu contează că se aliază ei cu „dracul” ca să-l distrugă pe celălalt „drac”.”

Europa Liberă: Igor Dodon a zis că pe ultima sută de metri va anunța dacă își mai dorește un al doilea mandat sau nu, dar între timp se mai întâmplă anumite lucruri, ținând cont și de politica externă pe care o promovează. Iată, această dispută dintre Chișinău și București după declarațiile făcute de premierul Chicu, credeți că nu se va răsfrânge asupra obținerii unui nou mandat, dacă și l-ar dori? Relația pe care o are sau n-o are Chișinăul cu Kievul, factorul extern și geopolitica vor intra în joc?

Vlad Lupan: „În cazul electoratului lui Dodon, mai puțin, plus din ceea ce știam eu, nu aș zice că Dodon hotărăște în ce coaliție să intre și să meargă la prezidențiale sau nu singur. Ne amintim foarte bine inclusiv faptul că au fost trimiși speciali de la Moscova ca să-i curețe drumul spre putere. Cu alte cuvinte, atunci când a fost nevoie, a venit dl Kozak, care avea interesul să promoveze Partidul Socialiștilor la o guvernare nouă cu Blocul ACUM. Nu cred că Dodon hotărăște subiectul respectiv, să meargă la alegeri sau să nu meargă. Dar să vedem. Prognoza politică e ca și prognoza vremii, nu știi niciodată ce se va întâmpla 100%, sunt probabilități. Ele se calculează uneori și pe formule matematice, dar asta nu înseamnă că ele devin mai sigure, deciziile uneori sunt ascunse de noi și noi nu cunoaștem toate detaliile.”

Europa Liberă: Vicierea relației moldo-române pe cine ar avantaja?

Guvernul Chicu transmite mesaje la două destinații: una sunt votanții săi anti-români și a doua la Moscova, că suntem loiali

Vlad Lupan: „În primul rând, am avea tradiționalul mesaj antiromânesc pe care l-am văzut în perioada lui Voronin, care este valabil pentru electoratul dlui Dodon și electoratul pro-moldovenist pe care el speră să-l atragă din partea PD-ului, care nu este numaidecât electorat pro-românesc. Degeaba Partidul Democrat face valuri în politica moldovenească că, uite, a vorbit dl Chicu urât cu guvernul românesc, că ei niciodată n-au avut o relație într-atât de specială, a electoratului său, am în vedere cu România, încât să-i motiveze pe votanții săi să nu voteze cu Dodon. Alegerile prezidențiale și parlamentare sunt lucruri diferite, se votează pe om și pe cât de mult corespunde candidatul cu doleanțele mele aproximative, deci nu se votează pe 100% că Dodon este candidatul meu sau Năstase, sau Sandu. Respectiv, relația cu România avantajează acel partid care a mers și anterior pe relația negativă cu România, dar, în primul și în primul rând, acesta este, de fapt, un mesaj către Moscova, pentru că este un mesaj de a o agita. Moscova, dacă urmăriți atent presa rusească, veți vedea că deseori ei menționează frica lor că Republica Moldova se va reuni cu România. Pentru ei este... am putea-o numi chiar paranoia, care apare inclusiv în mass-media rusească, dacă ea apare în mass-media rusească, înseamnă că la nivel guvernamental ea de asemenea este prezentă și se discută. Astfel, guvernul Chicu transmite mesaje la două destinații: una sunt votanții săi anti-români și a doua la Moscova, că suntem loiali, contăm pe sprijinul vostru în continuare, că există pericol în Republica Moldova. Ei creează o anumită situație și acesta e un avantaj de asemenea.”

Europa Liberă: Cum ați defini relația pe care o are Republica Moldova acum cu Occidentul, cu Uniunea Europeană, cu Statele Unite ale Americii?

