Deputatul Platformei DA Igor Munteanu își îndeamnă colegii din opoziție să aibă mai mută determinare, spunând că riscurile asociate schimbării actualului guvern ar fi mult exagerate. În opinia sa, este un „plan toxic” să menții actualul status quo în favoarea forțelor politice care aproape au reușit să „monopolizeze cele mai multe dintre instituțiile statului șase luni”. Igor Munteanu a repetat că formațiunea este gata să-și asume formarea unui nou guvern, cu o componență „Platforma DA plus”, și înaintarea unui prim-ministru.
Igor Munteanu: „Eu sunt tentat să privesc cu foarte multă prudență pașii care urmează să fie făcuți. Pentru mine este absolut evident că acest guvern Chicu și-a demonstrat totala incapacitate pe trei dimensiuni de bază: felul în care a reacționat și a întreprins acțiuni pentru a preveni sau a curma efectele nocive ale epidemiei care s-au răsfrânt asupra populației; felul în care a reacționat la loviturile drastice pe care le-a primit economia, în special, businessul privat și trei: felul în care a gestionat relațiile cu partenerii externi. Aceste trei dimensiuni de bază pentru un guvern fac ca încrederea mea în capacitatea acestui guvern de a se remedia, a se replia și a obține alte scoruri în raport cu aceste trei direcții să dea o notă foarte proastă.
Suntem pregătiți să ne asumăm formarea unui guvern, cu înaintarea unui prim-ministru
Din punctul meu de vedere, oportunitatea există pentru a schimba acest guvern. O oportunitate întotdeauna înseamnă și anumite riscuri pe care ți le asumi. Matematica care se face în acest moment în sânul parlamentului, pentru că, da, parlamentul poate să constituie sau să avantajeze o alternativă la guvernul care aparține, de fapt, președintelui Igor Dodon și nu aparține dlui Ion Chicu. Dl Ion Chicu, din păcate, s-a obișnuit cu rolul de simplu figurant și executant al capriciilor președintelui Dodon, dar în aceste momente fierbe o alternativă și această alternativă ar trebui să aibă o determinare și, după cum bine știți, în aceste condiții Platforma Demnitate și Adevăr a spus că noi suntem pregătiți să ne asumăm formarea unui guvern, cu înaintarea unui prim-ministru și cu o componență a guvernului care ar însemna Platforma DA plus.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, mai mulți observatori am văzut că se întreabă dacă riscurile unei eventuale asocieri a opoziției pro-europene, care, e lucru știut, vrea cu totul altceva decât vrea, de exemplu, formațiunea „Pro-Moldova” a dlui Candu sau formațiunea dlui Șor, păi iată întrebarea unora e dacă asocierea formațiunilor acestea cu Șor și Candu n-ar face mai mult rău opoziției pro-europene. Adică nici n-ar ajuta-o prea mult să formeze un guvern stabil și așa, dar, pe de altă parte, ar fi un risc de imagine.
Igor Munteanu: „Înțeleg foarte bine întrebarea și riscurile care sunt asociate cu orice acțiune care s-ar întâmpla în acest moment pe domeniul guvernamental, dar vreau să vă spun un lucru: cine nu face nimic în acest moment, face pact cu Dodon. Este, de fapt, un plan toxic de a păstra status quo-ul în avantajul unei structuri politice care a încercat și aproape a izbutit să monopolizeze cele mai multe dintre instituțiile statului șase luni de zile și care pune sub aceste capricii de menținere a puterii și după alegerile prezidențiale din toamnă întreaga administrație, întreaga infrastructură administrativă. Dar cine spune „nu vă băgați”, de fapt, pronunță sau enunță o manipulare, pentru că în acest fel își manifestă implicit susținerea pentru Dodon cu păstrarea lui, indiferent de costurile pentru populație și indiferent de costurile pentru economie.
