Potrivit hotărârii Sinodului, cei șase preoți au fost destituiți din funcții deoarece au încălcat jurământul depus la hirotonie și au părăsit „samavolnic, neîntemeiat şi fără carte canonică jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Moldova”. De asemenea, Sinodul le-a retras toate distincțiile acordate pe parcursul slujirii preoțești.
Pe de altă parte, Mitropolia Basarabiei consideră că decizia de caterisire a celor șase preoți nu este validă, deoarece nu are justificare „din perspectivă teologică și canonică”. Într-un comunicat de presă, Mitropolia Basarabiei îi îndeamnă pe toți clericii și monahii care „se simt constrânși de eparhiile rusești să aibă curajul de a ieși din această servitute și să revină la tradiția și comuniunea Bisericii Ortodoxe Române”.
Într-o scrisoare trimisă Patriarhului rus Kirill în septembrie, Mitropolitul Moldovei Vladimir s-a plâns că tot mai mulți preoți trec la Mitropolia Basarabiei, atrași de salarii de 800-900 de euro și facilități sociale, oferite de statul român.
- Te-ar putea interesa și: „Ruptura este inevitabilă”. Cum poate fi citită scrisoarea Mitropolitului Moldovei trimisă la Moscova
În aceeași scrisoare, Mitropolitul Vladimir reclamă că, odată cu invazia rusească în Ucraina, Mitropolia Moldovei suferă o criză de imagine în R. Moldova și pierde teren în fața Mitropoliei Basarabiei, care, potrivit lui, este sprijinită „tot mai deschis și consecvent” de guvernele Republicii Moldova și României.
Cele două biserici ortodoxe care activează pe teritoriul R. Moldova - subordonate Patriarhiei Moscovei și, respectiv, Patriarhiei Române - își dispută reciproc statutul canonic începând cu anul 2002, când Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată, după o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului.
### Vezi și... ### Victor Gotișan: Coabitarea cu politicul a știrbit din încrederea în Biserica Ortodoxă