Your browser doesn’t support HTML5
Pentru bloggerul stabilit la Paris, Vitalie Vovc, săptămâna care se încheie este săptămâna în care deputații din majoritatea parlamentară nu au vrut să se convoace în ședință și să voteze legea privind organizațiile necomerciale:
„O atenție particulară ar trebui să ne atragă acest refuz al socialiștilor de a vota legea despre ONG-uri, care conține câteva pietre subacvatice, cred eu, destul de importante.”
Europa Liberă: Care sunt?
Vitalie Vovc: „Presa care a adus informații despre fundația primei doamne din Moldova, că ar fi acolo iregularități, că ar fi sume uriașe de bani care tranzită pe acolo și că s-ar plăti campania electorală a lui Dodon inclusiv prin această fundație. Nu este ceva nou, cam toți politicienii care au fost la putere la noi și-au creat pe parcurs fundații, dar mai este un detaliu, și anume faptul că această lege face parte din pachetul de legi condiționat de către Uniunea Europeană pentru a i se debloca finanțări din partea Uniunii Europene și tocmai aici nu știu dacă s-a terminat povestea cu creditul rusesc.
### Vezi și... ### Rusia și războiul președintelui Dodon cu legea ONG-urilorVedem aici o luptă acerbă de influență pentru acest teritoriu, deci iarăși vorbim de geopolitică și cred eu că ceea ce încearcă socialiștii să facă este să nu accepte legea respectivă asupra căreia, de fapt, au căzut de acord în prealabil și doar pe ultima sută de metri au refuzat legea anume pentru ca condiționările europenilor să nu fie respectate și să fie blocată finanțarea. Din ce se vede în presă, s-ar părea că doar coaliția de guvernământ blochează legea respectivă și, apropo, nu doar legea respectivă, ci și derularea lucrărilor parlamentului, au băgat parlamentul în carantină tocmai când niște prevederi importante trebuiau să fie discutate și chiar adoptate.”
### Vezi și... ### Parlamentul de la Chișinău în carantină: legile care ar debloca asistența UE lăsate de azi pe mâineDemocrații, care fac parte din alianța de guvernare cu socialiștii, reiterează că vor vota săptămâna viitoare legea cu privire la ONG-uri. Președintele Igor Dodon a spus însă că, dacă democrații vor vota această lege, acordul de constituire a coaliției se va destrăma. Ulterior și premierul Chicu a declarat că promotorii acestui proiect fac o tentativă, citez, „de a lichida Republica Moldova”.
Președintele Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, unul dintre autorii acestei legi, se arată nedumerit de criticile care vin din partea unor deputați cu referire la această lege privind ONG-urile:
„Proiectul legii a fost aprobat deja în raport de către Comisia juridică pentru lectura a doua, după acel moment modificări în proiect nu mai pot fi introduse și eu nu am auzit nicio obiecție pe textul proiectului de lege până ce nu a ieșit dl președinte cu reacția sa, chiar și deputații socialiști au votat unanim pentru acest proiect de lege, nu au fost niciun fel de obiecții la textul acestuia. Acest proiect de lege a fost elaborat împreună cu Consiliul Europei și cu cea mai de autoritate organizație specializată în activitatea organizațiilor necomerciale din Europa.”
### Vezi și... ### Cum banii din contractele cu statul ajungeau în conturile lui Vladimir Plahotniuc: interviu cu Mădălin Necșuțu (CIJ)Zeci de milioane de euro, provenind din licitațiile cu Moldtelecom, au ajuns în conturile unor firme gestionate de persoane din anturajul fostului lider al democraților Vlad Plahotniuc. Cel puțin asta arată o investigație a Centrului de Investigații Jurnalistice, publicată de portalul anticoruptie.md în această săptămână. L-am întrebat pe Mădălin Necșuțu, unul dintre autorii acestei investigații, ce află nou opinia publică despre acest caz investigat de organele de drept:
„Am arătat cum banii din contractul cu statul mergeau în zonele acestea de offshore din Cipru, Hong Kong, Singapore și Dubai și am observat că, în ultimii ani, Republica Moldova a încercat să-și intensifice relațiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite tocmai pe filiera aceasta a apropierii și a mutării unor businessuri deținute de Vladimir Plahotniuc în această zonă, Dubai, în Sharjah, mai bine spus, din Dubai. Este o zonă pestriță, se apropie de ceea ce numim noi în mod clasic offshore, este o zonă netransparentă din punct de vedere financiar și în ultimii ani această zonă a fost în centrul unor mari scandaluri care au vizat o serie de afaceri cu „bani negri”, mai bine spus, veniți din zona aceasta a lumii tenebre, a lumii interlope. Și chiar au fost unele scandaluri legate de finanțarea terorismului printr-o serie de bani care au ajuns prin băncile din Dubai. Dacă ne amintim, chiar în „laundromatul” rusesc, cel de spălare a peste 80 de miliarde de dolari, Dubai figurează ca destinația unor bani care au circulat în acest circuit. Astfel că observăm de aici că toate lucrurile erau puse într-un context și politic. Vladimir Plahotniuc a încercat, probabil, să folosească statul pentru a-și consolida afacerile și pentru a-și securiza până la urmă aceste venituri care veneau din astfel de contracte cu statul.”