Există niște persoane care exagerează foarte mult riscurile care sunt asociate cu orice fel de schimbare de guvern
Să stăm cuminte în banca noastră încă opt luni de zile până ar putea să apară alegeri anticipate, ar însemna să contemplăm la distrugerea ultimelor redute ale businessului privat din Republica Moldova. Nimic din ce a reacționat sau a acționat acest guvern Chicu nu a compensat gravele costuri pe care le-a suferit businessul și instituțiile publice. Avem cea mai înaltă rată de infecții printre personalul medical, doar cu ajutorul extern am reușit să cumpărăm sau să achiziționăm materialele sanitare elementare care să ajungă în spitalele noastre. Iar felul în care arată instituțiile care se ocupă de tratamentul celor deja infectați, peste 6.000 de persoane, arată îngrozitor, ceea ce înseamnă că nu avem nicio secundă s-o risipim în filosofări abstracte. Există niște persoane care exagerează foarte mult riscurile care sunt asociate cu orice fel de schimbare de guvern și ei privesc la realitățile politice și la ce se întâmplă pe scena politică ca la un fel de joc pe calculator, ei simulează, un fel de gameri legați de politică și, din punctul lor de vedere, dacă mai așteptăm o săptămână, o lună, două luni de zile, poate lucrurile se așază mai bine în concepția lor și atunci am putea relua jocul. Dar scena politică și procesul politic la care noi participăm nu poate fi repornit, restartat sau resalvat și început de la zero. Suntem în mijlocul unei furtuni epidemice de o gravitate seculară. Republica Moldova este la coada listei de țări care sunt cel mai prost pregătite să înfrunte al doilea val, nimeni nu știe care va fi, de exemplu, întinderea în timp, în spațiu a acestei epidemii și dacă nu introducem niște elemente de gestionare superioară la criză, dacă nu salvăm în acest moment segmentele sănătoase ale economiei private, pentru ca să le ferim de dispariție pur și simplu, dacă nu aducem resurse suplimentare să le oferim grupurilor sociale care sunt cel mai prost echipate să înfrunte o foame generalizată, în cazul acesta acest guvern va rămâne în aer, va rămâne în biblioteca istoriei, pentru că nu va mai avea populație.”
Europa Liberă: Dar cum ați putea face ceea ce ați enumerat mai sus, din moment ce să dați jos guvernul probabil e foarte ușor, ați putea face lucrul acesta, dar să numiți un altul, multă lume pune la îndoială că ați putea?
Igor Munteanu: „Din punctul meu de vedere, acest guvern trebuie dat jos cu ideea că imediat avem ce instala în locul lui. Noi avem toate elementele sau aproape toate elementele necesare pentru această tranziție spre un guvern responsabil, care să nu fie asociat cu Dodon și care să nu servească intereselor electorale ale lui Dodon. Avem chiar și schița unui program de guvernare, avem și oamenii care ar putea să participe la această construcție, dar cu siguranță noi am dori ca această alternativă la guvernare să fie susținută de toți deputații integri, sănătoși și responsabili din Parlamentul Republicii Moldova. Să nu uităm că în acest moment sunt funcționali 100 de deputați, deci unul este cu imunitate ridicată, ceilalți sunt conectați la procesul politic.
Avem aproape toate elementele necesare pentru această tranziție spre un guvern responsabil, care să nu fie asociat cu Dodon
Sigur că ne-am dori să fie oameni care să reprezinte idealul de politician, dar în orice parlament există o anumită compoziție dictată de preferințele politice ale electoratului, cu ei lucrăm, nu lucrăm cu material elitar, lucrăm cu preferințele care au reieșit din alegerile parlamentare pe criteriul pe care noi l-am criticat extraordinar de mult și pe care, slavă Domnului, nu-l vom mai avea în practică, dar pentru următoarele luni de zile nu putem să rămânem cu acest guvern și nu putem să ne permitem luxul de a-l trimite doar în suspendare tehnică, păstrându-i, în același timp, toate atribuțiile pentru ca să organizeze după modelul existent în Republica Moldova alegerile într-o manieră extrem de proastă. Acum posibilitățile de a recupera ce am pierdut există, noi avem niște idei interesante, dar cel mai important lucru, vrem să deconectăm echipa guvernamentală de la orice fel de interese obscure aflate sub schemele care au existat în timpul regimului oligarhic al lui Plahotniuc sau cele care au fost preluate de către oligarhul Igor Dodon.”
Europa Liberă: Formațiunea Dvs. câte voturi acum real are?
Igor Munteanu: „Fracțiunea noastră, că vorbim de fracțiunea parlamentară, are 11 deputați.”
Europa Liberă: Cu câți dintre eventuali parteneri ați mai discutat?
Igor Munteanu: „PAS are 16.”
