Maxim Melinti: „Biserica e folosită drept instrument de manipulare” (VIDEO)

Preotul Maxim Melinti

Preotul Maxim Melinti

O discuţie cu parohul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Ghidighici, despre „familie” transformă în instrument de luptă politică.

În Republica Moldova conceptul de „familie” devine un instrument de luptă politică, ceea ce riscă să scindeze și mai mult o societate care are și așa suficiente linii de divizare. Recent la Chişinău a avut loc o conferință dedicată temei familiei, dar și un festival al familiei, organizate sub patronajul președintelui Igor Dodon. De pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, șeful statului a spus participanților la Festivalul Familiei: „Să avem în Moldova doar familii normale, altele nu acceptăm.” Preotul Maxim Melinti, paroh al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Ghidighici, atenționează asupra faptului că în Republica Moldova conceptul de „familie” devine un instrument de luptă electorală a politicienilor, ceea ce riscă să scindeze și mai mult o societate care are și așa suficiente linii de divizare.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu preotul Maxim Melinti despre noţiunea de „familie” folosită tot mai des de politicieni


Europa Liberă: „Familia” se pare că a devenit un concept acum transformat de către politicieni într-un instrument de luptă electorală, politică. De ce credeți că s-a întâmplat acest lucru și ce sentimente vă trezește Dvs. acest lucru?

Maxim Melinti: „Am urmărit și eu nu o singură dată cum unii din politicieni folosesc anumite subiecte de conținut moral, de conținut spiritual pentru a atrage mai mulți oameni în folosul lor sau, dimpotrivă, de a scoate anumite păreri sau opinii ale altor oponenți și astfel, iarăși, să facă o dezbinare între alegători. Îmi pare foarte rău când politicienii folosesc Biserica, lucru care nu trebuie să existe într-o țară democratică, unde Biserica trebuie să fie neutră, apolitică și, respectiv, politicienii să nu profite de alegători, care sunt de anumite convingeri sau de alte convingeri, iarăși, ca să nu creeze o anumită zâzanie și disconfort între cetățeni. Nu este corect ca să permiți cuiva să politizeze valorile fie creștine, fie pro-europene sau de altă orientare, care are loc în societatea noastră.”

Europa Liberă: Din ceea ce am urmărit noi în ultimele săptămâni întâmplându-se, vedem că într-o societate, care și așa este suficient de divizată, suficient de antagonizată pe anumite subiecte, iată, mai apare încă o temă de divergență, inclusiv președintele Dodon la Festivalul Familiei a spus că „acceptăm în țara noastră doar familii normale”. În ce măsură credeți că este bine pentru societate să se discute în acești termeni?

Your browser doesn’t support HTML5

Festivalul familieie tradiționale, patronat de familia prezidențială

Maxim Melinti: „Haideți să începem mai întâi de la termenul „familie normală”. Foarte des vorbim despre familie, dar nu înțelegem ce înseamnă, totuși familie. Ori de câte ori mă întâlnesc cu tineri care urmează să se cunune la noi la biserică, în cadrul lecțiilor de pregătire, eu le pun întrebarea: Ce înseamnă familie? Și foarte mulți se opresc și nu știu ce să răspundă. „Ei, familia e formată dintr-un bărbat și o femeie”. Zic: „OK, lucrul acesta ni-l spune și Legea familiei, art. 2, alineatul nu știu care acolo, că familia este formată din bărbat și femeie. Dar ce facem noi atunci cu familiile monoparentale, unde un tată crește copii fără mamă sau o mamă crește copii fără soț? Ce se întâmplă, aceasta nu este familie”? Parcă și recent am urmărit evenimentul cu o mamă cu cei doi copilași, căreia i-a fost refuzat pachetul „Family” la Cinematograful „Hollywood” de la București. Un caz care a stârnit multe discuții.

