Fost comandant al Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) devenit președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf a supraviețuit scandalurilor de corupție și la patru tentative eșuate de a candida la președinție pentru a se impune – după ce atacurile americano-israeliene au decimat conducerea Iranului – ca probabil cel mai puternic politician al Republicii Islamice.
Washingtonul caută un punct de contact pentru negocieri încă de la moartea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, în prima zi a atacurilor aeriene americane și israeliene asupra Iranului, pe 28 februarie.
Fiul lui Khamenei a fost numit succesor, dar nu a mai fost văzut de la moartea tatălui său și se pare că a fost rănit într-un atac.
Aici intră în discuție Qalibaf, ca persoană considerată, potrivit unor surse, de cel puțin o parte din personalul de la Casa Albă, drept un partener viabil.
Iranianul de 64 de ani a negat categoric zvonurile, postând pe X că „nu au avut loc negocieri cu SUA”, calificând afirmațiile drept „știri false” menite să manipuleze piețele financiare și petroliere.
Indiferent dacă există sau nu contacte pe canale neoficiale, apariția sa ca cea mai vizibilă figură de rang înalt într-un sistem care se confruntă cu o prăbușire structurală a autorității decizionale l-a transformat, pentru prima dată într-o carieră marcată de eșecuri la limită, în omul care contează.
Afiș electoral al candidatului la președinție Mohammad Baqer Qalibaf, la Teheran, pe 15 mai 2017.
Represiune și corupție
Născut în 1961, Qalibaf s-a alăturat IRGC la 18 ani și a avansat în ierarhie în timpul războiului Iran-Irak din 1980-1988, ajungând comandant de unitate. Ulterior, a ocupat funcția de comandant al Forțelor Aeriene ale IRGC (înainte ca acestea să fie redenumite Forțele Aerospatiale), un post care i-a fost încredințat direct de către liderul suprem de atunci, ayatollahul Ali Khamenei – un semn al încrederii care avea să-i definească traiectoria politică în următoarele trei decenii.
Această încredere s-a manifestat devreme și violent. În 1999, Qalibaf s-a numărat printre comandanții IRGC care îl avertizau într-o scrisoare pe președintele reformist Mohammad Khatami că protestele studențești amenințau securitatea națională și ar putea forța IRGC să intervină unilateral.
În 2000, Khamenei l-a numit pe Qalibaf, pe atunci în vârstă de 39 de ani, șef al poliției naționale din Iran. Mandatul său a fost marcat de brutalitate: o înregistrare scursă în presă a dezvăluit ulterior că se lăuda cu faptul că a ordonat folosirea armelor împotriva demonstranților studenți în timpul protestelor din 2003 și că a bătut personal studenți în timpul represiunii din 1999.
Adunare de protest a studentelor de la Universitatea de Femei Alzahra din Teheran, în ianuarie 2026.
În 2005, Qalibaf a părăsit forțele de poliție și a intrat în politică, terminând pe un îndepărtat loc patru în cursa prezidențială din acel an. Dar alegerea populistului Mahmud Ahmadinejad a „deschis” funcția de primar al Teheranului, pe care Qalibaf a obținut-o.
El a devenit primarul cu cel mai lung mandat din istoria Teheranului, rămânând în funcție până în 2017. În vremea sa a avut loc extinderea rețelei de metrou a orașului și construirea unor complexe de clădiri înalte – dar a fost, de asemenea, afectat de acuzații de corupție, inclusiv o dezvăluire din 2022 a postului Radio Farda al RFE/RL, care a arătat că el s-a oferit să acopere dispariția a milioane de dolari dintr-o fundație afiliată Gărzii Revoluționare Islamice.
Qalibaf și-a consolidat reputația de adept al liniei dure la începutul acestui an, când forțele de securitate au lansat o represiune sângeroasă – mii de iranieni au murit în tulburările provocate de condițiile precare de viață din țară.
Într-o transmisiune în direct de la o ședință a parlamentului în timpul revoltelor, Qalibaf a aplaudat poliția și IRGC, în special forțele paramilitare Basij, pentru că au „rămas ferme” în ceea ce el a numit „războiul împotriva teroriștilor”.
Candidatura ca semnal de loialitate față de putere
Analistul politic Hossein Razzaq, stabilit în Germania, observă că peripețiile lui Qalibaf nu sunt ceva ieșit din comun la Teheran: Republica Islamică s-a bazat de-a lungul istoriei pe figuri compromise de corupție tocmai pentru că interesele lor financiare sunt „legate de supraviețuirea sistemului”.
Qalibaf a mai candidat la președinție în 2013, terminând pe locul al doilea, și în 2017, când s-a retras și l-a susținut pe radicalul Ebrahim Raisi.
Razzaq descrie aceste candidaturi – în special retragerea din 2017 – ca parte a unui model de semnalare a loialității față de conducerea supremă, mai degrabă decât ca tentative autentice de a ajunge la putere. Modelul s-a repetat în alegerile anticipate din iunie 2024, după moartea lui Raisi, când Qalibaf a candidat pentru a patra oară și a pierdut în fața reformistului Masud Pezeshkian.
În 2020, după ce a candidat pentru parlament în alegeri marcate de descalificarea în masă a candidaților moderați și reformiști, Qalibaf a terminat pe primul loc în Teheran și a fost ales președinte de către colegii săi parlamentari. Sub președinția sa, parlamentul a adoptat un proiect de lege care accelerează extinderea programului nuclear al Iranului.
Aproape de biroul Liderului Suprem
Un fir roșu semnificativ care străbate cariera lui Qalibaf este apropierea sa de Mojtaba Khamenei, fiul lui Ali Khamenei, o relație care a devenit vizibilă în anii 1980 și a căpătat o importanță tot mai mare de-a lungul timpului. În alegerile prezidențiale succesive, semne de sprijin din partea cercului restrâns al lui Mojtaba și a unor secțiuni ale IRGC aliniate cu acesta au apărut în mod repetat în jurul candidaturilor lui Qalibaf.
Această relație a căpătat o nouă semnificație în contextul războiului, în special după ce Ali Khamenei a fost ucis pe 28 februarie în primele atacuri americane și israeliene.
Decapitarea conducerii de vârf a Iranului – care a dus la moartea comandantului-șef al IRGC, a ministrului apărării, a șefului de stat major al forțelor armate și a numeroase alte personalități de rang înalt – a creat o criză acută a autorității politice.
O femeie iraniană cu o fotografie a liderului suprem iranian, Mojtaba Khamenei, în timpul rugăciunilor de Eid al-Fitr, care marchează sfârșitul lunii sfinte musulmane Ramadan, la o moschee din Teheran, pe 21 martie 2026.
Mojtaba Khamenei a fost numit noul lider suprem, dar a menținut o absență totală din spațiul public, fără imagini, fără înregistrări audio și cu doar câteva declarații scrise care i se atribuie, alimentând relatări contradictorii chiar și cu privire la starea sa fizică.
În acest vid, Qalibaf a intrat cu o vizibilitate din ce în ce mai mare. Odată cu moartea lui Ali Larijani – care preluase conducerea politică după moartea lui Ali Khamenei – într-un atac israelian din 17 martie, Qalibaf a devenit cea mai proeminentă și de încredere figură care leagă centrele de putere politică, de securitate și clericală din Iran.
Expertul Razzaq l-a descris pe Qalibaf ca fiind întotdeauna „unul de-al beit-ului [gospodăria și cercul restrâns al liderului suprem]”, adăugând că, odată cu eliminarea unor figuri-cheie, „rolul pe care îl joacă în sistem a devenit mai proeminent”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te