Gimnaziul din satul Flămînzeni și-a căpătat independența energetică, atâta câtă poate fi dată de niște panouri fotovoltaice, chiar înaintea incidentelor din 15 și 23 noiembrie 2022. R. Moldova importa atunci aproximativ 80% din necesarul de energie din România, printr-o linie de înaltă tensiune, care trece prin sudul Ucrainei, iar când aveau loc bombardamente aceasta era scoasă din uz pentru siguranță.
„Toți se întrebau cum de la școală este lumină. Era pentru că ... de la panouri”, spune directoarea Lilia Cumpătă. Gimnaziul condus de ea este una din puținele școli care poate produce propria energie electrică.
Your browser doesn’t support HTML5
Importanța unor asemenea proiecte sprijinite preponderent de donatori occidentali a fost pusă în lumină de politica Rusiei, care a scumpit gazele, dar a și redus livrările pe parcursul agresiunii sale la scară largă contra Ucrainei.
Istoria gimnaziului din Flămînzeni a fost documentată de Cristina Popușoi la Europa Liberă la sfârșitul anului trecut, difuzată la începutul anului curent și redifuzată acum la „Reporterii” în reluare, după o editare audio suplimentară.
### Vezi și... ### Podcast „Europa din Moldova” | Cum se modernizează școlile din Republica Moldova pe bani din UECu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube.
Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, Google Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify. Audiție plăcută!
### Vezi și... ### Reprezentant al Comunității Energetice Europene: R. Moldova intră într-o nouă eră a energiei regenerabile