Maxim Melinti

Definiția „familiei” este foarte vastă și nu trebuie să facem un trend sau un cuvânt cu care să opereze politicienii noștri, așa cum operează unii cu unirea cu România sau cu valorile pro-europene, sau cu alte valori. Trebuie foarte clar să spunem definiția a ceea ce înseamnă pentru noi familia, ce așteptări avem noi de la familie. Să vorbim doar despre valoarea familiei, dar nu să acordăm atenție tinerilor care ani de zile trăiesc și nu au posibilitate să se căsătorească, pentru că nu au unde trăi, nu pot avea copii, pentru că iarăși nu au unde să se angajeze, unde să locuiască? Iată unde noi trebuie să privim problema. E momentul să trecem de la teorie la practică, căci e prea multă discuție, prea multe cuvântări, prea multe referate, prea multe conferințe despre familie, dar, din câte vedem, rata divorțurilor tot este în creștere, numărul copiilor abandonați, al copiilor orfani e tot în creștere. Și cu ce rămânem decât numai cu cuvinte, cu lozinci?”

Europa Liberă: Din punctul Dvs. de vedere, a pune preț pe valorile familiei, înseamnă asta a fi de acord cu Igor Dodon, a fi în tabăra lui Igor Dodon? Deci asta este prolema, că un om care începe să vorbească despre aceste valori trebuie să facă paranteza și să spună că nu este afiliat politic unei tabere. Cât e de corect lucrul acesta și cum ar trebui să se poziționeze oamenii care împărtășesc valorile familiei, înțeleg adevăratul rost al familiei, dar nu împărtășesc un anumit punct de vedere politic?

Oamenii trebuie să înțeleagă că fiecare își creează valorile conform convingerilor sale confesionale la care el ține mai mult, dar nu să politizeze definiția familiei...

Maxim Melinti: „Știți, cineva a făcut în acea săptămână o postare. Nu spun cine. O persoană care se consideră a fi ortodoxă, care spunea că nicidecum să nu votați pe cutare, cutare, pentru că el este afiliat cu cutare, cutare, care promovează minoritățile sexuale, dar votați pe celălalt. Deci, vă dați seama, din moment ce oamenii percep astfel de lucruri, se vor găsi politicieni care vor manipula masele, alegătorii.

Lucrul acesta a fost mereu și cel mai trist, repet, e că s-a folosit Biserica drept instrument de manipulare sau de atragere a alegătorilor. Lucrul acesta cel mai clasic a fost realizat de Marele Constantin, împăratul Bizanțului, care, cunoscând că-și pierde electoratul, a semnat Edictul de la Milano pentru a da libertate tuturor confesiunilor existente în Imperiul Roman, apoi Bizantin, inclusiv creștinilor. În caz contrar, avea să piardă alegători, cetățeni și, respectiv, bugetul. Nisip politic, nimic personal.

Deci, oamenii trebuie să înțeleagă că fiecare își creează valorile conform convingerilor sale biblice, confesionale, moral-spirituale la care el ține mai mult, dar nu trebuie cineva să opereze și să folosească, să politizeze definiția familiei pentru a face pe cineva răi și pe cineva sfinți, buni și curați.”

Europa Liberă: Dar care este pericolul pentru societate atunci când lucrul acesta se întâmplă, așa cum este acum la noi situația când politicienii lansează unele lucruri?

Maxim Melinti: „Dezbinarea, dezbinarea, ea separă societatea între ai noștri și ai voștri, între cei corecți și acei incorecți, între cei care sunt pro-europeni și, știu eu?, pentru alte valori. Deci, nu este corect să procedăm în ziua de astăzi și să operăm cu instigări la ură și la un anumit război. Fiecare cetățean trebuie să promoveze un dialog pașnic cu vecinul lui, cu membrii familiei, indiferent de apartenența și convingerile lui confesionale, politice, originea lui socială sau etnică, culoarea pielii, sex ș.a.m.d. Aici este problema. Noi trebuie să trecem peste aceste etape când am învățat să discriminăm și să catalogăm pe fiecare după culoarea partidului sau după credință sau alte convingeri pe care le mărturisește el.

Your browser doesn’t support HTML5

Marșul solidarității LGBT, Chișinău,19 mai 2018

Fiecare cetățean în Republica Moldova are dreptul la convingeri și fiecare este obligat și este dator să trăiască în mod pașnic și să cultive valorile lui în conformitate cu legislația în vigoare, care protejează dreptul lui la existență și la trai fericit. Respectiv, atâta timp cât drepturile mele nu sunt încălcate și eu respect drepturile altora, noi vom avea un stat democratic și o societate tolerantă, dar dacă vom trage plapuma fiecare la ai lui și vom spune că „noi suntem corecți, iar voi sunteți greșiți”, aceasta duce la război, poate nu militar, Doamne ferește, dar un război mediatic și dezbinare în masă.”

