Trecem în revistă de asemenea emoțiile stârnite de decizia puterii de a muta de la 9 la 8 mai și reboteza sărbătoarea care marchează sfârșitul celui de-al doilea război mondial în Europa.
Presa a scris zilele trecute despre o ceartă între Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție, și ofițerii Centrului Național Anticorupție, 31 la număr, potrivit presei, care s-au plâns că Dragalin îi persecută.
- Te-ar putea interesa și: Conflictul dintre CNA și Procuratura Anticorupție ia amploare
Dragalin, o profesionistă crescută în California, revenită cu spusele ei ca să ajute țara, a scris pe FB: „Eu sunt Procurorul-Șef al Procuraturii Anticorupție pe un mandat de 5 ani. Nu am de gând să plec. O să lupt în continuare împotriva corupției și pentru justiție, dreptate, egalitate, transparență, și un viitor european”.
Nadejda Coptu urmărește pas cu pas reforma justiției, așa că tocmai la ea, din redacție, am apelat pentru lămuriri.
Your browser doesn’t support HTML5
Alte teme ale episodului difuzat pe 8 iunie:
- Deputații PAS au propus ceea ce pare să fie un compromis în privința mutării și rebotezării zilei din mai care comemorarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial. Potrivit unei noi propuneri, s-ar sărbători la 8 mai, ca în Occident, nu la 9 mai ca în Rusia, dar tot ar avea în denumire cuvântul „victorie”;
- ANRE a anunțat ieftinirea tarifelor la gaze naturale, urmând o tendință pan-europeană, la peste un an de când Rusia a atacat Ucraina. Colegii de la podcastul „Dincolo de știri” analizează decizia și felul cum a fost anunțată – iar noi „împrumutăm” un fragment din discuția lor;
- De vorbă cu Eugenia Apostu, colega noastră autoare a unor filme foarte populare pe teme sociale – de data aceasta despre dependența de droguri și speranțele de relansare în viață a unuia care a suferit din plin de pe urma ei.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.