Vlad Lupan: „Relația este una specifică. Noi vedem Republica Moldova ca un stat important. Îmi pare rău, dar Republica Moldova nu este un stat important nici din punct de vedere geopolitic. Și când vorbesc de geopolitic, asta înseamnă geografie politică, iar geografia politică înseamnă așa elemente ca povestea veche sovietică despre importanța Republicii Moldova în calitate de pod de atac asupra Balcanilor, care să deschidă calea URSS de atac mai departe în Mediteraneană, să le ofere ieșire spre mare direct la Atlantic. Lucrurile acestea nu mai sunt posibile. Deci, Republica Moldova nu are resurse naturale, există interes sporit față de Republica Moldova pentru o singură privință sau, mai bine zis, una și mare: Republica Moldova se află în spatele Ucrainei. Acesta este interesul Federației Ruse și, respectiv, al statelor occidentale față de Republica Moldova, faptul că Republica Moldova poate crea suficiente probleme Ucrainei, cealaltă jumătate de problemă este că Republica Moldova este un vecin al Uniunii Europene și poate, eventual, la un moment dat să servească în calitate de un stat care să demonstreze capacitatea democrației pe cât e posibil în ceea ce privește transformarea unei țări care a trecut dintr-un regim autoritar comunist spre un regim relativ democratic. Aici este foarte ipotetic și, în special, în zilele de azi. De acolo pornesc și relațiile statelor respective sau organizațiilor respective cu Republica Moldova.

Uniunea Europeană este interesată foarte direct, suntem vecini ai Uniunii Europene, ei sunt interesați în proiectul Uniunii Europene, poate la un moment dat extinderea Uniunii Europene către Republica Moldova inclusiv pentru a demonstra că ei au model de succes. El este de succes, noi vedem în cadrul Uniunii Europene că este un model relativ de succes această construcție, această organizație, dar, uitându-ne împrejurul Uniunii Europene, dintr-odată ne dăm seama că vecinul Uniunii Europene, Rusia, este importantă, că în Marea Mediteraneană în urma conflictului cu Siria, în urma situației din Africa se întâmplă lucruri foarte serioase, deci dintr-odată Republica Moldova devine un subiect important, dar nu atât de important în comparație cu celelalte țări. În SUA, de asemenea, acum vin alegerile prezidențiale și atenția față de Republica Moldova la nivel tehnic, la nivel de diplomație oficială va rămâne la același nivel înalt, însă la nivel politic va scădea, doar dacă nu va apărea vreo situație în care să se ceară intervenția specială a Statelor Unite din perspectiva Ucrainei, să nu-i creeze un regim politic în Republica Moldova ostil în spatele frontului ucrainean, să zicem așa. Și prin frontul ucrainean nu am în vedere că Statelor Unite luptă cu Rusia, așa cum spune Rusia sau rușii, dar am în vedere că ucrainenii au un front în Donbas, unde sunt atacați în permanență și distragerea lor de la problemele spinoase pe care le au în zona lor, așa-numită separatistă, spre încă o problemă care este Republica Moldova, ei și așa au suficiente dureri de cap cu Dodon, nu le mai trebuie și altele.”

Europa Liberă: Credeți că factorul extern poate fi implicat pentru a fi anticipată o eventuală criză politică de proporții la Chișinău?

Deciziile sunt ale noastre, pot fi oprite cu acțiune externă, dar sunt domestice, dictate de politica internă