Europa Liberă: Vă întreb cu câți dintre eventuali parteneri ați discutat și ce răspuns ați primit, pentru că zilele trecute colegii Dvs. de partid îmi ziceau că încă nu au niciun răspuns oficial la oferta pe care ați formulat-o mai devreme.
Igor Munteanu: „Sigur, noi colectăm elementele unor răspunsuri care să ne ajute să mergem înainte, preferăm acum să folosim formatul parlamentar pentru discuții, avem anumite succese, realizări, dar încă nu am desfășurat instituțional sau n-am început negocierile propriu-zise.”
Europa Liberă: Eu înțeleg corect că, în momentul când o să aveți o oareșicare garanție, atunci o să înaintați moțiunea pe care tot colegii Dvs. ziceau că e pregătită deja?
Igor Munteanu: „Absolut. Da, noi avem o moțiune de cenzură care este deja pregătită, dar ea va fi depusă doar atunci când va exista oportunitatea politică. Această oportunitate este legată evident că în mod logic de consecințele demiterii guvernului ca să avem cu ce-l înlocui, ca să existe garanția sută la sută a faptului că avem întreaga garnitură acceptată sau, mă rog, cea mai bună dintre toate și instituțional putem să ne mișcăm spre formarea noului guvern. Respectiv, așteptăm ca piesele să se așeze în următoarele zile sau săptămâni de zile, astfel încât pierderea sprijinului politic pentru Guvernul Chicu să ne ofere această oportunitate de a ieși public și de a anunța asupra rezultatelor pe care le-am înregistrat.”
Încă nu am început negocierile propriu-zise
Europa Liberă: Pentru Dvs. ar fi o mare problemă, dacă ați reuși împreună să dați jos guvernul, dar n-ați reuși să instalați un alt guvern?
Igor Munteanu: „Nu ar fi o tragedie, dar, în primul rând, ne-ar proiecta într-o crampă de sistem. Eu nu-mi doresc ca în următoarele luni de zile organizarea alegerilor să o facă aceeași echipă a președintelui Dodon. Ca jucător electoral în aceste alegeri, nu-mi doresc ca totul să se învârtească în jurul unui singur partid, dominația unui singur partid este dăunătoare pentru sistemul politic din Republica Moldova. Nu-mi doresc, de asemenea, ca după tradiția deja învechită în rele din Republica Moldova resursele administrative să decidă pe cine îl vom avea în calitate de președinte pentru următorul ciclu politic. Sub toate aspectele, păstrarea status quo-ului împotriva la dulcegăriile pe care le spun anumiți analiști politici este o soluție proastă, suboptimală pentru scena politică din Republica Moldova. Dar că, sigur, noi trebuie să fim auziți, opțiunea pe care noi am descris-o și asumarea de răspundere pentru următorul un an de zile sau poate mai mulți ani de zile, dar trebuie să deschidă ușile prietenilor adevărați ai Republicii Moldova în Occident și, în același timp, să îi permită acestui guvern să fie un guvern puternic, vizionar, cu suficientă capabilitate ministerială pentru ca să repună în mișcare motoarele de rezistență și reziliență la provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova în acest moment.”
Cel mai valoros pentru viitorul guvern ar fi să fie votat de deputați care își asumă clar integritatea europeană
Europa Liberă: Și cât de tolerabil ar fi un vot alături de dl Candu, alături de dl Șor pentru un nou guvern, chiar dacă ei ar accepta să nu dețină funcții în acel guvern?
Igor Munteanu: „Eu cred că nimeni nu ar trebui să ne condiționeze din aceste grupuri politice, dar cel mai valoros pentru viitorul guvern ar fi să fie votat de deputați care își asumă clar integritatea europeană, care pot, într-un fel, să închidă ușa trecutului în care eventual s-au asociat la Partidul Democrat sau la Partidul Socialiștilor și să-și dea seama că Republica Moldova este pe marginea unei prăpăstii...”
Europa Liberă: Ați vorbit cu dl Filip, cu dl Diacov despre asta?
Igor Munteanu: „Noi discutăm în format parlamentar, nu pot să vă spun la ce etapă suntem, pentru că, mă rog, dar cred că sunt foarte mulți deputați treji și în Partidul Democrat, acum aliați ai Partidului Socialiștilor, își dau seama că drumul lor comun cu PSRM este un drum în nicăieri și că este timpul să considere o altă oportunitate.”