NATO supraveghează spațiului aerian moldovean pe durata summit-ului Comunității Politice Europene

Avion NATO dotat cu sisteme de monitorizare și control aerian

NATO monitorizează spațiul aerian moldovean cu ajutorul zborurilor de supraveghere AWACS pe durata summit-ului Comunității Politice Europene de la Bulboaca, în apropierea Chișinăului, a anunțat Alianța Nord Atlantică.

Într-un comunicat, se spune că „NATO AWACS va supraveghea cerul deasupra locului desfășurării summit-ului, în perioada 31 mai - 2 iunie”.

„NATO AWACS pot detecta avioane, rachete și drone la sute de kilometri distanță, ceea ce le conferă o capacitate importantă de a avertiza în stadiile incipiente”, a declarat purtătoarea de cuvânt, Oana Lungescu, adăugând că „Moldova este un partener apropiat și de lungă durată” al alianței.

În comunicatul NATO se mai spune că, în contextul războiului Rusiei în Ucraina, Alianța „și-a intensificat prezența aeriană în Europa de Est cu avioane de luptă suplimentare, aeronave de supraveghere și avioane-cisternă”.

NATO dispune de paisprezece aeronave AWACS, care sunt avioane Boeing 707 modificate.

AWACS efectuează cu regularitate zboruri regulate în Europa de Est și regiunea Mării Baltice pentru a urmări avioanele de război rusești aproape de frontierele NATO.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost închis pentru zboruri obișnuite de pasageri pe 1 iunie, pentru a putea primi delegațiile oficiale.

În capitala moldoveană și împrejurimi au fost impuse restricții de circulație pe durata summit-ului, iar angajații bugetari au primit două zile libere, pe 1 și 2 iunie.

LIVE BLOG Summit-ul de la Bulboaca | Între forum de discuții și rezultate concrete