Europa Liberă: Dle Melinti, ceea ce spuneți Dvs. par lucruri foarte evidente și de bun-simț, faptul că acest mesaj duce la dezbinare în societate, pe de altă parte, oamenii politici ne asigură în permanență că ei vor binele poporului. Deci, pe de o parte, spun lucrul acesta, pe de altă parte, vin cu un mesaj care scindează și dezbină. Cine are de pierdut, cine are de câștigat din toată povestea asta? De ce se ajunge la o astfel de situație?

Maxim Melinti: „Au de pierdut copiii noștri care urmează să trăiască în țara aceasta, în lumea aceasta sau nu vor trăi și vor fi nevoiți să plece, să abandoneze.”

Europa Liberă: Dar politicienii?

Maxim Melinti: „Politicienii, da. Ei ce să piardă? Ei mereu sunt în câștig. Pierd cetățenii, bugetarii care nu au perspectivă, care fug, care abandonează casele părintești, locul de muncă neprofitabil, instituția de învățământ care nu oferă viitor tinerilor specialiști etc.”

Europa Liberă: Dvs. ați amintit de câteva ori în interviul nostru despre faptul că Biserica este atrasă în toată povestea asta. Din punctul Dvs. de vedere, cum ar trebui să acționeze în această situație Biserica în așa fel încât să nu facă parte din acest joc de scindare a societății, ci din contră să devină liant?

Maxim Melinti: „Să refuze orice participare sau colaborare la asemenea evenimente publice. Deci, nimeni n-o împiedică și nimeni nu-i încurcă Bisericii să aibă relații prietenoase cu politicienii, cu businessmenii, cu liderii de opinie, dar trebuie să ne

Politicienii în declarațiile lor să se axeze pe bun-simț și conștiință și să promoveze pacea; pace între oameni, pace între etnii, pace între confesiuni......

dăm seama că, din moment ce ambii vorbesc și declară anumite viziuni și anumite convingeri, deja este încălcarea drepturilor celorlalți, care la fel au dreptul să-și expună părerea, dar sunt cumva eclipsați din simplul motiv că, uite, Biserica majoritară și-a expus părerea alături de cutare ori cutare, lucru care nu cred că este corect, pentru că, totuși, Biserica are autoritate în societate și o bună parte din cetățeni ascultă ceea ce spun liderii Bisericii Ortodoxe. Și trag cu urechea. Și în cazul respectiv, Biserica trebuie să fie neutră, doar să îndemne la pace, la dialog, la prietenie. Acesta este scopul de bază al Bisericii și al credinței, de fapt, al religiei.”

Europa Liberă: Și pe finalul acestei discuții, dle Melinti, care este apelul Dvs. pentru clasa politică din Republica Moldova, cea care folosește acest mesaj în luptă politică, cea care folosește niște concepte de bază pentru sănătatea spirituală, să-i spunem așa, a unei națiuni în scopurile lor de luptă politică și de câștig electoral?

Your browser doesn’t support HTML5

Drepturile LGBT în lume (VIDEOGRAFIC)

Maxim Melinti: „În opinia mea, orice politician, care activează sau care dorește să ajungă într-un fotoliu de guvernare, trebuie să țină cont de Constituția Republicii Moldova, pentru că în baza Constituției activează și trăiesc toți cetățenii în țara noastră. Și

Nimeni nu are dreptul să instige la ură, sub niciun pretext....

organele politice, și instituțiile de învățământ, instituțiile medicale, și organizațiile religioase, confesiuni, biserici etc. și în replicile, în declarațiile lor să se axeze pe bun-simț și conștiință și să promoveze pacea – pace între oameni, pace între etnii, pace între confesiuni.

Nimeni nu are dreptul să facă instigare la ură sub niciun pretext. Rolul fiecărui cetățean este să promoveze binele, dragostea față de aproapele, ca în final noi să demonstrăm, întâi de toate, nouă și generației în creștere că suntem un popor, hai să spunem, educat și creștin, și tolerant, și democrat.”