Your browser doesn’t support HTML5
„Preluarea”. 30 de ani de la dispariția Germaniei răsăritene
Cu exact 30 de ani în urmă, pe data de 1 iulie 1990, s-a înfăptuit aşa numita uniune monetară. Marca vest-germană devenea monedă oficială şi în partea estică, în Republica Democrată Germană (RDG / DDR). Uniunea monetară a fost, practic, penultimul act înaintea unificării celor două Germanii. Istoricul Ilko-Sascha Kowalczuk, născut în 1967, în partea de est, activ în cercurile opoziţiei civice, cercetător în cadrul Oficiului Federal pentru reconsiderarea critică a trecutului Securității Statului est-germane, Stasi, şi autorul mai multor studii, a publicat recent o carte, în care face un bilanţ al ultimelor trei decenii. „Viitorul începe în trecut”, notează Kowalczuk în cartea sa intitulată: „Preluarea. Cum a devenit Germania răsăriteană o parte a Republicii Federale” („Die Übernahme. Wie Ostdeutschland Teil der Bundesrepublik wurde”). Volumul a ajuns pe lista celor mai bune 20 de cărţi ştiinţifice, apărute în spaţiul lingvistic german (alături de volumul lui Thomas Sparr despre poezia lui Paul Celan, „Fuga morţii” şi Oliver Jens Schmitt cu „Balcanii în secolul XX” – „Der Balkan im 20. Jahrhundert”; Schmitt este de-altfel şi autorul primei biografii ştiinţifice a liderului extremist-legionar, Corneliu Zelea Codreanu, apărută în limba germană, în 2016, şi română, în 2017).
Kowalczuk pune o serie de întrebări incomode legate de ceea ce el numeşte „preluarea” RDG-ului de către RFG. Acest proces complex gîndit de către „tehnocraţii unificării” s-a derulat într-un ritm grăbit, excluzîndu-i, practic, pe cei din est ca factori decizionali. Declaraţia cancelarului Helmut Kohl care, în 1990, a promis est-germanilor „peisaje înfloritoare” s-a dovedit în realitate o cacealma populistă. Frustrările şi nemulţumirile, cît şi decalajul existent în continuare între cele două părţi ale Germaniei n-au dispărut. Ele se manifestă astăzi şi prin susţinerea partidului radical-populist care-şi spune Alternativa pentru Germania (AfD).
Analizînd presa, sondajele, fonduri arhivistice, statistici şi rezultatele alegerilor din ultimii 30 de ani, Kowalczuk prezintă o gamă întreagă de greşeli care stau la baza simpatiilor iliberale care domină astăzi, parţial, opinia publică răsăriteană.
În acest context, istoricul are în vedere două greşeli fundamentale care oferă o explicaţie pentru situaţia actuală. Odată, schimbarea şi înlocuirea întregii elite est-germane cu persoane provenite din vest. Faptul că în cadrul elitelor de import au existat, uneori, şi persoane arogante şi dubioase din punct de vedere moral s-a dovedit a fi un factor de multiplicare a stării de indispoziţie generalizată. O stare de respingere şi surpindere neplăcută a provocat, în al doilea rînd, Agenţia de Privatizare (Treuhand) care avea sarcina să „desfiinţeze” 12.354 de combinate şi întreprinderi mari. Tocmai muncitorii care în marea lor majoritate au votat în 1990 politica Uniunii Creştin-Democrate au devenit principala categorie defavorizată, pierzîndu-şi locurile de muncă.
Istoricul critică apoi şi campaniile „isterice”, declanşate, după 1990, de ziarişti vestici, în legătură cu colaboratorii Stasi. Atunci s-a creat impresia că o mare parte a populaţie s-ar fi dedat la delaţiuni. Din această campanie de înfierare au scăpat basma curată activiştii partidului care practic răspundeau de activitatea Stasi. Reconsiderarea critică unilaterală a trecutului s-a manifestat pînă şi în creaţii artistice ale unor vest-germani. De exemplu în filmul lui Florian Henckel von Donnersmarck, „Viaţa celorlalţi” („Das Leben der Anderen”), din 2006. O reconsiderare deficitară, neobiectivă şi resentimentară, constată Kowalczuk, s-a produs şi la nivelul unor instituţii ca de exemplu Memorialul din fosta închisoare Stasi, Berlin-Hohenschönhausen. Aici vizitatori tineri au fost supuşi unui adevărat proces de spălare de creier, fiind introduşi în celule unde erau interogaţi în stilul poliţiei secrete Stasi.
Bilanţul critic al lui Ilko-Sascha Kowalczuk este cumpătat şi lipsit de complezenţe. Ar merita tradus şi în limbile celorlalte ţări fost comuniste care au trecut prin experienţe similare celor est-germane.