Vlad Lupan: „Poate fi anticipată în cazul Federației Ruse, pentru că Federația Rusă nu are niciodată probleme în implicarea externă și ei merg până la maximum, dacă trebuie inclusiv până la război, așa cum am văzut la noi în Transnistria sau mai recent, în 2014 și până acum, în Ucraina. Ei investesc masiv, totuși, în primul și în primul rând, rușii investesc masiv în ceea ce nu va necesita efort sporit, ei nu sunt într-atât de bogați încât să-și permită lucrurile acestea, ei nu au capacitatea statelor mari și fără îndoială până acum am văzut nenumărate implicări, însă SUA și UE operează pe ideile de sprijin general față de democrație, față de statul de drept, chestiuni de genul acesta. Deci, ei vor sprijini ca de obicei forțele politice din Republica Moldova care le-ar promite asemenea lucruri. Dar de ce în permanență așteptăm să ne vină de la Poarta Otomană sau de la Kremlin blagoslovire pentru ce se întâmplă în Republica Moldova? Noi, ce depindem, dacă a zis cineva străin că acesta-i adevărul final, că nu se va întâmpla nimic în Republica Moldova, dacă nu va primi X sau Y blagoslovire de după hotare? Sprijinul extern contează într-o țară săracă, dar și cu mentalitatea de a umbla oarecum și cu mâna întinsă, și cu blagoslovirea celorlalți, dar până la urmă lucrurile care se întâmplă la noi sunt suficient de îndepărtate de la toate centrele de luări de decizii și unii îi pot contracara pe ceilalți prin forțele existente din Republica Moldova, dacă există o decizie a unor cercuri politice din Republica Moldova de a merge pe o formulă sau alta, da, putem să găsim anumite ecouri și prin alte capitale din afara Republicii Moldova, dar deciziile până la urmă sunt oarecum ale noastre, pot fi oprite cu acțiune externă, dar sunt domestice, în primul rând domestice, dictate de politica internă.”

Europa Liberă: Cum ați defini miza alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie?

Vlad Lupan: „Dacă lucrurile stau așa cum sunt acum, vin alegerile, respectiv au rămas, conform legii, mai puțin de șase luni până la alegerile prezidențiale și nu sunt organizate alte alegeri care în esență să schimbe situația, atunci cel care va câștiga alegerile prezidențiale are mari șanse să câștige și cele parlamentare. Crearea unui nou guvern cu Dodon nu ar fi convenabilă unor partide din Republica Moldova, pentru că, așa cum spun ei, trebuie de curățat administrația electorală, începând de la Comisia Electorală Centrală, după care vine guvernul care este asistent în organizarea alegerilor. Dar nimeni nu încurcă partidelor din Republica Moldova să câștige votanți, nu doar să coalizeze unul împotriva altuia, cu un „diavol” împotriva celuilalt, dar pur și simplu să câștige votanți și să ia majoritatea în guvern și să implementeze totul așa cum trebuie. Eu nu aștept asta de la dl Dodon, pentru că el a fost implicat într-o serie de scandaluri de corupție și, iată, apar video-uri din cadrul răfuielilor pe care le are el cu dl Plahotniuc; eu nu aștept asta de la Partidul Democrat din aceleași motive, dar aș aștepta cel puțin de la partidele care se declară pro-europene, pro-statul de drept să fie capabile să motiveze electoratul din Republica Moldova să-i voteze pe ei, să câștige, să ia guvernul și să facă schimbările necesare, fără alieri cu un „diavol” împotriva altuia și pe urmă cu celălalt împotriva la primul și tot așa la nesfârșit. Asta nu va rezolva nimic. Da, la noi în Republica Moldova a fost nevoie de coaliții, dar în cazul, de exemplu, PAS și PPDA, poftim, câștigați numărul de voturi necesare, faceți coaliție, curățați Republica Moldova real de corupție și mergeți înainte. Pentru asta, trebuie să-i convingeți pe oameni că voi sunteți cei care puteți să faceți lucrul acesta și să acumulați voturi.”

Europa Liberă: Dvs. vă este clar, pe moment PPDA își dorește mai mult fotoliul de președinte sau portofoliul la guvern?

Vlad Lupan: „Mie îmi este clar un singur lucru: în conformitate cu abordarea standard în timpul alegerilor, fiecare partid va merge cu declarații politice privind prezidențialele, că ei vor să participe ș.a.m.d., ca ulterior să discute subiectul cu partenerii lor, dacă îi au și să facă o anumită împărțire. Când se vor întâmpla împărțirile acestea, vom vedea, însă asta este o normă pentru partidele politice, pentru că ei vor să demonstreze capacitatea lor de a promova un candidat, de a avea un candidat bun. Orice partid ar face lucrul acesta, nu-i vorba de PAS și PPDA, PD, PSRM etc., toți ar merge pe această formulă, dacă ar considera că transmit un mesaj politic bun, puternic. Asta se întâmplă în orice țară, nici măcar nu trebuie să discutăm despre Republica Moldova.”

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG