Poliția anunță că a depistat, în timpul manifestațiilor de 9 mai, 180 de persoane care purtau simboluri interzise, inclusiv nouă deputați și cinci demnitari din Găgăuzia. Cu toții riscă să fie amendați.
Potrivit unui comunicat emis de Poliție, oamenii legii au întocmit 15 procese verbale, au înmânat nouă citații și au audiat șapte persoane. Ceilalți urmează să fie citați la Poliție pentru documentare.
Poliția precizează că, pe parcursul zilei, în cele peste 500 de locații din R. Moldova au participat în jur de 43.000 de persoane.
La rândul său, Partidul Socialiștilor a anunțat că va contesta în instanță toate procesele verbale privind purtarea panglicii bicolore.
Socialiștii susțin că Poliția a acționat ilegal, deoarece, în opinia lor, panglica „Sf. Gheorghe” nu are legătură cu glorificarea sau justificarea agresiunii militare, ci este un simbol al victoriei în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Potrivit lor, la marșul din Chișinău organizat de partid ar fi participat 50.000 de persoane.
Pe 9 mai, opoziția pro-rusă (Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor și Partidul Șor) a marcat Ziua Victoriei organizând marșuri separate. Mulți dintre participanți, inclusiv liderul socialist Igor Dodon, au sfidat interdicția și au purtat panglica negru-oranj, numită și „Sf. Gheorghe”. Dodon a fost însoțit de mezinul său, îmbrăcat în uniformă militară.
Pe lângă panglica „Sf. Gheorghe”, în R. Moldova sunt interzise drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut și alte însemne utilizate de participanții la acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, de exemplu, literele „Z” și „V”, folosite de militarii ruși în Ucraina.
Simbolurile asociate războiului au fost interzise în aprilie 2022, cu votul parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), mai multe persoane fiind amendate pentru că au purtat panglica „Sf. Gheorghe” la manifestațiile de Ziua Victoriei.
În aprilie 2023, deputații socialiști au contestat decizia la Curtea Constituțională. Judecătorii au confirmat că interdicția nu încalcă drepturile constituționale, dar au precizat că, pentru sancțiuni, trebuie să se constate că aceste simboluri au fost utilizate „în scopul glorificării agresiunii militare”.